Cetatea aroganţei (4)

by Laszlo Alexandru

Inf_VIII_10

«Acolo l-am lăsat, că mai multe nu povestesc de el; dar în urechi m-a lovit geamăt de durere, drept care ochii înainte îi arunc. Bunul maestru a spus: ‘De-acum, fiule drag, se apropie cetatea de are numele Dite, cu locuitori grei de păcate şi mare stol de diavoli’. Iar eu: ‘Maestre, deja acolo-n vale zăresc moscheele sale, roşii ca ieşite din foc’» (v. 64-72). Nu se mai continuă povestea despre cei mînioşi, fiindcă sunetul altor suferinţe se izbeşte de urechile călătorului. Virgiliu îl avertizează că au ajuns la cetatea Dite, plină de duhuri cu grele păcate şi de mulţi diavoli. Dante îi confirmă că deja îi observă în depărtare meterezele înroşite. “Dite, sau Pluto, era pentru antici suveranul regatului morţilor. Dante îl echivalează cu Lucifer. Cetatea care ia numele de la el este ansamblul cercurilor infernale de la al şaselea la al nouălea, care constituie Infernul de jos (il basso inferno), spre deosebire de cel de sus, care include primele cinci cercuri. Aici sînt pedepsite două categorii de păcătoşi: prin violenţă şi prin ticăloşie” (E.A. Panaitescu).

Inf_VIII_11

«Iar el mi-a zis: ‘Focul etern, ce pe dinăuntru o arde, le arată roşii, cum vezi în acest Infern de jos’. Am ajuns în gropile înalte ce străjuiesc cetatea dezolată: zidurile îmi păreau a fi de fier. Nu fără a face un mare ocol, am ajuns la locul unde luntraşul tare ‘Ieşiţi!’ a strigat: ‘Aici e intrarea!’» (v. 73-81). Flăcările iadului, ce o consumă dinăuntru, îi înroşesc meterezele pe dinafară. Călătorii ajung în gropile de apărare de la poalele zidurilor, ce păreau a fi din fier. Flegias îi izgoneşte din barcă, la sosire. “Potrivit lui Boccaccio, zidurile fortificate dispuse în apărarea cetăţii Dite se numesc meschite, moschei (din arabul masghid) ‘întrucît sînt edificii compuse în onoarea demonului, şi nu a Domnului’. (…) În jurul cetăţii Dite, notează Grabher, ‘Poetul creează o senzaţie de izolare ermetică şi de grandiozitate dezolată’. Deja la Virgiliu cetatea Tartarului era apărată de turnuri de fier încins. Dar, în abundenţa detaliilor, aspectul sinistru al fortificaţiilor nu ieşea în evidenţă ca în puţinele indicii pe care i le dedică Dante” (E.A. Panaitescu).

Inf_VIII_12

Inf_VIII_13

«Am văzut pe porţi peste o mie de draci plouaţi din cer, care înciudaţi ziceau: ‘Cine-i ăsta, fără de moarte, ce umblă prin ţinutul lumii moarte?’. Iar înţeleptul meu învăţător le-a făcut semn că vrea să le vorbească în taină. Atunci şi-au domolit oleacă dispreţul şi-au zis: ‘Vino tu singur, iar ăla să se care, de-a intrat cu-aşa tupeu în ţara asta» (v. 82-90). Deasupra porţilor atîrna o mulţime imensă de diavoli, care urlau mînioşi la Dante, fiindcă îndrăznea să călătorească viu prin lumea de apoi. Călăuza le-a cerut să stea de vorbă cu ei confidenţial. Aceia l-au primit, de unul singur, pe Virgiliu, la tratative, dar l-au izgonit pe Dante. “La fel ca în cercurile superioare, şi la intrarea în cel de-al şaselea, drumul poeţilor este blocat de puterile infernale. Dar apărătorii cetăţii Dite sînt înzestraţi cu inteligenţă, pe lîngă răutate. Mult mai dificilă va fi înfrîngerea lor. În timp ce Caron, Minos, Cerber şi Pluto, simboluri ale mîniei oarbe, se pomeneau dezarmaţi şi neputincioşi în faţa inteligenţei, simbolizate de Virgiliu, demonii plasaţi să apere cercurile inferioare ale regatului lui Lucifer sînt în măsură să opună raţiunea la raţiune, inteligenţa la inteligenţă: răul nu se configurează la ei în formele mai evidente şi brutale, ca năvală dezordonată a instinctelor, ci se ascunde insidios, în spatele aparenţelor unui trai disciplinat. Tocmai în asta constă marele pericol pe care Dante şi Virgiliu trebuie să-l înfrunte: calea prescrisă de ceruri le este blocată nu de natura diformă, ci de o cetate. Inteligenţa pusă în slujba răului are, în zidurile cetăţii Dite, prima ei expresie vizuală de neuitat. Scena dramatică începută aici, care se dezvoltă în bună măsură în cîntul următor, are o semnificaţie alegorică (raţiunea care vrea binele nu poate triumfa asupra celei îndreptate spre rău, fără ajutorul Graţiei)” (E.A. Panaitescu).

cetatea_dite

Advertisements