Soarta ascunsă ca şarpele în iarbă (2)

Inf_VII_4

«Vai, dreptate a Domnului! cine strînge laolaltă atîtea noi chinuri şi cazne cîte-am văzut? şi de ce ne macină aşa greşelile noastre?» (v. 19-21). E incredibil cîte torturi poate să inventeze justiţia lui Dumnezeu, pentru a ne pedepsi păcatele. “Spectacolul, violent şi neprevăzut, şi de aceea mai tulburător, aproape că impune o pauză interioară punctată de o exclamaţie, în care se condensează stupoarea şi reverenţa religioasă, chiar mai înainte de a se preciza în pagină imaginile pe care poetul le-a văzut; pe de o parte, aşadar, viziunea îi dă o probă indubitabilă a justiţiei divine, ce intervine să pedepsească păcatele şi greşelile, pe de altă parte aceeaşi îi sugerează cuvinte de dispreţ pentru damnaţii pe care el îi consideră respingători” (T. Di Salvo).

Inf_VII_5

«Cum face valul acolo, la Caribda, cînd se sparge de cel pe care-l întîlneşte, aşa trebuie aici lumea să joace roată. Aici am văzut mulţimi ca niciunde, dintr-o parte şi din alta, cu urlete uriaşe, rostogolind bolovanii cu pieptul. Deodată se izbeau; şi tot acolo se întorcea fiecare zbierînd: ‘De ce aduni?’ şi ‘De ce risipeşti?’» (v. 22-30). Damnaţii se ciocneau ca valurile apei între Scila şi Caribda. Mulţimi uriaşe de oameni împingeau cu pieptul bolovanii imenşi şi se izbeau la întîlnire. Acolo cele două tabere, a zgîrciţilor şi a risipitorilor, se insultau cu mînie, apoi se întorceau din drum pentru a se regăsi la celălalt capăt al semicercului. Scila şi Caribda sînt două puncte periculoase din strîmtoarea Messina, care desparte peninsula de Sicilia. Navigatorii nu puteau trece şi erau ucişi fie într-o parte, fie în cealaltă. Mitologia greacă îi considera doi monştri înspăimîntători.

“Impresia numărului mare, a mulţimii infinite a damnaţilor, însoţeşte de fapt, ca un motiv biblic, tot Infernul. Aici se subliniază că zgîrcenia şi opusul ei sînt viciile care mai mult se răspîndesc pe lume” (Chiavacci Leonardi). “Marti scrie, în legătură cu această grandioasă comparaţie, că Dante prin ea ne sugerează nu atît ‘o ciocnire de oameni, de indivizi, ci de mulţimi, de mase informe: anonime suprafeţe în mişcare, care se lovesc una de cealaltă; vaste pete viermuitoare, care se mişcă singure, spumegă trist la izbirea lor periodică. Nici un spaţiu liber între suflete şi bolovanii pe care îi rostogolesc… reprezentarea se rezolvă printr-o mişcare ritmică, eternă şi mereu egală, dar şi mecanică şi nesimţitoare, de suprafeţe şi culori’. Così convien che qui la gente riddi: trimiterea la ridda, un dans circular, cu un ritm foarte rapid, care în alte circumstanţe ar evoca o scenă veselă, aici e sarcastică şi biciuitoare” (E.A. Panaitescu).

Inf_VII_6

«Aşa se-nturnau prin cercul pîclos, de pe fiecare parte la punctul opus, ţipîndu-şi versul injurios; apoi se-ntorcea fiecare, ajuns pe semicerc la capătul de dincolo. Şi eu, cu inima plină de milă, am spus: ‘Maestrul meu, acum explică-mi ce lume e asta şi dacă toţi au fost clerici, ăştia cu tonsură din stînga noastră’» (v. 31-39). Dante, cuprins de milă, îl întreabă pe Virgiliu ce fel de păcătoşi sînt cei supuşi la asemenea cazne şi dacă au fost cu toţii preoţi, cum par după tonsură. “Tortura zgîrciţilor şi a risipitorilor o aminteşte pe aceea a lui Sisif şi a celorlalţi damnaţi, pe care în Tartar Enea îi vede rostogolind bolovani enormi. Greutăţile pe care le împing simbolizează probabil grămezile de bani care le-au trecut prin mîini în timpul vieţii” (E.A. Panaitescu).

Cesare Pavese subliniază “înţelepciunea lui Dante de a-i pedepsi pe zgîrciţi şi pe risipitori laolaltă: doar zgîrciţii sînt cu adevărat risipitori şi suferă de cîte ori cheltuiesc. Zgîrcitul se simte risipitor, iar risipitorul zgîrcit şi se perpeleşte din cauza asta. Cel care se simte zgîrcit, de groaza unei comportări aşa sordide, se face risipitor. Şi viceversa” (Meseria de a trăi).

zgirciti-risipitori

Advertisements