Introducere (2)

by Laszlo Alexandru

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Iată de exemplu a doua terţină a Divinei Comedii. Ce ne spune ea? Că pădurea sălbatică (în care s-a rătăcit personajul principal) e aşa de aspră şi groaznică, încît reînnoieşte spaima în amintire. Cum se exprimă poetul?

„Ahi quanto a dir qual era è cosa dura
esta selva selvaggia e aspra e forte
che nel pensier rinova la paura!”

Adică, respectînd topica de puzzle a originalului: “Vai, cît să spun cum era e lucru greu / această pădure sălbatică şi aspră şi groaznică / ce în gînd reînnoieşte teama!”. O impresionantă exclamaţie de groază e descompusă într-o sintaxă întortocheată. Dacă urmăresc toate meandrele frazei, fără să ridic privirea, fără să merg cu mintea la nucleul sensului, risc să pierd esenţialul.

 Prin urmare, dacă iau terţina, o citesc de la stînga la dreapta şi încerc să mă descurc de unul singur, îmi va fi aproape imposibil. Voi zice: nu-i nimic, e o ciudăţenie, următoarea terţină o voi pricepe mai bine. Dar următoarea e şi mai încifrată, şi mai încurcată. De la a treia mă apucă disperarea. De la a patra îmi pierd speranţele şi renunţ la lectură. Ce am atunci de făcut? Citesc odată în ordinea sintactică propusă de Dante, mă duc jos la subsol, acolo găsesc decriptarea “normală”, apoi revin şi îmi bucur privirea cu acest joc de puzzle pe care l-a edificat autorul, care a amestecat deliberat cuvintele în terţină.

Datorită specificului construcţiei sale sintactice, Divina Comedie nu permite o lectură lineară, ca toate celelalte cărţi cu care ne-am obişnuit. Ea impune o lectură circulară: parcurg terţina, mă opresc, merg cu privirea la explicaţii, recompun sensurile principale, revin asupra versurilor, regăsesc ipoteza mea în cuvintele poetului, îi admir mlădierile artistice.

Pentru a face asta, trebuie să lupt cu un obicei pe care l-am deprins în zeci de ani. Cititorul de azi e grăbit. El fotografiază pagina de-a curmezişul, răsfoieşte febril. Alte şi alte cărţi, reviste, site-uri, bloguri şi mesaje îi captivează atenţia. Trăieşte sub presiunea vitezei şi a acumulării cantitative. Însă una e să dau pe gît o sticlă de vin, care mă ameţeşte. Şi altceva e să învîrt sorbitura pe cerul gurii, pentru a-i savura buchetul. Lectura Divinei Comedii mă obligă la răbdarea oenologului şi la descoperirea plăcerii de-a degusta literatura cu încetinitorul.

Advertisements