Dante e cuprins de îndoieli (2)

by Laszlo Alexandru

Inf_II_4

«Tu spui că părintele lui Silviu, încă supus morţii, în lumea nemuritoare s-a dus, şi-a fost cu simţurile treze. Dar dacă adversarul oricărui rău i-a fost binevoitor, gîndindu-se la înaltul efect ce trebuia să provină de la el, asta pare demn de crezare pentru orice om cu minte, căci el a fost ales, în cerul empireu, ca părinte al nobilei Rome şi al imperiului său» (v. 13-21). Tu, Virgiliu, povesteşti că Enea a mers pe lumea cealaltă, pe cînd încă era în viaţă. Dar dacă Dumnezeu l-a ajutat, asta pare de înţeles pentru toată lumea. Căci Enea a fost ales în Paradis să devină întemeietorul Romei şi al Imperiului.

Dificultatea extremă a pasajului provine din stilul aluziv al autorului (Dumnezeu = adversarul oricărui rău; Enea = părintele lui Silviu; Paradisul = cerul empireu); din numeroasele trimiteri intertextuale; din referinţele istorice ample; din structura puzzle care face să se intersecteze nivelurile de acţiune. “Nu trebuie să ne pară greşită sau naivă credinţa dantescă nu doar în călătoria pe lumea cealaltă a lui Enea, ci şi în mărturia unui poet: în calitate de creştin al Evului Mediu, nu putea să-i stîrnească îndoieli o călătorie în lumea de apoi: puţin mai tîrziu va spune că Dincolo a mers şi Sfîntul Pavel, iar acest fapt era un adevăr al credinţei: nimic nu împiedica lumea să creadă în realitatea călătoriei lui Enea. Dar Enea – veţi spune – era un personaj mitic, legendar, reconstruit de un poet. Însă lui Dante realitatea istorică îi apărea ca o derivaţie din cea simbolică: dacă este adevărat ceea ce semnifică, este adevărată şi călătoria” (T. Di Salvo).

Inf_II_5

«Iar ea şi el, ca să spunem drept, s-au stabilit ca loc sfînt, unde şade urmaşul măreţului Petru. În această călătorie, pentru care îl lauzi tu, a priceput el lucruri care i-au produs victoria şi autoritatea papală» (v. 22-27). Roma şi Imperiul (ea şi el) au dobîndit, prin voinţa lui Dumnezeu, calitatea de loc sfînt, reşedinţă a Papalităţii. În călătoria lui, Enea a aflat din profeţiile părintelui său Anchise despre viitorul glorios al Romei, ceea ce l-a însufleţit să-şi învingă duşmanii. Din victoria lui Enea au decurs întemeierea Romei, aceea a Imperiului şi aceea a autorităţii papale. Exprimarea foarte concentrată, în puţine cuvinte, a unui şir de întîmplări istorice şi literare, dublată de stilul aluziv, complică descifrarea versurilor.

Inf_II_6

«A mers apoi acolo Sfîntul Pavel, pentru a duce alinare acelei credinţe care e începutul căii spre mîntuire» (v. 28-30). Pe lumea cealaltă a mai fost şi Sfîntul Pavel (definit în Faptele Apostolilor 9, 15 ca fiind Vasul ales, instrument predilect al Domnului), pentru a revigora acţiunea creştinismului. Sfîntul Pavel îşi prezintă astfel călătoria prin lumea de apoi: “Cunosc un om în Cristos care, acum patrusprezece ani, a fost răpit pînă în al treilea cer (dacă a fost în trup nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie). Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie), a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte, cari nu se pot spune, şi pe cari nu-i este îngăduit unui om să le rostească” (A doua epistolă către Corinteni 12, 2-4).

“Cele două călătorii, aşadar, a lui Enea şi a lui Pavel aveau motivaţia lor reală şi concretă, de ordin religios şi istoric; cu ele începea practic istoria omenirii, care se centrează pe Cristos şi se înfăptuieşte prin intermediul Bisericii şi al Imperiului: cei doi călători în lumea de apoi indicau simbolic faptul că cele două autorităţi primeau de Dincolo misiuni, scopuri şi stabilitate” (T. Di Salvo).

consiglio

Advertisements