Păstori nelegiuiţi (4)

by Laszlo Alexandru

Inf_XIX_10

«Atunci Virgiliu a zis: ‘Spune-i repede: “Nu sînt acela, nu sînt acela pe care-l crezi”’; şi eu am răspuns cum mi s-a impus. Drept care spiritul şi-a strîmbat picioarele; apoi, suspinînd şi cu voce plînsă mi-a zis: ‘Ce mă-ntrebi aşadar?» (v. 61-66). Călăuza îl îndeamnă pe Dante să clarifice confuzia păcătosului. La care acesta din urmă reacţionează dezamăgit şi enervat. “Virgiliu intervine în pauză, ca şi altă dată (cfr. XIII, 79-81), pentru a sugera răspunsul. Dar nu dă explicaţii, ca să nu piardă vremea, încît Dante trebuie să vorbească pe încredere, ca un copil, fără a înţelege ce zice. Situaţia creează o aşteptare puternică a cuvintelor de răspuns ale damnatului, care vor limpezi sensul întregii scene” (Chiavacci Leonardi). “Non son… non son: negaţia repetată, care se grăbeşte să-l lămurească pe interlocutor, pare să răspundă la întrebarea repetată: se’ tu…, se’ tu…, care exprima stupoarea şi poate speranţa. Trebuie de fapt să înţelegem că de la sosirea celuilalt se aşteaptă uşurarea suferinţelor, fiindcă damnatul nu va mai simţi tortura flăcării la tălpi şi a poziţiei răsucite cu capul în jos; doar astfel capătă sens atît graba lui Virgiliu de a-l lămuri, cît şi dispreţul şi decepţia arătate imediat de spiritul osîndit, în versurile următoare” (Chiavacci Leonardi).

Inf_XIX_11

«Dacă îţi pasă atîta să afli cine sînt, c-ai străbătut rîpa, află că am purtat mantaua măreaţă; şi cu adevărat am fost fiu al ursei, aşa de-avid să-mi împing înainte ursacii, că sus mi-am înghesuit averile în traistă, iar aici mă înghesui în groapă» (v. 67-72). Damnatul îl lămureşte pe călător că, în viaţa de toate zilele, a fost un papă din familia Orsini şi, pentru lăcomia de-a strînge dincolo averi, stă acum strîns în groapa infernală. “Nicolae al III-lea continuă pe un ton de ironie cam forţată, făcînd un joc etimologic în jurul numelui său de familie (care într-adevăr apare în documentele curiale: cei din familia Orsini erau pe latină de filiis urse)” (T. Di Salvo). “Nicolae al III-lea îşi dezvăluie doar indirect propria identitate, printr-o perifrază care are scopul de a-i pune în lumină aviditatea după bogăţiile materiale şi predispoziţia de a-şi favoriza în orice chip membrii familiei: e veramente fui figliuol dell’orsa. Ursul era considerat animal lacom şi foarte iubitor al puilor săi” (E.A. Panaitescu).

Inf_XIX_12

«Sub căpăţîna mea s-au tras ceilalţi, care m-au precedat în simonie, prin crăpăturile pietrei turtiţi. Acolo jos voi ajunge şi eu, cînd va veni cel care credeam că eşti tu, cînd ţi-am pus întrebarea repezită» (v. 73-78). Sub Papa Nicolae al III-lea stau în groapă alţi papi, care l-au precedat în păcatul de simonie. El însuşi va fi acoperit de următorul venit, care va fi osîndit pentru acest păcat, adică Papa Bonifaciu al VIII-lea. “Se poate înţelege că şi printre simoniaci poetul le distribuie diverse locuri damnaţilor, în funcţie de ierarhia căreia i-au aparţinut pe pămînt. Ordinea ierarhică pămîntească e respectată şi în infern, iar în groapa din care apare papa Orsini se află ceilalţi papi, care îl precedă pe ultimul sosit, ce rămîne expus în vederea tuturor” (T. Di Salvo).

papa

Advertisements