Spirite măreţe (2)

by Laszlo Alexandru

Inf_IV_4

«Să mergem, fiindcă drumul lung ne îndeamnă’. Aşa s-a pornit şi aşa m-a făcut să intru în primul cerc care încinge abisul. Aici, cum am auzit, nu existau plînsete, ci doar suspine, care făceau să tremure văzduhul etern. Asta se întîmpla pentru durerile fără chinuri [fizice], pe care le aveau mulţimile, care erau multe şi mari, de copii şi de femei şi de bărbaţi» (v. 22-30). După clarificarea neînţelegerii, Virgiliu îi atrage atenţia că mai e cale lungă de făcut, ar fi bine să se grăbească. Cei doi pătrund în primul cerc al Infernului, unde se-aud suspine provocate de suferinţe spirituale, nu fizice, venind de la mari mulţimi de bărbaţi, femei şi copii.

Hotărîrea lui Virgiliu se comunică într-o altă frază memorabilă, cu valoare proverbială, auzită adesea în italiană: “Andiam, ché la via lunga ne sospigne”. “Cercurile Infernului sînt în număr de nouă şi, dintre ele, primul e Limbul în care Dante plasează, conform tradiţiei teologice, toate sufletele copiilor morţi fără botez şi de asemeni (dar acesta este un fapt nou, pentru care unii teologi, ca Sant’Antonio da Firenze la sfîrşitul secolului al XIV-lea, l-au condamnat sever) ale celor care, lipsiţi de păcate specifice, dar înzestraţi cu înalte valori morale sau culturale, n-au cunoscut credinţa în Cristos ori au respins-o (aceştia din urmă au trăit şi au acţionat după Mîntuire). Pedeapsa la care sînt condamnaţi nu e fizică, ci complet psihologică şi morală: ei doresc să-l vadă pe Dumnezeu, dar nu au speranţa de-a izbuti aceasta vreodată. Despre Limb, ca sediu al patriarhilor ebraici mîntuiţi de Isus, cînd a coborît în Infern, au vorbit toate textele creştine din primele secole după Cristos; şi toate au susţinut la unison că Limbul, după venirea lui Isus, este locuit de copiii morţi fără botez: adulţii sînt fie în Paradis, fie în Infern, aceştia din urmă supuşi torturilor fizice, cei dintîi beneficiind de viziunea preafericită a divinităţii. Oricum nu s-a făcut deosebirea între spiritele de păcătoşi obişnuiţi şi spiritele nobile, aristocrate. Pentru Sfîntul Augustin, toţi cei care au trăit fără credinţă au fost păcătoşi şi de aceea se află în Infern. În faptul că a creat totuşi un Limb pentru adulţi (chiar dacă este vorba despre adulţi deosebiţi, cu caracteristici ieşite din comun), în faptul că i-a privilegiat întrucît sînt scutiţi de torturi fizice şi sînt iluminaţi înăuntrul unui nobil castel, se află originalitatea creaţiei lui Dante ca teolog” (T. Di Salvo).

Inf_IV_5

«Bunul maestru către mine: ‘Tu nu mă întrebi ce spirite sînt acestea pe care le vezi? Vreau să ştii, înainte de-a merge mai departe, că ei n-au păcătuit; şi dacă au făcut vreun bine, nu-i de ajuns, fiindcă n-au primit botezul, care este poarta credinţei pe care tu o împărtăşeşti. Şi dacă au trăit înainte de creştinism, nu l-au iubit după lege pe Dumnezeu: şi printre aceştia mă număr eu însumi» (v. 31-39). Călăuza îl lămureşte pe Dante că aici se află cei nebotezaţi care, deşi au avut fapte bune, n-au intrat pe poarta credinţei, care e prima condiţie de mîntuire, conform legii spirituale. “Iar dacă au trăit înainte de creştinism (adică înainte de instituţia botezului), nu l-au iubit cum prescrie legea (potrivit cultului ebraic) pe adevăratul Dumnezeu (n-au crezut în venirea lui Isus)” (T. Di Salvo). Însuşi Virgiliu se găseşte în această categorie de osîndiţi.

Inf_IV_6

«Pentru aceste greşeli, nu pentru alte răutăţi, sîntem pierduţi, şi doar cu atîta pedepsiţi, că fără speranţă trăim cu dorinţa’. Mare durere m-a cuprins la inimă cînd l-am priceput, fiindcă lume de înaltă valoare am cunoscut, care în acel limb era suspendată» (v. 40-45). Numai pentru lipsa botezului au ajuns toţi aceştia în Infern şi nu de torturi fizice suferă ei, ci doar de chinuri spirituale: tînjesc să vadă chipul lui Dumnezeu, deşi ştiu că nu există speranţă pentru aşa ceva. Dante a fost cuprins de mare durere, căci a recunoscut mulţi oameni importanţi în acel loc, denumit Limb.

Limbo a însemnat mai întîi ‘lembo’, margine, limită, apoi, de-a lungul Evului Mediu, partea superioară a Infernului: la Dante a devenit primul cerc al acestuia. Era diferenţiat în limbul copiilor şi limbul părinţilor: la Dante a rămas cel dintîi, iar al doilea a fost înlocuit de limbul spiritelor măreţe. Spre acestea se îndreaptă în oarecare măsură admiraţia şi stima lui Dante, pentru geniul lor înalt, caracterul nobil al faptelor lor, dar nu şi compasiunea care ar putea deveni opoziţie sau protest împotriva divinităţii. Dante vrea să afirme că omul – care se sprijină doar pe raţiune şi numai prin aceasta vrea să-şi îndeplinească destinul –, dacă e lipsit de ajutorul credinţei, rămîne mereu o creatură lipsită de mîntuire. Omul îşi găseşte deplinul echilibru doar acceptîndu-şi limitele şi recunoscînd că tot binele, eliberarea vin din Mila Domnului. Şi în acest context spiritele măreţe din Limb sînt o confirmare a insuficienţei lumii clasice (Virgiliu, Aristotel etc.) şi a lumii moderne (Averroes, Avicenna etc.), faţă de civilizaţia creştină care s-a sublimat prin sacrificiul pe Cruce” (T. Di Salvo).

limbo

Advertisements