Între bici şi fecale (3)

by Laszlo Alexandru

Inf_XVIII_7

«Şi el mie: ‘Ţi-o zic cu neplăcere; dar mă obligă vorba ta limpede, ce-mi aminteşte lumea veche. Eu am dus-o pe Ghisolabella să-i facă poftele Marchizului, oricum s-ar spune scîrboasa poveste. Şi nu sînt singurul bolognez care plîng aici; ba chiar e plin locul ăsta, că atîtea limbi n-au învăţat să zică ‘sipa’ între Savena şi Reno» (v. 52-61). Păcătosul îi răspunde fără entuziasm, povestindu-i că a ajuns în Infern pentru că a convins-o pe propria lui soră să accepte avansurile unui marchiz. De altfel sînt pline acele locuri de bolognezi – ce vorbesc folosind regionalismul “sipa” –, oameni reputaţi pentru zgîrcenia lor, din cauza căreia comit cele mai mari nelegiuiri. “Răspunsul lui Venedico – după cum observă Caretti – ‘nu face decît să perfecţioneze tonul de comedie cinică, deja reperabil în întrebarea aluzivă, explicitînd, cu o precizie a prezentării impudice, subînţelesurile şantajului dantesc. Obligat să-şi amintească lumea veche, Venedico de fapt nu ştie altceva decît să-şi etaleze neruşinat catalogul degradant al propriilor merite’” (E.A. Panaitescu). “După ce şi-a spus păcatul, Venedico pare să-l diminueze acuzîndu-şi concetăţenii, de parcă ar zice: toată Bologna e aici înăuntru. Aceasta e a doua trăsătură – după cea a ascunderii chipului – care va fi tipică pentru damnaţii din ultimele două cercuri şi care, în acest cînt, apare pentru prima dată” (Chiavacci Leonardi). “Ştim că Venedico s-a bucurat de anumite favoruri acordate lui de familia d’Este. Ştim de asemeni că Obizzo al II-lea (dacă el este marchizul amintit) a fost un mare desfrînat. Salimbene în Cronica lui îl prezintă ca pe un monstru de destrăbălare: ‘De asemeni se povestea despre el că fetele şi nevestele de nobili şi nenobili din Ferrara, pe toate le viola. Şi era acoperit de ruşine pentru că şi-a cunoscut propriile surori şi pe sora nevestei sale’” (T. Di Salvo). “‘Sipa’ – sia; formă din dialectul bolognez; azi: sèpa. Savena şi Reno sînt două rîuri care ocolesc Bologna, pe la răsărit şi pe la apus. Dar este un teritoriu doar aparent indicat în limitele sale geografice; în realitate determinarea este cuprinsă în afirmaţia că bolgia e plină de bolognezi şi în cealaltă, că bolognezii sînt recunoscuţi pentru zgîrcenia lor, apare descrierea ‘pe un fundal caracterizat şi judecat etic’: ‘lumea veche a păcătosului este o lume de negativitate etică’ (Sanguineti)” (T. Di Salvo).

Inf_XVIII_8

«Şi dacă de-acest păcat vrei mărturie sigură, adu-ţi aminte foamea noastră de bani.’ Astfel vorbind l-a pleznit un demon cu biciul şi-a zis: ‘Marş, codoşule, aici nu-s femei de vînzare!’. M-am dus iar lîngă escorta mea; după cîţiva paşi am ajuns acolo unde ieşea o punte din stîncă» (v. 62-69). Pe cînd proxenetul conversa cu Dante, un diavol l-a izbit, spre a-i impune reluarea supliciilor, şi l-a reprimat verbal: în spaţiul de osîndire nu se mai prelungeau fărădelegile din timpul vieţii, nici măcar prin rememorarea lor nostalgică. Poetul revine alături de maestrul său şi îşi reia drumul, observînd prima punte care le permite trecerea în bolgia următoare. “Conio era instrumentul cu care se băteau monezile; de aceea femmine da conio echivalează cu ‘femei care îţi pot procura cîştigurile de care eşti avid’; sau: conio, da coniare = de înşelat, aşadar femei de înşelat, de tîrît prin intermediul înşelăciunii la practicarea prostituţiei. Dar poate e oportun să admitem ‘bivalenţa semantică a expresiei’, care ‘acoperă totodată ambele vicii arătate de păcătos: înşelăciunea de codoş şi zgîrcenia… femei de linguşit şi apoi de convins, pentru cîştiguri financiare, să asculte de «poftele» altora’ (Caretti)” (T. Di Salvo).

Asprimea pamfletară, cu care Dante judecă păcatele unor cetăţi italiene medievale, a fost sintetizată de Giovanni Papini: “Lucca e plină de falsificatori şi delapidatori, Pistoia e ‘demn bîrlog’ (degna tana) de animale sălbatice şi ar trebui arsă pînă-n temelii pentru a-i elimina mîrşavele deprinderi. Pisa, după cum ştiu toţi, e ‘de ruşinea lumii’ (vituperio delle genti) şi ar trebui înghiţită de ape, căci locuitorii ei sînt ‘vulpi aşa pline de înşelăciuni, că nu se tem de vreo capcană care să le înhaţe’ (volpi sì piene di froda, che non temono ingegno che le occupi). Cei din Casentino sînt ‘porci jegoşi, meritînd ghindă în loc de altă hrană, făcută pentru oameni’ (brutti porci, più degni di galle che d’altro cibo, fatto in uman uso), cei din Aretino sînt nişte javre ‘care mîrîie mai mult decît îi ţin puterile’ (ringhiosi più che non chiede lor possa), iar cei din Siena nimic altceva decît nătărăi încrezuţi. Romagna e mereu în război din cauza tiranilor ei şi deja e împînzită de bastarzi. Lombardia e aşa decăzută că doar cîte un bătrîn mai păstrează tradiţia virtuţilor antice. Bologna e plină de codoşi şi de zgîrciţi. Napoletanii s-au dovedit trădători, iar genovezii sînt ‘oameni cu totul neciopliţi şi plini de toate viciile’ (uomini diversi d’ogne costume e pien d’ogne magagna), care ar merita să fie şterşi de pe faţa pămîntului” (Dante viu, Bistriţa, Ed. Pergamon, 2009, p. 200-201)

Inf_XVIII_9

«Destul de uşor am urcat pe aceea; şi mergînd la dreapta pe schija ei, de cercurile eterne ne-am îndepărtat. Cînd am fost acolo unde se arcuieşte, pentru a lăsa pe dedesubt loc celor biciuiţi, călăuza a spus: ‘Opreşte-te şi stai astfel încît să dea de tine mutra netrebnicilor, cărora încă nu le-ai văzut faţa, fiindcă au înaintat alături de noi’» (v. 70-78). Ajuns în vîrful punţii, poetul este îndemnat să-i privească defilînd sub el pe păcătoşii care anterior merseseră în aceeaşi direcţie cu cei doi. “Îndemnul lui Virgiliu să se oprească şi atragerea atenţiei lui Dante asupra altui grup de damnaţi nu sînt lipsite de motiv: maestrul, de obicei, vrea să aibă atenţia discipolului în faţa unor personaje importante, sau pentru a elimina erori, sau pentru a reafirma cu mai mare solemnitate un adevăr care poate i-a scăpat elevului. Aici cuvintele lui Virgiliu precedă prezentarea unui spirit măreţ, unul dintre cei care vin spre Dante din memoria literară, din cărţile citite şi care i se impun ca figuri exemplare şi ca atare prezente în culisele vieţii sale cotidiene, ale convingerilor şi opţiunilor sale” (T. Di Salvo).

venedico

Advertisements