Ape infernale (4)

by Laszlo Alexandru

Inf_XIV_11

«Atunci îndrumătorul meu s-a răstit aşa tare, cum niciodată nu l-am auzit: ‘Vai, Capaneo, fiindcă nu ţi se-ostoieşte trufia, eşti tu mai tare pedepsit: nici o caznă, decît furia ta, nu-i suferinţă mai potrivită» (v. 61-66).  Virgiliu îl reprimă pe răzvrătit, cu voce urlată şi cu vorbe aspre: însăşi furia sacrilegă îl roade şi-l consumă pe damnat. “În acest caz Virgiliu se arată interpretul justiţiei divine, iar vocea lui puternică răsună ca aceea a unui judecător superior şi plin de siguranţă, care îi opune celuilalt forţa sa mult mai stabilă, strigătului celuilalt îi opune cuvîntul său, răstit dar totuşi un semn de viaţă spirituală, un semn al raţiunii. Pe de altă parte, Virgiliu este interesat să demonteze acea maşinărie aparent grandioasă, care i-a ieşit în faţă cu făloşenia sa milităroasă şi cu aroganţa de unic şi etern adversar al lui Dumnezeu, pe care Domnul n-a reuşit şi nici nu va reuşi să-l înfrîngă” (T. Di Salvo). “Momigliano notează o anumită afinitate între episodul cu Capaneo şi cel cu Filippo Argenti. În sens generic, atît unul cît şi celălalt oferă un exemplu de trufie pedepsită, dar criticul recunoaşte la ei şi o asemănare mai strînsă: în cuvintele de care Virgiliu se slujeşte pentru a condamna înfumurarea acestor damnaţi, unde ‘revin rimele regi şi fregi, iar a doua pare să fi sugerat toată ideea din fraza li suoi dispetti sono al suo petto assai debiti fregi’. Identică pare, în plus, atitudinea binevoitoare a maestrului faţă de Dante. Mai curînd decît la episodul cu Filippo Argenti, totuşi, reproşul adresat de Virgiliu lui Capaneo ne duce cu gîndul la discursul prin care poetul latin îl apostrofează pe Pluto; acolo e deja anticipat conceptul de furie neputincioasă, care îi frămîntă, în infern, atît pe damnaţi cît şi pe călăii lor” (E.A. Panaitescu).

Inf_XIV_12

«Apoi s-a întors spre mine mai potolit, zicînd: ‘Ăla a fost unul dintre cei şapte regi care au asediat Teba; a arătat în viaţă şi-acum pare că-l ţine pe Domnul în dispreţ şi puţin îl onorează; dar, cum i-am spus, obrăznicia-i stă pe mutră ca o podoabă potrivită» (v. 67-72). Mînia maestrului se mai potoleşte, cînd se întoarce spre discipol pentru a-i da explicaţiile necesare. Capaneo a fost unul din regii ce-au asediat Teba; a păcătuit prin aroganţă împotriva lui Dumnezeu, pe care l-a insultat. “Virgiliu reia cu calm şi cu fermitatea care se dizolvă într-o tonalitate uşor ironică afirmaţia că cel care le stă în faţă este un soldăţoi violent, care îşi închipuie şi-acum că merge la asaltul unei cetăţi fortificate şi împotriva căreia se înalţă cu platoşa sa de fanfaron” (T. Di Salvo).

Inf_XIV_13

«Acum ţine-te de mine şi bagă de seamă să nu vîri piciorul în nisip încins; dar tot pe lîngă pădure să stai aproape’. Tăcînd am venit acolo unde răsare din pădure un rîu, a cărui culoare stacojie încă mă îngrozeşte» (v. 73-78). Cei doi îşi continuă drumul pe marginea apei, unde flăcările şi nisipul nu pot acţiona în tortură. Flegetonul avea o teribilă culoare roşie, imposibil de uitat. “Se reia motivul călătoriei, al nevoii de-a muta privirea spre lucruri noi, pentru a se atinge scopurile pentru care expediţia însăşi a fost plănuită; iar Virgiliu revine la dimensiunea sa obişnuită de călăuză, care arată riscurile şi-l invită pe elev să fie atent, prevăzător” (T. Di Salvo). “Rîul, care poartă în culoarea lui semnul violenţei păcătoşilor din acest cerc, este Flegetonul. L-am văzut în cîntul XII, iar în lichidul său roşu erau scufundaţi cei violenţi împotriva aproapelui: de-a lungul malurilor sale alergau centaurii. După ce-a traversat pădurea sinucigaşilor, aproape după ce-a colectat alt sînge, o altă violenţă, rîul răsare aici, printre blestemători şi trece de-a lungul deşertului nisipos. În cîntul al XVI-lea îl vom vedea prăvălindu-se în prăpastia care duce la infernul de jos” (T. Di Salvo).

Inf_XIV_14

«Cum din Bulicame iese rîuleţ, pe care apoi şi-l împart păcătoasele, aşa prin nisip mergea în jos acela. Albia şi malul erau de piatră, la fel ca marginile; am priceput că sîntem la vad» (v. 79-84). Apa curgea pavată, prin nisip, la fel ca din lacul Bulicame, unde e canalizată pentru a sluji la limpezirea cînepei (sau, lecţiune incertă, la spălarea prostituatelor). “Încă din secolul al XIII-lea, prelucrarea de cînepă se realiza lîngă Viterbo în bazine care derivau apa din Bulicame, un mic lac cu apă fierbinte şi sulfuroasă, în apropierea oraşului. Acele pettatrici ar putea fi aici femeile ocupate să cureţe cînepa. Lecţiunea peccatrici (păcătoase), care se regăseşte în manuscrise, nu-şi găseşte confirmarea în mărturiile vremii; din nici un document nu rezultă că prostituatele din Viterbo se foloseau de apa din Bulicame pentru a se îmbăia, cum explică bazîndu-se pe acest vers vechii comentatori” (E.A. Panaitescu).

flacari2

Advertisements