Între bici şi fecale (6)

by Laszlo Alexandru

Inf_XVIII_16

«Şi el atunci, izbindu-şi hîrca: ‘Aici jos m-au scufundat linguşelile, de care nu mi-a obosit limba’. Pe urmă călăuza: ‘Împinge-ţi’ mi-a zis ‘privirea mai-nainte, ca s-ajungi bine cu ochiul pînă la faţa acelei curve jegoase şi zbîrlite, care acolo se zgîrie cu unghiile pline de balegă şi ba se piteşte, ba se-ndreaptă în picioare» (v. 124-132). Linguşitorul se loveşte peste cap, cu ciudă, pentru pedeapsa care l-a adus într-un loc atît de josnic. Virgiliu îl îndeamnă pe Dante să privească mai în faţă, pentru a zări chipul unei tîrfe hidoase, ce se zgîrie cu ghearele pline de rahat şi se agită fără stare. “Cuvinte ca zucca şi stucca, indicarea scufundării, ca-n baie, în materia semisolidă şi împuţită a fecalelor îi dau episodului o intonaţie realistă, proprie poeziei numite ‘comice’. (…) Lucrul este şi mai evident dacă privim cu atenţie ‘rimele aspre şi dure, construite cel mai adesea pe două silabe paroxitone, avînd în centru grupuri consonantice duble sau rotacizate (brutti / asciutti / tutti, Lucca / zucca / stucca, sterco / cerco / cherco, lordo / gordo / ricordo), pînă la notarea, cu o anumită cruzime din partea lui Dante, a violentului gest grotesc şi neconsolat de izbire a căpăţînii’ (A. Rossi)” (T. Di Salvo).

Inf_XVIII_17

«Tais e, tîrfa care i-a răspuns amantului ce-a întrebat-o “Am eu trecere mare pe lîngă tine?”: “Ba chiar de minune!”. Şi cu asta fie-ne sătule privirile’» (v. 133-136). Atunci cînd amantul a întrebat-o pe prostituată dacă, în urma darului oferit, i-a cîştigat bunăvoinţa, aceasta a excelat în mulţumiri linguşitoare. Iar asemenea exemple au fost deja suficiente. “Curtezana Tais este un personaj din Eunucul lui Terenţiu. Într-un pasaj din această comedie, amintit şi de Cicero în De Amicitia (XXVI, 98), soldatul Trason îl întreabă pe codoşul Gnato, prin intermediul căruia i-a transmis femeii un cadou, dacă Tais i-a mulţumit: ‘Mare mulţumită zis-a Tais pentru mine?’, iar Gnato îi răspunde că i-a mulţumit nu mult, ci imens. Sursa clasică din care s-a inspirat Dante este probabil pasajul ciceronian, în care răspunsul lui Tais este considerat un exemplu de adulare: ‘Era de-ajuns să răspundă “mult”; a zis “imens”’. Dar, cum a demonstrat-o limpede Sanguineti, ‘lumea antică a lui Tais este depăşită şi moralizată prin imperativul sugestiilor biblice’. Figura acestei curve scufundate în fecale şi agitate de o mimică hidoasă se inspiră din caracterizarea pe care o dă Solomon prostituatei (‘nu suferă liniştea, nu-i în stare să stea locului în casă’) şi din judecata pe care o formulează în legătură cu ea (‘orice prostituată e o balegă strivită în drum’). Epilogul cîntului alunecă în farsă. Caretti notează că aici Dante ‘s-a îndreptat spre o reducere progresivă a tonului poetic’. Tot lui Caretti îi aparţine următoarea observaţie: ‘Acelaşi artist, care pentru Francesca a transpus cu obiectivitate în Infern obiceiurile precise ale unui comportament şi ale unei graţii aristocrate, precum şi sugestiile răspîndite ale literaturii erotice medievale, fixează în schimb aici ambiguitatea grotescă a unui limbaj amoros parodiat, împodobirea falsă şi convenţională a două replici, de-o ipocrită delicateţe (“Am eu trecere mare pe lîngă tine?”: “Ba chiar de minune!”)’” (E.A. Panaitescu). Alte detalii disputate, în legătură cu Tais, pot fi găsite în dialogul epistolar Personaje danteşti, din volumul meu A revedea stelele. Contribuţii la studiul operei lui Dante (Cluj, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2013, p. 94-97).

În ultimul vers “ca în alte părţi, desprinderea e bruscă şi parcă enervată (cfr. VIII, 64). Călătoria infernală este presărată cu astfel de abandonări succesive, uneori triste (ca la Brunetto), alteori marcate de o puternică repulsie, ca aici. Aceasta este una dintre cele mai dure, de parcă tot cîntul, cu materia şi limbajul său grosolan, ar cîntări deja intolerabil asupra autorului. Codoşii, seducătorii, adulatorii: asemenea specie de oameni este într-adevăr, dacă nu cea mai perversă, cea mai îndepărtată de fibra morală a lui Dante. El pare să-i fi adunat într-un cînt – deşi în trei secţiuni diferite –, în prima parte a cercului, ca pentru a scăpa de ei pentru totdeauna. Pedeapsa lor – biciul şi fecalele – nu e dintre cele mai grave, dar dintre cele mai umilitoare; limbajul folosit este printre cele mai grosolane şi grele din toată cantica. La sfîrşit, autorul parcă nu mai rezistă în faţa unei asemenea imagini şi a unor asemenea cuvinte. Şi acesta e un rezultat al artei” (Chiavacci Leonardi).

tais

Advertisements