Păcătoasa poftă a gurii (4)

by Laszlo Alexandru

Inf_VI_10

«Eu i-am răspuns: ‘Ciacco, amarul tău mă apasă încît mă-ndeamnă să lăcrimez; dar spune-mi, de ştii, unde vor ajunge orăşenii din cetatea învrăjbită; dacă e vreunul drept; şi spune-mi de ce-a copleşit-o atîta discordie’. Şi el mie: ‘După o lungă vrăjmăşie, vor face vărsare de sînge, iar partea sălbatică o va goni pe cealaltă cu multă nedreptate» (v. 58-66). Dante îi mărturiseşte mila sa faţă de situaţia în care îl găseşte şi îl întreabă trei lucruri: pînă unde vor ajunge vrăjmăşiile din Florenţa, dacă mai există cetăţeni nevinovaţi de această situaţie şi care e motivul luptelor civile. Ciacco îi profetizează că, după o lungă duşmănie, va izbucni o luptă sîngeroasă, din care guelfii albi îi vor reprima pe cei negri şi-i vor exila din cetate.

cetate1

“Cuvintele politicoase prin care Poetul îşi manifestă simpatia faţă de Ciacco le imită pe cele adresate Francescăi. Dante e binevoitor cu cei care au păcătuit din necumpătare. Mult mai aspră va fi reacţia sa la vederea suferinţelor care îi torturează pe păcătoşii ce-au comis răul din rece ticăloşie” (E.A. Panaitescu). Comentariile se referă şi la “fizionomia de demnitate îndurerată care îl caracterizează pe Ciacco şi face posibilă profeţia din versurile 64-75, care constituie centrul cîntului” (Chiavacci Leonardi).

“Cele două facţiuni, în care s-au împărţit guelfii din Florenţa la sfîrşitul secolului al XIII-lea, erau conduse de familiile Cerchi şi Donati. O primă ciocnire între tabere, numite ulterior Albii şi Negrii, s-a produs în 1300 cu ocazia serbărilor de Calendimaggio. Cele două părţi au ajuns al sangue, cum spune Dante, şi au existat cîţiva răniţi. Pentru a restabili ordinea, Priorii, printre care era şi Dante, i-au exilat pe exponenţii cei mai notorii, care însă au reuşit foarte repede să revină la Florenţa. Un an după ciocnirile de la Calendimaggio, în iunie 1301, Albii (la parte selvaggia) i-au expulzat din cetate pe conducătorii de parte neagră, pentru a fi la rîndul lor izgoniţi, la întoarcerea acestora în Florenţa, în 1302 (infra tre soli: adică mai devreme de trei rotiri ale soarelui cu începere din 1300, data călătoriei imaginare a lui Dante în lumea de apoi). Revanşa partidului familiei Donati s-a produs cu ajutorul lui Bonifaciu al VIII-lea (con la forza di tal che testé piaggia). Acest papă, care iniţial părea hotărît să menţină o atitudine neutră între cele două facţiuni în lupta pentru putere la Florenţa, a optat la sfîrşit în favoarea Negrilor, care se dovedeau dispuşi să-i accepte cererile” (E.A. Panaitescu).

Inf_VI_11

«Apoi ea trebuie să se prăbuşească, după trei rotiri de soare, şi cealaltă să urce înapoi, prin forţa celui ce mai-nainte sta în echilibru. Va ţine fruntea mult timp ridicată, copleşind-o pe cealaltă sub gravă apăsare, deşi se plînge indignată. Drepţi sînt doi şi n-au cătare: trufia, pizma şi zgîrcenia sînt cele trei văpăi ce-au aprins inimile’» (v. 67-75). După trei ani, Negrii vor reveni la putere cu ajutorul Papei, care deocamdată mai ezită între cele două tabere, dar atunci se va implica decisiv. Negrii vor guverna multă vreme, asuprindu-i pe Albi, în ciuda protestelor indignate ale acestora. Doar doi oameni drepţi au mai rămas la Florenţa, dar lumea nu-i ascultă, căci e copleşită de aroganţă, invidie şi zgîrcenie. Nu se ştie cine sînt cei doi “drepţi” la care face aluzie Dante. E posibil să fie o simplă expresie figurată, în sensul că “într-o cetate aşa de mare, numărul celor drepţi e foarte mic, aproape inexistent; iar acei foarte puţini oricum nu sînt ascultaţi” (I. Del Lungo). “Apare în Scriptură motivul mesianic de-a se căuta în cetăţile pierdute şi corupte măcar un singur drept, a cărui prezenţă ar fi suficientă pentru a le salva. A se vedea Ieremia 5, 1, unde Domnul spune că ar ierta Ierusalimul, dacă ar găsi un singur om drept acolo; sau Geneza 18, 23-32, unde Avraam caută zadarnic la Sodoma măcar zece oameni buni, pentru ca Domnul să n-o distrugă” (Chiavacci Leonardi).

Inf_VI_12

«Aici a pus capăt vorbelor înlăcrimate; şi eu către el: ‘Încă vreau să mă-nveţi şi mai multe ştiri să-mi dăruieşti» (v. 76-78). Ciacco a tăcut, însă Dante l-a rugat să-i mai dea cîteva informaţii. “E sintetizată, prin cîteva cuvinte-cheie (alte-pesi-pianga), povestea unei înfrîngeri şi a unei victorii, cu cortegiul său de triumfalism, abuzuri, opresiuni şi dureri. Şi întrucît Dante s-a aflat printre învinşi, vocea lui se opreşte emoţionată asupra suferinţelor ascunse, ale sale şi ale tovarăşilor săi, necunoscute învingătorilor” (T. Di Salvo). “Nu există nici o silabă… care să nu fie riguros istorică: istorică nu doar în ce priveşte faptele din punct de vedere material… ci spiritul faptelor” (I. Del Lungo).

cetate2

Advertisements