Biciul dispreţului (3)

by Laszlo Alexandru

Inf_III_4

«Aici suspine, plînsete şi ţipete ascuţite răsunau prin aerul fără stele, pentru care eu la început am lăcrimat. Diverse limbi, oribile graiuri, cuvinte de durere, accente de mînie, voci ţipate şi şoptite, răsunete de palme izbite făceau un vîrtej, care se roteşte mereu în acel aer mînjit, fără timp, ca nisipul cînd vîntul îl aspiră» (v. 22-30). “Să se observe evoluţia imaginilor: mai întîi se insistă pe senzaţiile auditive (plînsete, urlete, palme izbite, zarvă generală şi violentă), apoi senzaţia predominantă este cea vizuală (furtuna care se roteşte, vîntul care strînge zgomotele şi de la ureche le transferă către ochi): este un exemplu de analogie, o transpunere de la o ordine a lucrurilor la alta; pe această cale cititorul este pe deplin implicat” (T. Di Salvo). “Nisipul care se înfăşoară într-o spirală crescînd rapid, de la inerţie spre mişcarea culminantă, pentru a cădea înapoi, de la mişcarea culminantă la inerţie; tot astfel găsim în descrierea Poetului o progresie de la mic spre mare şi o revenire de la mare spre mic” (Mazzoni).

Inf_III_5

«Iar eu, care aveam capul strîns de oroare [în alte ediţii: de eroare], am spus: ‘Maestre, ce este ceea ce aud? şi ce lume e, care pare aşa copleşită de durere?’. Iar el mie: ‘Acest hal mizerabil îl au sufletele josnice ale acelora care au trăit fără infamie şi fără laudă» (v. 31-36). Sînt frecvente micile variaţiuni ca mai sus (“errore/orrore”), de la o ediţie la alta a Divinei Comedii, avîndu-se în vedere că nu ni s-a păstrat varianta originală a poemului. Totuşi modificările pot interveni doar în limita versului endecasilabic.

Dante nu pricepe (sau e şocat) şi îi cere lămuriri călăuzei sale. Virgiliu îi răspunde că în halul acela josnic se găsesc laşii (gli ignavi), cei care şi-au trăit viaţa fără a comite nelegiuiri, dar şi fără a sluji virtutea. Aşa cum au ales să-şi petreacă zilele ascunzîndu-se în peisaj, fără a-şi exprima opţiunile, în neutralitate, la fel vor fi ignoraţi în dispreţul general după moarte. De fapt acesta e singurul loc din Infern unde nu sînt citate nume de osîndiţi, abia dacă e indicat, prin perifrază, unul mai proeminent. În concepţia lui Dante, aşadar, nu e suficient să eviţi comiterea răului pentru a scăpa de Infern: trebuie să faci binele.

Inf_III_6

«Sînt amestecate cu acel cor ticălos al îngerilor care n-au fost rebeli, nici n-au fost fideli lui Dumnezeu, ci pentru ei au fost. Îi izgonesc cerurile, pentru a nu fi urîţite, nici adîncul Infernului nu-i primeşte, fiindcă s-ar mîndri osîndiţii faţă de ei’» (v. 37-42). Poetul imaginează o categorie de îngeri pasivi care, în timpul rebeliunii lui Lucifer în Paradis, n-au fost de partea nimănui, aşteptînd să vadă cine va învinge, pentru a se coaliza ulterior cu tabăra mai puternică. După alungarea răzvrătiţilor, inclusiv cei laşi au fost izgoniţi, pentru a nu se degrada consistenţa morală a Paradisului. Dar laşii nu sînt acceptaţi în adîncul Infernului, pentru a nu li se oferi nelegiuiţilor un motiv de laudă, prin comparaţie.

Textele sacre şi literatura teologică nu consemnează o asemenea întîmplare, cu un grup de îngeri neutri, în timpul revoltei din Ceruri. Probabil că Dante a preluat-o din legendele populare medievale.

ignavi

Advertisements