Păcătoasa poftă a gurii (2)

by Laszlo Alexandru

Inf_VI_4

«Să urle îi face ploaia ca pe cîini: îşi apără o coastă cu cealaltă; se răsucesc mereu mizerabilii profani. Cînd ne-a zărit Cerber, marele vierme, gurile şi le-a căscat şi ne-a arătat colţii; tremura din toţi bojocii» (v. 19-24). Damnaţii urlă sub ploaia scîrboasă şi, răsucindu-se, îşi feresc o parte sau cealaltă. Cerber observă cu indignare sosirea celor doi poeţi şi-i întîmpină ameninţător. “Termenul profani poate sugera în general nelegiuirea celui care păcătuieşte, dar se poate referi într-un sens mai specific la lacomi: profani întrucît sînt adoratorii pîntecelui, cei al căror ‘Dumnezeu este pîntecele’, cum spune Sfîntul Pavel (Filipeni 3, 19). Tot la Sfîntul Pavel găsim: ‘să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mîncare şi-a vîndut dreptul de întîi născut’ (Evrei 12, 16)” (E.A. Panaitescu). “Vierme e termenul biblic pentru a indica figurativ tortura care îi va roade în eternitate pe damnaţi: “vermis eorum non morietur et ignis eorum non extinguetur” (Is. 66, 24; Marc. 9, 43). Era folosit de obicei pentru demon, iar Dante îl va atribui lui Lucifer (XXXIV, 108)” (Chiavacci Leonardi).

Inf_VI_5

«Călăuza mea şi-a deschis palmele, a înşfăcat pămînt şi cu pumnii plini l-a azvîrlit în fălcile pofticioase. Cum e cîinele care lătrînd jinduieşte şi se potoleşte după ce muşcă hrana, fiindcă doreşte şi luptă doar s-o devore…» (v. 25-30). Virgiliu a luat pămînt de jos cu pumnii şi l-a aruncat în gurile căscate ale demonului, care s-a potolit cu noua hrană. Este normal să fie vizată gura, ca măsură de echivalenţă a torturilor, inclusiv la Cerber, cîtă vreme cîntul sancţionează mîncatul excesiv. “Să se observe contrastul dintre agitaţia frenetică a monstrului şi calmul sever al lui Virgiliu, în care se exprimă raţiunea umană, capabilă să domine elementele pătimaşe ce izbucnesc în viaţa individului sau a colectivităţii” (T. Di Salvo).

Inf_VI_6

«…aşa s-a făcut mutra groasă a demonului Cerber, care se răţoieşte la suflete în asemenea hal, de-ar vrea să fie surde» (v. 31-33). Diavolul continuă să urle aşa de înfiorător peste capetele păcătoşilor, încît aceştia ar prefera să fie surzi, să nu-l mai audă. “Şi în această suferinţă s-a văzut un contrast între trecut şi prezent: lacomii, de-a lungul ospeţelor, s-au complăcut cu muzică, acum sînt asurziţi de urletul triplu al unui demon” (T. Di Salvo).

golosi

Advertisements