Dante e cuprins de îndoieli (3)

by Laszlo Alexandru

Inf_II_7

«Dar eu de ce să vin acolo? sau cine mi-o permite? Eu nu sînt Enea, eu nu sînt Pavel: demn de asta nici eu, nici altul nu mă crede. Fiindcă dacă mă las pe seama drumului, mă tem ca mersul să nu fie o nebunie: eşti înţelept; pricepi mai bine decît ştiu eu s-o spun’» (v. 31-36). “În mai multe rînduri, în Divina Comedie, Dante îşi manifestă înalta conştiinţă pe care o are în legătură cu sine şi cu misiunea care i-a fost încredinţată; dar aici, în această dezbatere severă şi frămîntată cu sine însuşi, vedem cît de profundă e umilinţa sa, în faţa idealurilor supreme în care crede. Imperiul şi Biserica se înalţă gigantice în faţa lui, în persoana lui Enea şi a Sfîntului Pavel, pentru a-i mărturisi despre caracterul providenţial al cursului istoriei. În faţa acestor două centre de greutate ale voinţei lui Dumnezeu pe pămînt, Poetul are sentimentul acut al mărunţeniei sale omeneşti” (E.A. Panaitescu). “Io non Enea, io non Paulo sono: un vers răsunător, care are toată forţa emblematică a versurilor-cheie din Comedie. Cele două nume proprii, nu întîmplător evitate mai înainte (cele două personaje sînt indicate în discursul precedent prin perifraze: di Silvio il parente, lo Vas d’elezione), dobîndesc un relief puternic, pline de toată istoria lor providenţială, prin care fiecare dintre ele este semnul unei lumi întregi (lumea păgînă culminînd cu Imperiul şi cea creştină exprimată prin Biserică). În faţa lor apare umil creştinul de rînd, păcătos, pe care îl reprezintă Dante, dar care totuşi – după cum se pricepe de-aici – va putea fi făcut demn de-un privilegiu asemănător” (Chiavacci Leonardi).

 

Inf_II_8

«Şi cum e acela care nu mai vrea ceea ce-a vrut şi cu noi gînduri îşi schimbă părerea, astfel că de ce-a-nceput se rupe, aşa m-am făcut eu pe acea coastă întunecoasă, fiindcă, tot meditînd, mi-am mistuit elanul care la-nceput a fost aşa de vajnic» (v. 37-42). Frămîntat de-atîtea gînduri, am ajuns să-mi schimb prima hotărîre, în mijlocul confuziei create în mintea mea. “Motivele pe care le exprimă Dante vor fi interpretate de Virgiliu ca semn de laşitate: în schimb nouă ne pot apărea ca indispensabile semne de înţelepciune şi reflexivitate, dacă le includem în contextul conştiinţei poetului, căruia nu i s-a explicat limpede, cum se va întîmpla ulterior, că această călătorie, la fel ca şi cele ale lui Enea şi Pavel, aparţin unei ordini providenţiale. Ezitarea poetului îl va determina pe Virgiliu să-i clarifice raţiunile morale şi religioase ale călătoriei: nu un gest nemotivat şi temerar, prin urmare, ci un eveniment care depăşeşte persoana călătorului şi face din el instrumentul ales de Dumnezeu pentru o misiune înaltă: Dante se consideră şi instrumentul literar al acestui scop, fiindcă mai mult decît protagonistul excepţionalei aventuri, el este scriba Dei, scribul, cel ce transcrie o experienţă care, la vîrful ei, aşază divinitatea” (T. Di Salvo).

 

Inf_II_9

«‘Dacă ţi-am înţeles bine vorba’, a răspuns cu mărinimie acea umbră, ‘sufletul ţi-e lovit de laşitate; care de multe ori pe om îl împiedică, încît de la fapte onorabile îl întoarce, ca pe-un animal care se sperie de umbra sa. Pentru ca de teama asta să te eliberezi, îţi voi spune de ce-am venit şi ce-am înţeles în prima clipă cînd de tine m-am îndurerat» (v. 43-51). Dacă am înţeles corect, eşti cuprins de laşitate, un defect foarte răspîndit, care îi împiedică pe oameni să acţioneze, aşa cum animalele se sperie de propria lor umbră. Dojana lui Virgiliu e calibrată între o atenuantă (“dacă”) şi o agravantă (“laşitate”), pentru a-l determina pe Dante să pornească la drum.

 

struttura_inferno

Advertisements