Copacii sălbatici (5)

by Laszlo Alexandru

Inf_XIII_13

«Şi dacă din voi careva pe lume se întoarce, să-mi spele amintirea, ce încă zace sub lovitura primită din partea invidiei.’ Un pic a aşteptat şi apoi ‘Întrucît tace’, mi-a spus poetul mie, ‘nu pierde ocazia; ci vorbeşte, şi întreabă-l dacă mai multe vrei’» (v. 76-81). Pier delle Vigne îi roagă pe interlocutorii săi, dacă vor reveni la viaţa reală, să-i repare buna-reputaţie, afectată încă de invidie. După un moment de tăcere, Virgiliu îl îndeamnă pe Dante să-i adreseze alte întrebări. “O singură, emoţionantă preocupare îl mai leagă pe Pier delle Vigne de lumea celor vii: reafirmarea fidelităţii sale faţă de suveranul care a fost mereu demn de onoare şi căruia nu-i pune niciodată la îndoială măreţia: nici o aluzie la faptul că tocmai împăratul l-a condamnat la chinuri groaznice: se pare că aceste măsuri trebuie atribuite unui gest, pe care împăratul nu putea să nu-l facă, atunci cînd a fost înşelat de vorbele calomniatorilor. Vina îi aparţine aşadar invidiei, calomniei care l-a copleşit pe împărat, care însă rămîne mereu în sentimentele lui Pier delle Vigne o figură demnă de absolută veneraţie. De aici rugămintea către Dante, cînd se va întoarce în lumea pămînteană, de a-i răscumpăra numele de curtean fidel de acuzaţia, pentru el intolerabilă, de lipsă a fidelităţii faţă de suveranul său. Nimic nu-l va putea ierta de nedreptatea sa, aceea de a-şi fi luat viaţa, dar oamenii trebuie să-i dea dreptate, să-i recunoască fidelitatea faţă de Frederic al II-lea” (T. Di Salvo).

Inf_XIII_14

«Drept care eu: ‘Întreabă-l tu încă despre ceea ce crezi că-mi place; eu n-aş putea, atîta milă mă sufocă!’» (v. 82-84). Dante e copleşit de compasiune şi nu poate să-i mai vorbească, dar îl roagă pe Virgiliu să-i ceară lui Piero alte detalii. “Episodul are şi această valoare de reparaţie a figurii istorice a lui Piero, a nevinovăţiei şi dezinteresului său: Piero e un exemplu neobişnuit, şi de aceea mai interesant, al strategiilor ascunse prin care un nevinovat poate fi persecutat şi umplut de infamie. Iar aici cele două destine, al lui Piero şi al lui Dante, se apropie şi episodul se dezvăluie implicit autobiografic” (T. Di Salvo).

Inf_XIII_15

«De aceea a reînceput: ‘Pentru ca acest om să facă de bună-voie ce vorba ta îl roagă, spirit încarcerat, încă te rog să ne spui cum se leagă sufletul cu aceste noduri; şi spune-ne, de poţi, dacă vreunul din asemenea membre se dezleagă’» (v. 85-90). Virgiliu îl roagă pe Pier delle Vigne, în schimbul pomenirii lui în lumea celor vii, să le explice cum ajunge sufletul păcătos să fie încarcerat în nodurile lemnului şi dacă va mai scăpa vreodată de-acolo. “Extrema curtoazie a frazei răsucite, preţioasă ca toată vorbirea lui Piero, este accentuată de vocativul plasat în centru: spirito incarcerato, unde răsună respectul pentru spiritul omenesc şi mila pentru condiţia sa” (Chiavacci Leonardi).

claviger

Advertisements