Fericit cel ce vorbeşte liber (4)

by Laszlo Alexandru

Inf_XVI_10

«‘Sufletul să-ţi mai conducă vreme lungă membrele’, mi-a răspuns acela, ‘şi faima după tine să lucească, dar spune dacă cinstea şi curtenia mai durează în cetatea noastră după obicei, ori sînt de tot alungate; căci Guglielmo Borsiere, care de curînd se frămîntă cu noi şi umblă acolo cu tovarăşii noştri, tare ne mîhneşte cu vorbele sale’» (v. 64-72). Rusticucci îi urează lui Dante să aibă parte de-o viaţă lungă în continuare şi de celebritate după moarte. Apoi se interesează dacă cele două valori, care i-au propulsat pe ei odinioară, cinstea şi curtenia, se mai păstrează la Florenţa. Relatările unui suflet ajuns printre ei recent îi amărăsc cu veştile despre cetatea iubită. “La fel ca în episodul cu Farinata, se pare că pentru aceşti trei florentini suferinţele din infern trec în plan secund, faţă de interesul pe care îl au pentru soarta cetăţii lor. Dar la ei mila pentru locul natal (carità del natìo loco) este mai curată decît la Farinata: ei nu privesc interesele patriei prin cele ale partidului lor; dăruirea lor merge către întreaga Florenţă, dincolo de duşmăniile interne, spre calităţile ei civile şi morale (cortesia e valor di’ se dimora). Guglielmo Borsiere, despre care se vorbeşte aici, a fost, potrivit lui Boccaccio, ‘un cavaler curtean, om tare politicos şi cu maniere demne de laudă’” (E.A. Panaitescu).

Inf_XVI_11

«‘Oamenii noi şi cîştigurile rapide trufie şi lipsă de măsură au produs în tine, Florenţa, încît deja te jeleşti de asta’» (v. 73-75). Ca răspuns, poetul îşi ridică vocea direct împotriva cetăţii sale, care a ajuns să fie stăpînită de alţi locuitori şi de moravuri triste. “Apostrofa lui Dante, una dintre cele mai celebre din Comedie, reia aici motivele care, deja în episoadele cu Ciacco şi Brunetto Latini, au fost considerate determinante pentru corupţia virtuţilor de odinioară la Florenţa. Aici, la întrebarea lui Jacopo Rusticucci, preocupat să afle cum sînt văzute cinstea şi curtenia la Florenţa, Poetul răspunde adresîndu-se, pe tonul profeţilor de odinioară, direct cetăţii sale: la binomul cortesia e valor se opun, în cuvintele lui, alte două concepte, ca pentru a întări prin greutatea lor asprimea afirmaţiei sale: la gente nova e’ subiti guadagni, de care se leagă, imediat mai apoi, dublul complement direct orgoglio e dismisura. În izbucnirea dramatică a durerii sale, Dante insistă pe prezenţa răului la Florenţa, mai mult decît pe apariţia lui: iată motivul pentru care cele patru substantive ce denunţă acest rău apar în faţă, ca pentru a forma un întreg indisolubil, faţă de verbul care le leagă sintactic (han generata)” (E.A. Panaitescu).

Inf_XVI_12

«Aşa am strigat cu faţa ridicată; iar cei trei, care-au înţeles-o ca răspuns, s-au privit unul pe altul cum te uiţi la adevăr. ‘De-n alte dăţi aşa puţin te costă’, au răspuns cu toţii, ‘să-i faci o bucurie altuia, ferice de tine că vorbeşti liber!» (v. 76-81). Strigătul mînios al lui Dante este îndată priceput de cei trei nobili guelfi, care s-au privit pentru a-şi confirma revelarea adevărului. Apoi s-au întors către poet, spre a-i elogia talentul vorbirii scurte şi limpezi, curajoase în rostirea liberă a faptelor. “În această revendicare a libertăţii cuvîntului se află plăcuta confirmare a propriei sincerităţi dezinteresate, aceeaşi care i-a fost necesară lui Dante pentru a-şi înfrunta pe plan politic adversarii, aceeaşi care l-a susţinut şi l-a însufleţit în anii cînd colegii de exil l-au acuzat de trădare, aceeaşi care îi face posibil mesajul de adevăr, care apoi se transformă sau coincide cu mesajul poeziei sale ca atare” (T. Di Salvo). Poeta clujeană Eta Boeriu ne propune o inspirată echivalare a terţinei: “Astfel strigai, cu fruntea sus, semeaţă, / în timp ce ei schimbau priviri muţeşti, / cum cei ce-nfruntă adevăru-n faţă”.

bestemmia

Advertisements