Spirite măreţe (6)

by Laszlo Alexandru

Inf_IV_16

«Am venit la poalele unui nobil castel, de şapte ori încercuit de ziduri înalte, apărat împrejur de-un minunat pîrîu. Acesta l-am traversat ca pămîntul uscat; pe şapte porţi am intrat cu aceşti înţelepţi: am ajuns pe o pajişte cu verdeaţă proaspătă» (v. 106-111). “Acest loc distinct, care desparte ‘spiritele măreţe’ de locuitorii Limbului, caracterizat de elemente pe care tradiţia le indica, pe urmele Cîmpiilor Elizee virgiliene, cu amănunte devenite tipice pentru locus amoenus, este una din creaţiile danteşti originale în cadrul Limbului. S-a vorbit de preumanism dantesc, în legătură cu această distincţie şi această listă de spirite măreţe, în care predomină exemplele provenite din lumea clasică, dar pentru a demonstra cît de substanţial în Evul Mediu rămîne Dante ar fi suficient acest ‘castel’ atît de medieval, cu zidurile şi groapa lui de apărare, precum şi cu caracterul polisemantic care îl distinge. Este evident ecoul virgilian din cartea a VI-a a Eneidei (…). E mai dificil de interpretat valoarea simbolică nu doar a nobilului castel, ci şi a caracteristicilor sale. Unii s-au gîndit la ştiinţă (castelul) şi cele şapte arte (zidurile şi porţile); alţii, preocupaţi să deosebească simbolismul zidurilor de acela al porţilor, au văzut în primele cele şapte virtuţi liberale şi au lăsat pe seama porţilor alegoria celor şapte arte (Trivium şi Quadrivium). Alţii s-au gîndit la filosofie, pentru castel, şi la cele şapte componente ale sale (Fizica, Metafizica, Etica, Politica, Economia, Matematica, Dialectica) pentru ziduri şi porţi etc. Ţinînd seama de semnificaţia pe care, după eseul publicat de Forti, o au prin consens unanim ‘spiritele măreţe’, poate că e mai plauzibil să ne gîndim la castel ca simbol al nobleţei umane, care pune în valoare virtuţile morale (prudenţa, justiţia, forţa, temperanţa) şi intelectuale (inteligenţa, ştiinţa şi înţelepciunea) simbolizate de ziduri. (…) La fel de dificilă e interpretarea simbolică a minunatului pîrîu care înconjoară  zidurile cetăţii medievale, cele şapte rînduri de apărare ale nobilului castel. (…) Exegeza se reduce la două ipoteze diferite: fie reprezintă un obstacol, care trebuie depăşit pentru a dobîndi nobleţea sufletească, fie un obicei dobîndit de cei şase poeţi, care îl depăşesc aproape fără a-şi da seama. (…) Vom spune doar că recunoaştem în pîrîu un obstacol în dobîndirea virtuţii (bunurile pămînteşti? bogăţiile? plăcerile lumeşti?), pe care cei şase poeţi, în înţelepciunea pe care au dobîndit-o, îl depăşesc cu uşurinţă, ba chiar, concret vorbind, îl calcă în picioare” (Umberto Bosco).

nobile_castello

Trivio sau Trivium reprezentau în Evul Mediu cele trei arte liberale şi predarea lor: gramatica, retorica şi dialectica. Ele erau urmate de Quadrivio sau Quadrivium (cele patru căi), adică cele patru discipline incluse în sfera matematicii: aritmetica, geometria, astronomia şi muzica.

Inf_IV_17

«Oameni erau acolo cu priviri lente şi grave, cu mare autoritate în aspectul lor; vorbeau rar, cu voci suave. Ne-am tras astfel de pe o margine, la loc deschis, luminos şi înalt, încît puteau fi văzuţi cu toţii» (v. 112-117). “Aspectul plin de autoritate, privirea gravă, vorba rară şi blîndă erau trăsăturile tipice ale figurii omului înţelept (indicate de Valerius Maximus, după Anonimul), care trimit în mod explicit la omul măreţ din comentariul Sfîntului Toma la Etica aristotelică. (…) Aici creează în jurul figurilor un halou de respect şi solemnitate care e tipic pentru acest loc” (Chiavacci Leonardi).

Inf_IV_18

«Acolo, drept în faţă, pe verdele smalţ, mi-au fost arătate spiritele măreţe, de-a căror vedere în sinea mea mă exalt. Am văzut-o pe Electra cu mulţi tovarăşi, între care i-am cunoscut pe Hector şi pe Enea, pe Cezar înarmat cu ochii aprigi» (v. 118-123). Urmează cea mai amplă enumeraţie de personalităţi cultural-istorice din Divina Comedie. Procedeul artistic poate fi relevant pentru descrierea impresionantă a Limbului, în toată complexitatea sa, după cum – dacă facem abstracţie de identitatea fiecărui personaj menţionat în treacăt – putem recunoaşte o minunată poezie a numelor, unde prevalează grandoarea şi muzicalitatea, în pofida semanticii. Electra e fiica lui Atlas şi mama lui Dardanus, cel care a întemeiat Troia. Din ea au derivat aşadar toţi troienii, dintre care poetul îi menţionează pe cei mai iluştri, Hector şi Enea. Cezar este întemeietorul Imperiului Roman. Aici el stă “armato con gli occhi grifagni”, o expresie poetică devenită celebră. “Grifagni în terminologia vînătorii cu şoim erau păsările rapace care se distingeau prin ochii roşii, de foc: erau printre cele mai apreciate de vînători” (T. Di Salvo).

soim

“Lista de nume care urmează, formă tipică a poeziei serventese medievale, dar care provine totuşi din ‘catalogul’ propriu poemelor clasice, şi în special celui al Cîmpiilor Elizee virgiliene (Eneida VI, 756-892), nu e construită întîmplător. Primul grup, de eroi ai vieţii active, include toate personajele din istoria Romei, de care aparţine şi cea a Troiei. Valoarea providenţială şi profetică pe care Roma şi imperiul său o au pentru Dante în istoria lumii stau cu siguranţă la originea acestei opţiuni. Al doilea grup, de filosofi şi poeţi, impresionanţi în viaţa contemplativă, se strînge în schimb în jurul lui Aristotel, ce reprezintă înţelepciunea umană; şi aceştia au pregătit şi au presimţit cumva – ca şi Virgiliu – venirea adevărului revelat. Cele două grupuri zugrăvesc prin urmare virtuţile morale şi intelectuale proprii omului, maxima demnitate şi onoare pe care le poate obţine omul, prin puterile sale, fiind limitat tocmai la conceptul de măreţie, care nu e suficient pentru a-l conduce la Dumnezeu” (Chiavacci Leonardi).

nobili

Advertisements