Soarta ascunsă ca şarpele în iarbă (6)

by Laszlo Alexandru

Inf_VII_16

«Noi am tăiat cercul spre malul opus, peste un izvor ce bolboroseşte şi se varsă printr-un şanţ săpat de el» (v. 100-102). Drumeţii au scurtat traseul peste o apă mică şi înspumată, care se scurgea printr-un şanţ. “Pentru mai multă claritate: din izvorul situat sus (faţă de cercul următor) porneşte un pîrîu, care curge în jos pînă la temelia rîpei, printr-un şanţ săpat de apă; cînd apele ajung la baza coastei, se desfac încet şi formează mlaştina care constituie practic al cincilea cerc. Stixul, ca mlaştină şi apă infernală, se regăseşte şi la Virgiliu: asimilarea Stix = ticăloşie (tristo ruscel), odiozitate, e la un vechi comentator al textului virgilian” (T. Di Salvo).

Inf_VII_17

«Apa era mai mult neagră decît arămie; şi noi, cu undele mohorîte, am mers în jos pe cale aspră. În mlaştina cu numele Stix merge acest pîrîu nevrednic, după ce-a coborît la poala păcătosului mal cenuşiu» (v. 103-108). Apa murdară era mai închisă decît culoarea arămie. Cei doi se deplasează pe-un traseu accidentat, de-a lungul şuvoiului, mergînd spre mlaştina Stixului. “Potrivit lui Pietro Alighiero în mlaştina întunecată s-ar găsi mînioşii şi orgolioşii iar, sub ei, leneşii şi invidioşii. Această părere nu pare totuşi să fie susţinută de vreo trimitere la text. Mai plauzibilă e opinia că la suprafaţa mlaştinii se află ‘mînioşii violenţi’ (a căror mînie izbucneşte de obicei printr-o violenţă impetuoasă), pe cînd cei scufundaţi ar fi leneşii, care ar corespunde, în această repartizare dantescă, ‘mînioşilor amari’ ai lui Aristotel şi ai Sfîntului Toma. Accidioso fummo ar indica atunci mînia îndelung reprimată. Echivalenţa este evidentă în cazul mînioşilor violenţi: faptul că se sfîşie reciproc exemplifică fără echivoc patima sufletească de care au fost împinşi să înfăptuiască relele. Pentru mînioşii amari corespondenţa dintre păcat şi pedeapsă ar putea fi următoarea: aşa cum în viaţă şi-au sufocat în sinea lor mînia, continuînd totuşi s-o alimenteze tainic, la fel acum sînt sufocaţi în nămol” (E.A. Panaitescu).

Inf_VII_18

«Şi eu, care stăteam încordat să privesc, am văzut oameni noroioşi în mocirlă, toţi goi şi cu înfăţişare frămîntată. Aceştia se izbeau nu doar cu pumnii, ci cu capul şi cu pieptul şi cu picioarele, sfîşiind cu dinţii bucăţi-bucăţele» (v. 109-114). Dante a văzut dedesubt damnaţii plini de mîl, care îşi prelungeau accesele de mînie din timpul vieţii, lovindu-se cu pumnii, capul, pieptul şi picioarele, rupîndu-se cu dinţii. “E potrivit ca în infern să se izbească aceia care în viaţă s-au izbit de ceilalţi şi să se sfîşie bucăţi-bucăţele… şi încă pe ei înşişi” (Buti).

iracondi

Advertisements