Soarta ascunsă ca şarpele în iarbă (3)

by Laszlo Alexandru

Inf_VII_7

«Şi el mie: ‘Cu toţii au fost aşa strîmbi la minte, în viaţa dintîi, că nici o cheltuială n-au făcut-o cu măsură» (v. 40-42). Osîndiţii din acest cerc au avut gîndirea strîmbă în privinţa banilor, risipind sau economisind excesiv. “Tulburarea lui Dante nu trebuie înţeleasă ca o formă de participare ascunsă la suferinţa păcătoşilor: e just ca ei să sufere. Tristeţea e un semn al reapariţiei în conştiinţa pelerinului a fragilităţii şi a slăbiciunii noastre, atît de crîncen pedepsite, pentru încălcarea limitelor stabilite de divinitate, în schimb respectarea lor ne asigură mîntuirea. Apoi prezenţa atîtor membri ai clerului confirmă o temă centrală în geneza poemului, a decăderii Bisericii, datorată mai ales avidităţii, degenerării obiceiurilor ecleziastice, în consecinţă cursei dezlănţuite după bani pentru chiverniseală, nu ca instrument de utilitate lumească; nimic nu e mai opus faţă de norma evanghelică a sărăciei decît excesiva mundanizare şi politizare a organelor ecleziastice, a institutelor la vîrful cărora se plasează Biserica de la Roma în procesul degenerator” (T. Di Salvo).

Inf_VII_8

«Foarte limpede o latră vocea lor, cînd ajung la cele două puncte ale cercului, unde păcatul contrar îi desparte. Aceştia au fost clerici, de n-au acoperiş păros în cap, şi papi şi cardinali, în care zgîrcenia se întronează’» (v. 43-48). Lipsa lor de măsură se înţelege clar din vorbele lătrate pe care şi le aruncă, atunci cînd se izbesc unii de alţii, la cele două capete ale cercului. Damnaţii cu tonsură au fost mari demnitari ai Bisericii, care în mod special s-au remarcat prin zgîrcenie. “Forţa stilistică şi violenţa lexicală se accentuează în manifestarea deplină şi fără reţineri a judecăţii morale, atunci cînd atenţia lui Dante e îndreptată spre şirul zgîrciţilor. Ar fi de-ajuns puterea evidentă şi suprarealista bestialitate a lui ‘latră’ (abbaia), care operează într-o clipă metamorfoza acelor suflete în cîini, şi a urletelor în sfîşietoare lătrături, într-un proces infamant şi fulgerător de dezumanizare vizibilă în cuvîntul cozzi” (M. Marti).

Inf_VII_9

«Şi eu: ‘Maestre, printre ăştia ar trebui să recunosc pe cîţiva, care s-au spurcat cu asemenea rele’. Şi el mie: ‘Gînduri deşarte aduni: viaţa în necunoaştere, cu care s-au mînjit, de orice cunoaştere îi pătează acum» (v. 49-54). Dante speră să-i identifice pe unii dintre ei, dar Virgiliu îl descurajează: ei au trăit în necunoaştere, acum nu se mai bucură de cunoaştere – e memorabil jocul de cuvinte construit de poet. “Raportul prin contrast dintre păcat şi pedeapsă este evident: ei s-au legat în mod excesiv şi neastîmpărat de bani, s-au izolat şi n-au cunoscut, nici n-au strîns relaţii cu oamenii: bogăţia i-a privilegiat, dar i-a aruncat în umbră, i-a făcut de nerecunoscut: au trăit pentru bogăţie, au fost absorbiţi de ea şi în ea şi-au topit individualitatea” (T. Di Salvo).

zgirciti2

Advertisements