Ape infernale (2)

by Laszlo Alexandru

Inf_XIV_4

«Pe spate zăceau unii oameni; alţii şedeau ghemuiţi, iar alţii umblau întruna. Cei ce bîntuiau roată erau mai numeroşi, iar cei care zăceau în suferinţă mai puţini, dar la durere aveau limba mai dezlegată» (v. 22-27). O categorie de păcătoşi e imobilizată pe spate: sînt blestemătorii, care au comis violenţe împotriva lui Dumnezeu. Stau şezînd ghemuiţi cămătarii, care au înfrînt convenienţele sociale, au fost violenţi împotriva meşteşugurilor. Se agită umblînd sodomiţii, care au comis violenţe împotriva naturii umane. Sodomiţii erau mai numeroşi, dar mai puţin urgisiţi, întrucît li se permite să umble printre vîlvătăi. Blasfemiatorii divinităţii sînt mai puţini, dar mai intens torturaţi, căci nu se pot clinti din loc. “Viziunea nu se concentrează pe o cîmpie pustie şi înfierbîntată, ci se extinde şi îmbrăţişează grupul de suflete care o populează şi care poartă, fiecare, prin intermediul propriei suferinţe, sensul intervenţiei punitive a divinităţii, care pe aceste căi reechilibrează ordinea universală încălcată de creaturi; acestea, cum au fost violente pe pămînt, astfel resimt acum (şi vor resimţi în eternitate) semnul unei violenţe, cea divină, care are un sens, acela al voinţei de a-l pedepsi pe cel ce-a comis violenţa şi de-a descuraja – prin exemplul celor pedepsiţi – alte persoane de la forme de agresiune asemănătoare sau mai grave” (T. Di Salvo).

Inf_XIV_5

«Peste nisipuri, cu o plutire lentă, ca zăpada la munte fără vînt, ploua cu limbi late de foc» (v. 28-30). Falduri de flăcări coboară peste ei, plutind lin, asemeni ninsorii la munte cînd nu bate vîntul. “Ideea cu ploaia de foc i-a venit lui Dante probabil din Biblie (distrugerea Sodomei, Geneza 19, 24). Dar nouă, şi tipic dantescă, e compararea acestei averse de flăcări cu o ninsoare. Precizarea sanza vento sugerează indirect lentoarea fenomenului (…). Forţa imaginii cuprinse în această terţină se naşte din alăturarea imediată, fără semitonuri interpuse, a doi termeni (foco, neve) care în percepţia noastră comună se exclud reciproc” (E.A. Panaitescu).

Inf_XIV_6

«La fel cum Alexandru, prin părţile calde ale Indiei, a văzut pe stolul lui căzînd flăcări întregi pe jos, încît a poruncit să joace pămîntul în picioare ostaşii, căci focul mai bine se stinge pînă a nu se-ntinde; aşa pogora eterna arsură; la care nisipul se aprindea, ca iasca sub amnar, să sporească durerea» (v. 31-39). În expediţia sa din India, Alexandru cel Mare s-a pomenit cu limbi de foc, ce cădeau întregi din cer şi le-a ordonat soldaţilor lui să le bătătorească, întrucît erau mai uşor de stins înainte ca incendiul să se întindă. Tot astfel coborau flăcările infernale, care aprindeau îndată nisipul pentru a mări suferinţa damnaţilor. “Dante găseşte veştile referitoare la Alexandru cel Mare într-un pasaj din Meteororum de Sfîntul Albert cel Mare, dar în acest fragment sînt contopite două evenimente descrise separat, într-o scrisoare atribuită lui Alexandru şi trimisă lui Aristotel: o ninsoare abundentă, după care regele macedonean le-a poruncit soldaţilor lui să calce zăpada în picioare, şi o ploaie de foc, de care s-au ferit ascunzîndu-se sub veşminte” (E.A. Panaitescu).

flacari

Advertisements