Ierarhia păcatelor (2)

by Laszlo Alexandru

Inf_XI_4

«Scopul fiecărei blestemăţii, care atrage mînia-n ceruri, este nedreptatea, şi orice asemenea scop fie cu forţa, fie cu înşelăciunea asupra semenului se face. Dar fiindcă înşelăciunea e răutatea specifică omului, mai mult îi displace lui Dumnezeu; şi de aceea stau mai jos înşelătorii şi mai multă durere îi atacă. De violenţi e primul cerc plin tot; dar fiindcă ea se îndreaptă spre trei persoane, în trei ocoluri diferite e construit» (v. 22-30). Orice nemernicie îl mînie pe Dumnezeu şi poate fi înfăptuită ori prin forţă, ori prin fraudă. Înşelătoria e specifică minţilor omeneşti şi e pedepsită mai aspru, la străfundul Infernului. Însă mai întîi vor fi văzuţi păcătoşii prin violenţă, în trei categorii diferite: cei ce-au comis silnicii contra celor din jur, contra lor înşile, ori contra lui Dumnezeu. “Trei sînt sursele principale din care Dante preia criteriile ce guvernează structura morală şi topografică a Infernului inferior: Aristotel, dreptul roman şi gîndirea scolastică în formularea Sfîntului Toma din Aquino” (E.A. Panaitescu). Dante “ne-a oferit o clasificare a damnaţilor care, atît prin criteriul care o inspiră, cît şi prin numeroasele şi interesantele ei detalii, e foarte diferită de toate clasificările pe care teologii şi moraliştii ni le-au lăsat pentru pedepse” (B. Nardi). “Violenţa este comună atît oamenilor cît şi animalelor; nu şi frauda, escrocheria, înşelăciunea premeditată, care se întemeiază pe raţiune şi desemnează păcate specific omeneşti. Omul se scufundă cu atît mai mult în ticăloşie, cu cît o înfăptuieşte mai lucid şi cu sînge rece. Deja Aristotel indicase, în participarea conştientă a raţiunii la actul negativ moral, criteriul pentru a distinge greşelile în baza gravităţii lor” (E.A. Panaitescu).

Inf_XI_5

«Împotriva Domnului, a sinelui şi a aproapelui se poate comite violenţa, vreau să spun contra persoanelor şi a lucrurilor lor, cum vei auzi din explicaţia mea limpede. Se dau moarte cu forţa şi răni dureroase aproapelui, iar averii sale ruină, incendii şi jafuri stricătoare; drept care pe ucigaşi şi pe toţi cei ce-au rănit cu păcat, păgubitori şi jefuitori, îi frămîntă primul ocol, pe diverse grupuri» (v. 31-39). Violenţa împotriva celorlalţi şi a bunurilor pe care aceştia le au poate fi comisă prin crimă, rănire, jefuire sau incendiere. “Există desigur un raport proporţional între subiectul autor al violenţei şi persoana care suportă violenţa; şi întrucît violenţa e mai gravă împotriva lui Dumnezeu, mai jos, în al treilea ocol din al şaptelea cerc, se află cei ce-au jignit divinitatea, deasupra lor cei care au comis violenţe împotriva aproapelui. Să se observe şi adnotarea cu totul medievală, care asimilează persoana şi lucrurile din proprietatea acelei persoane: un concept pentru care un distrugător al propriilor bunuri trebuie plasat pe acelaşi plan cu un sinucigaş. Acestea sînt consecinţele moralei juridice, ale sistemelor morale abstracte” (T. Di Salvo).

violenti-con-altri

Inf_XI_6

«Omul poate folosi violenţa împotriva sa ori a bunurilor sale; şi de aceea e drept ca în al doilea ocol să se căiască fără de răsplată oricine se lipseşte pe sine de lumea voastră, risipeşte în jocuri de noroc şi îşi topeşte averile şi plînge acolo unde trebuie să fie vesel. Se poate comite violenţă împotriva divinităţii, negînd-o în inimă sau blestemînd-o, sau dispreţuind natura şi bunătatea ei» (v. 40-48). Aceia care comit silnicii contra persoanei şi a bunurilor proprii (sinucigaşii, pustiitorii) sînt cuprinşi în al doilea ocol. Aceia care sînt silnici cu divinitatea (negînd-o în sinea lor sau blestemînd-o cu voce tare) stau în al treilea ocol. “Gravitatea acţiunii violente sporeşte în măsură proporţională cu iubirea pe care păcătosul ar fi trebuit s-o aibă faţă de persoana lezată de el. Iubirea faţă de aproapele nostru este în mod natural mai puţin puternică decît aceea faţă de noi înşine; de aceea sinucigaşii şi pustiitorii se află într-un ocol mai jos – al doilea – decît cei care au atentat la integritatea fizică şi bogăţiile altora. Dar cele mai grave păcate de violenţă sînt acelea îndreptate împotriva lui Dumnezeu: iubirea pe care creatura o datorează Creatorului său este mai mare decît aceea pe care şi-o datorează sieşi ori celorlalţi. În al treilea ocol, cel mai de jos, e pedepsită prin urmare violenţa care îl jigneşte pe Dumnezeu în persoana sa (defăimătorii)” (E.A. Panaitescu).

violenti-con-se

Advertisements