Biciul dispreţului (2)

by Laszlo Alexandru

Inf_III_2

«Aceste cuvinte de culoare întunecată le-am văzut eu scrise pe o poartă; drept care eu: ‘Maestre, sensul lor mi-e greu’» (v. 10-12). Cuvintele înscrise deasupra porţii Infernului, într-o culoare întunecată, au pentru Dante un sens ameninţător (sau: un sens neclar, care impune explicaţiile lui Virgiliu, ce vin îndată). Poate fi acceptată şi o sinteză a celor două ipoteze: cuvintele de pe poarta Infernului îi transmit lui Dante o ameninţare neclară.

Inf_III_3

«Iar el mie, ca o persoană care pricepe: ‘Aici trebuie să laşi la o parte orice neîncredere; orice laşitate aici trebuie să moară. Noi am ajuns la locul de care ţi-am spus că vei vedea mulţimile îndurerate, care şi-au pierdut binele intelectului’. Şi după ce mîna lui într-a mea şi-a aşezat-o, cu chipul vesel, de care m-am liniştit, m-a dus înăuntrul lucrurilor secrete» (v. 13-21). “Virgiliu, cum va face mereu în continuare, înţelege în profunzime starea sufletească a lui Dante, chiar şi din cîteva cuvinte, şi răspunde inclusiv la ceea ce n-a fost spus. Situaţia, care se repetă mereu, stabileşte între cei doi un curent de înţelegere şi afecţiune – ca de la superior la inferior – care stă la temelia raportului dintre ei” (Chiavacci Leonardi).

A venit momentul ca Dante să lase deoparte orice ezitare sau laşitate. Expediţia în lumea de Apoi pretinde nu doar credinţă, ci şi curaj. Dincolo de poartă îşi vor face apariţia osîndiţii (cei care şi-au pierdut “binele intelectului”). În Convivio Dante arăta, pe urmele lui Aristotel, că “adevărul este binele intelectului”. Binele suprem este viziunea divinităţii, care le e refuzată celor damnaţi în eternitate.

După ce Virgiliu l-a luat pe Dante de mînă, pentru a-l linişti, l-a dus în Infern. E remarcabilă dovada de afecţiune şi încurajare a magistrului, care îşi ajută discipolul nu doar cu puterea argumentelor, ci şi cu forţa gesturilor. Pătrunderea protagonistului, călăuzit de Virgiliu, care-i ţine mîna, “înăuntrul lucrurilor secrete” a fost comparată cu riturile de iniţiere sectară, ceea ce a dat naştere unei copioase exegeze danteşti pe filiera ocultismului, a ezoterismului, a alchimiei, a teoriilor conspiraţioniste (vezi René Guénon, Luigi Valli, sau mai recent: Primo Contro, Edi Minguzzi). Asemenea ipoteze au prea puţine în comun cu structura prin excelenţă raţională a poetului florentin. Altcineva pricepe pasajul, cu ajutorul etimologiei latine, în sensul că Virgiliu l-a dus pe Dante înăuntrul lucrurilor “segregate”, adică despărţite de lumea vie (V. Sermonti).

porta_inferno1

Advertisements