O călătorie iniţiatică (7)

by Laszlo Alexandru

Inf_I_9

«Vremea era la începutul dimineţii, şi soarele urca pe cer cu acele stele care erau cu el, atunci cînd iubirea divină a pus prima dată în mişcare acele lucruri frumoase; aşa încît îmi dădeau motive de speranţă – în faţa fiarei cu pielea pătată – ora vremii şi dulcele anotimp; dar nu astfel încît să nu mă sperie vederea unui leu care mi-a apărut în faţă» (v. 37-45).

dante-sole

 

Era în zorii zilei, în zodia Berbecului. Frumuseţea şi puritatea cosmică aminteau de momentul genezei, cînd Dumnezeu a creat lumea. Avem un alt element din şirul de antagonisme: valea păcatului – dealul mîntuirii; întunericul pădurii – lumina soarelui, ce punctează drama conştiinţei care îşi caută drumul spre mîntuire. De fapt asistăm la o scurtă “pauză de orchestră”, înainte de reluarea încă mai dramatică a conflictului dintre protagonist şi ispitele care îl împing spre pădurea blestemată. Fiara cu pielea “veselă” (gaetta) e leopardul, cu blana acoperită de pete alb-negre, o posibilă aluzie la lupta fratricidă dintre guelfii albi şi cei negri, între zidurile Florenţei.

Leul, în schimb, e “simbolul aroganţei, care îi împinge pe oameni la abuzuri şi violenţă, în căutarea puterii”, ca o imagine a societăţii medievale (T. Di Salvo).

Inf_I_10

«Acesta părea că vine împotriva mea, cu capul înălţat şi cu foamea turbată, încît părea că şi aerul se teme de el (sau: tremură din cauza lui)» (v. 46-48). În unele ediţii apare “l’aere ne temesse”, în altele “l’aere ne tremesse”. Nu ni s-a păstrat varianta originală a manuscriselor danteşti; pot exista diferenţe de o literă sau de-un cuvînt, în cadrul versurilor, dar numai astfel încît să nu fie afectată măsura endecasilabică. Iar sensul se nuanţează diferit, fără a fi totuşi modificat global. “Capul ridicat este înfumurarea trufiei, foamea turbată este vătămarea nemiloasă pe care aroganţa o comite împotriva aproapelui” (Buti).

Advertisements