Păcătoasa poftă a gurii (5)

by Laszlo Alexandru

Inf_VI_13

«Farinata şi Tegghiaio, care au fost aşa demni, Iacopo Rusticucci, Arrigo şi Mosca şi ceilalţi de şi-au pus isteţimea spre a face binele, spune-mi unde sînt şi ajută-mă să-i cunosc; fiindcă mare dorinţă nutresc să ştiu de cerul îi îndulceşte, ori infernul îi înveninează’» (v. 79-84). Poetul aminteşte o serie de persoane din ambele partide politice, care s-au distins în activitatea pentru binele Florenţei, vrînd să afle dacă suferă în Infern, ori se bucură în Paradis. Farinata degli Uberti a fost un important comandant ghibelin, adversar al ascendenţilor lui Dante, dar foarte respectat de acesta; îl regăsim ulterior, ca personaj principal în cîntul X din Infern. Tegghiaio Aldobrandi a fost un comandant guelf care s-a străduit în favoarea păcii; Boccaccio îl numeşte “cavaler cu suflet mare”. Iacopo Rusticucci a fost căpetenie guelfă; numele său apare alături de al lui Tegghiaio, în cronicile vremii, ca participant la negocierile de pace cu San Gimignano şi Volterra; îi vom vedea pe ambii în cercul sodomiţilor. Arrigo e un personaj controversat, care nu mai apare în poem; comentatorii i-au atribuit diverse identităţi. Mosca dei Lamberti a aparţinut unei puternice familii ghibeline; stă în Infern printre semănătorii de discordie.

Inf_VI_14

«Şi acela: ‘Ei sînt printre sufletele mai negre: alte păcate îi trag spre hăuri: dacă tot cobori, îi vei putea vedea. Dar cînd vei fi în lumea dulce, te rog ca-n mintea celorlalţi să mă readuci: mai multe nu-ţi spun şi nu-ţi răspund’. Privirea dreaptă şi-a răsucit-o pieziş; m-a privit o clipă şi-apoi şi-a aplecat capul: s-a prăbuşit alături de ceilalţi orbi» (v. 85-93). Cei înşiraţi de Dante au avut păcate mai grave, se află mai jos. Apoi Ciacco îl roagă să-i pomenească numele printre cei vii şi dispare la loc între ceilalţi păcătoşi. “Pentru sufletele din Infern aceasta e singura posibilitate de-a mai trăi şi e ceea ce îi vor cere mereu omului viu care trece prin faţa lor. Pomenirea e legată de ceva bun şi demn – orice ar fi – ce-au făptuit ei pe pămînt (tocmai de aceea li se va şterge amintirea celor laşi, cf. III, 49). E un alt motiv recurent al Infernului, care în acest cînt îşi dobîndeşte vocea pentru prima dată; fiindcă de fapt aici se stabileşte primul raport concret dintre Dante şi un damnat. Gesturile Francescăi nu ne sînt descrise: ea rămîne aproape închisă într-un halou epic, asemeni marilor eroine care o înconjoară. Această rugăminte, a pomenirii printre cei vii, aici abia schiţată, va dobîndi ulterior momente de mare şi tragică subliniere şi va rămîne tipică pentru fizionomia damnatului dantesc” (Chiavacci Leonardi).

Inf_VI_15

«Iar călăuza mi-a spus: ‘Nu se mai ridică înainte de trîmbiţa îngerului, cînd va veni puterea duşmană: fiecare îşi va regăsi păcătosul mormînt, îşi va recăpăta trupul şi chipul, va auzi [sentinţa] ce în eternitate răsună’. Aşa am trecut prin jegosul amestec de umbre şi ploaie, cu paşi înceţi, pomenind viaţa viitoare» (v. 94-102). Virgiliu îl asigură pe Dante că Ciacco nu se va mai înălţa din noroi pînă la Judecata de Apoi, cînd toate spiritele se vor reîncarna pentru sentinţa finală, care pentru osîndiţi va fi cruntă. (Admirabilă traducere a versului 99 avem la G. Coşbuc: “suna-le-va ce-n veci o să le tune!”.) Cei doi trec încet printre spiritele scufundate în ploaie, vorbind despre viaţa de după moarte. Puterea duşmană “îl indică pe Cristos, care va veni sub formă de judecător în ultima zi, duşman aşadar al celor ce vor fi damnaţi. Faptul că Isus apare la sfîrşitul vremurilor, în toată puterea sa, pentru a judeca lumea, se spune în Scripturi. Întregul pasaj dantesc se inspiră din Evanghelia după Matei 24, 30-31” (Chiavacci Leonardi).

cetate3

Advertisements