Rîul de sînge (4)

by Laszlo Alexandru

Inf_XII_10

«Apoi m-a atins cu mîna şi-a zis: ‘Acela e Nessus, care a murit pentru frumoasa Deianeira, şi singur s-a răzbunat pe sine. Şi cel din mijloc, cu ochii-n piept, e marele Chiron, care l-a crescut pe Ahile; celălalt e Pholus, care a fost aprig la mînie» (v. 67-72). Virgiliu îi atrage atenţia pe furiş, iar apoi i-i prezintă succint pe cei trei centauri care le-au ieşit în întîmpinare. “Din gestul precedent (mi tentò) se înţelege că Virgiliu îi vorbeşte cu voce joasă, informîndu-l pe Dante despre cei trei centauri care îi aşteaptă, fără ca ei să audă. Scena are realismul viu al multor schimburi de replici din poem” (Chiavacci Leonardi). Nessus a fost un centaur care s-a îndrăgostit de Deianeira, soţia lui Hercule, pe cînd o ducea în spinare să traverseze rîul. A încercat să fugă cu ea, dar a fost ucis de Hercule. Înainte de moarte i-a dăruit cămaşa impregnată în sîngele său iubitei, spunîndu-i că avea virtuţile magice de-a menţine afecţiunea persoanei iubite. Cînd Hercule a încercat s-o părăsească, Deianeira i-a dat să îmbrace cămaşa primită şi soţul ei a murit otrăvit. În acest fel Nessus s-a răzbunat după moarte. “Chiron, preceptorul lui Ahile, apare la Ovidiu şi Staţiu ca un învăţat, expert în muzică şi medicină, care nu are nimic din obişnuita ferocitate a centaurilor. Dante îi păstrează acest caracter de înţelept, conferind în cîteva rînduri un relief maiestuos figurii sale” (Chiavacci Leonardi). Pholus e un centaur violent şi nesăbuit, care a provocat scandalul de la nunta lui Piritou, regele lapiţilor, încercînd să răpească mireasa şi alte femei.

Inf_XII_11

centauri2

«În jurul gropii aleargă cu miile, săgetînd orice suflet care se dezveleşte din sînge mai mult decît păcatul i-a sortit’. Noi ne-am apropiat de acele fiare sprintene: Chiron a luat o săgeată şi cu capătul ei şi-a tras barba după fălci» (v. 73-78). Alte mii de centauri stau de strajă în jurul rîului însîngerat, pentru a-i pedepsi pe păcătoşii care încearcă să-şi mai uşureze chinurile. Călătorii au venit lîngă şeful centaurilor, spre a-i vorbi. Acesta şi-a scos o săgeată şi, cu ea, şi-a eliberat gura de barba ce-o acoperea. “Gestul lui Chiron care, înainte de-a vorbi, se slujeşte de săgeată pentru a-şi desface barba din dreptul gurii, are ceva totodată omenesc şi sălbatic, dar rămîne un gest nobil, care subliniază maiestatea acestei figuri” (E.A. Panaitescu).

Inf_XII_12

«După ce şi-a dezvelit gura cea mare, le-a spus tovarăşilor săi: ‘Vedeţi voi că ăla din spate clinteşte ceea ce atinge? Picioarele morţilor nu fac una ca asta’. Şi buna mea călăuză, ajunsă deja la pieptul lui, unde cele două firi se unesc, a răspuns: ‘Chiar e viu şi aşa trebuie să-i arăt valea întunecată: nevoia îl mînă, şi nu plăcerea» (v. 79-87). Chiron se miră, către însoţitorii lui, că Dante mişcă în urma sa pietrele pe care le atinge. De aşa ceva, sufletele moarte nu sînt în stare. Virgiliu, ajuns lîngă pieptul aceluia, unde se întîlneau aspectul animalic şi cel omenesc, îl asigură că Dante e viu cu adevărat şi are misiunea de-a merge să vadă infernul. “Dante reaprinde adesea naraţiunea călătoriei sale în lumea de dincolo cu observaţii, ca aceasta, doar în aparenţă nesemnificative; în realitate ele au toate funcţia de-a insista pe caracterul unic al experienţei sale pe tărîmul morţilor. El e viu, înzestrat cu consistenţă şi greutate, în ţinutul spectrelor, el are puterea, cum observă chiar în acest cînt centaurul Chiron, de a mişca ceea ce atinge. Acest motiv va reapărea în numeroase rînduri de-a lungul poemului şi va da locul, mai ales în a doua cantică, unor momente de poezie delicată” (E.A. Panaitescu).

centauri

Advertisements