Ape infernale (7)

by Laszlo Alexandru

Inf_XIV_22

«Şi el mie: ‘Tu ştii că locul e rotund; şi deşi ai înaintat spre stînga, tot coborînd, n-ai străbătut întregul cerc: drept care, dacă îţi apare lucru nou în faţă, nu trebuie să-ţi umple chipul de uimire’» (v. 124-129). Virgiliu îi reaminteşte că Infernul e rotund şi că cei doi călători, coborînd în cerc, n-au parcurs mereu întreaga circumferinţă. “Faptul că n-ai văzut anterior acest rîu, Flegetonul, nu trebuie să te uimească; el exista şi în cercurile anterior traversate de noi, doar că nu ne-am întîlnit cu el. Cel puţin pe partea stîngă a cercurilor, întrucît noi ne-am mişcat mereu spre dreapta” (T. Di Salvo).

Inf_XIV_23

«Şi eu de asemeni: ‘Maestre, unde se află Flegeton şi Lete? că de unul nu vorbeşti, iar de altul spui că se face-n ploaia asta’. ‘Îmi plac toate întrebările tale fireşte’, a răspuns; ‘dar fiertura apei roşii trebuia să-ţi lămurească una pe care mi-o adresezi. Lete o să-l vezi, dar afară din groapa asta, acolo unde merg sufletele să se spele, cînd vina regretată le e luată’» (v. 130-138). Dante se interesează de două ape din lumea de apoi: Flegeton şi Lete. Virgiliu îl dojeneşte pentru neatenţie: Flegetonul e tocmai rîul în faţa căruia se află. Iar Lete va fi întîlnit în vîrful Purgatoriului, unde slujeşte la curăţarea sufletelor mîntuite de amintirea păcatului. “Există un sens limitativ: îmi plac toate întrebările tale (fiindcă demonstrează dorinţa de-a învăţa), dar de data asta cel puţin una e în plus. Apare aici reacţia umană a lui Virgiliu, mereu surprinsă cu acuitate; şi ca în alte situaţii, el tinde să modereze excesele lui Dante. Astfel se constituie treptat, în coerenţa atitudinilor sale, un personaj viu” (Chiavacci Leonardi). “Flegetonul este rîul de sînge fierbinte, în care sînt pedepsiţi violenţii contra semenilor, Lete curge în vîrful Purgatoriului (unde se află Paradisul pămîntesc) şi ajută sufletele care şi-au ispăşit pedeapsa şi sînt pe cale să urce în ceruri, să-şi piardă amintirea păcatelor” (E.A. Panaitescu). “Aluzia la Flegeton este deja în Eneida VI, 550 (…). În limbajul literar, Flegetonul, conform unei etimologii acreditate, însemna ‘încins’” (T. Di Salvo).

Inf_XIV_24

«Apoi a spus: ‘Deja e vremea să ne depărtăm de pădure; vino pe urmele mele: marginile ce nu-s arse ne-arată drumul, iar pe ele orice văpaie se stinge’» (v. 139-142). Virgiliu îl îndeamnă pe Dante să se îndepărteze de pădurea sinucigaşilor: e vremea să înainteze pe malul Flegetonului, care îi păzeşte de arsura focului şi le indică drumul de străbătut. “Invenţia, care va permite traversarea deşertului, ţine de structura evident fantastică a poemului, care pe o schemă obligatoriu predeterminată creează treptat şi inovează situaţii şi detalii generate de călătoria însăşi, care la tot pasul îi reînnoiesc veridicitatea şi surpriza” (Chiavacci Leonardi).

cappella_sistina

Advertisements