Biciul dispreţului (1)

by Laszlo Alexandru

Poarta Infernului. Ceata laşilor. Apare Caron, luntraşul Infernului. Trecerea peste Aheron.

Inf_III_1

«Prin mine se merge în cetatea îndurerată, prin mine se merge în eterna durere, prin mine se merge în lumea pierdută. Justiţia l-a mişcat pe înaltul meu creator: m-au făcut puterea divină, înţelepciunea supremă şi prima iubire. Înaintea mea n-au fost alte lucruri create, decît cele eterne, iar eu durez în eternitate. Lăsaţi orice speranţă, voi, ce intraţi» (v. 1-9). Obiceiul medieval de-a se împodobi cu inscripţii sau efigii intrarea într-o cetate este aplicat la poarta Infernului, care “vorbeşte” la prima persoană, avertizîndu-i pe toţi cei ce pătrund acolo că fac o opţiune eternă. Anafora din primele trei versuri (“per me si va”) sporeşte atmosfera lugubră, înspăimîntătoare. “Lumea pierdută” se referă la cei etern damnaţi, rămaşi fără “binele intelectului”. Dumnezeu, înaltul creator al porţii infernale, a fost călăuzit în acţiunea sa de puterea Tatălui, înţelepciunea Fiului şi iubirea Sfîntului Duh. “La baza creării Infernului, spune Dante, a stat o voinţă de justiţie, care îi dă fiecăruia după meritele şi greşelile sale: aşadar nu poate accepta ca păcătosul, întrucît a încălcat normele morale, să nu fie pedepsit. Dumnezeu, creînd Infernul, nu doar că a efectuat un act de justiţie, dar era obligat să-l creeze tocmai fiindcă e supremul for al dreptăţii, care distribuie recompense şi pedepse” (T. Di Salvo). “La crearea Infernului contribuie la podestate (puterea), întrucît îi constrînge pe păcătoşi la pedeapsă; la sapienza (înţelepciunea), întrucît pedeapsa este echivalentă greşelii; l’amore (iubirea), întrucît pedepsind răul, este refăcută ordinea creaţiei” (Steiner).

Există trei tipuri de creaţii în univers: cele eterne (îngerii), cele apărute la un moment dat, dar nedestinate dispariţiei (poarta infernului), cele trecătoare, care se nasc şi mor (fiinţele umane). “Pentru a înţelege aceste cuvinte, să ne amintim că, potrivit filosofiei şi teologiei medievale, mai întîi au fost creaţi îngerii, cerurile, materia primă, iar apoi infernul: acesta s-a născut atunci cînd Lucifer şi îngerii rebeli au fost izgoniţi din paradis şi azvîrliţi pe pămînt care, îngrozit că trebuie să primească asemenea monştri, s-a căscat într-o prăpastie ce a reprezentat infernul” (T. Di Salvo).

“Lăsaţi orice speranţă”, voi, păcătoşii care intraţi acum în Infern. “Conceptul este că fiecare om trăieşte mereu într-un raport cu eternitatea: ceea ce face el de-a lungul existenţei sale pămînteşti nu se încheie în spaţiul orizontului nostru, ci continuă şi se defineşte, în adevărata sa semnificaţie, pe lumea cealaltă: cine a comis un păcat, dacă nu se căieşte la timp, rămîne legat de el şi de consecinţele sale pentru totdeauna; la fel se întîmplă cu cel care se dedică binelui. De fapt între pămînt şi lumea de dincolo există o legătură de continuitate. După ce-am intrat pe poartă, piere pentru totdeauna nu doar speranţa că soarta poate fi modificată, atenuată sau schimbată, ci însăşi ideea de speranţă. Ea fiind o virtute teologică, o poate obţine şi poate trăi cu ea şi poate fi mîngîiat de ea doar acela care păstrează raporturi de dialog cu divinitatea” (T. Di Salvo).

Unele expresii ori versuri danteşti au dobîndit valoare proverbială şi sînt cunoscute, în forma lor originală, în lumea largă. Acesta e şi cazul îndemnului adresat direct păcătoşilor de-a renunţa la orice nădejde, odată cu intrarea în Infern: “lasciate ogni speranza, voi ch’entrate”.

porta_inferno

Advertisements