Lacrimi pe buci (3)

by Laszlo Alexandru

Inf_XX_7

«Şi cea care-şi acoperă mamelele, pe care nu le vezi, cu părul despletit şi are dincolo pielea flocoasă, a fost Manto, care a cutreierat multe ţinuturi; apoi s-a aşezat unde m-am născut eu; despre ea mi-ar plăcea să mă asculţi un pic. După ce tatăl ei s-a stins din viaţă şi după ce-a fost înrobită cetatea lui Bacchus, aceasta s-a învîrtit prin lume vreme lungă» (v. 52-60). Vrăjitoarea care îşi acoperă sînii şi umblă despletită este Manto, care s-a refugiat din Teba (cetate dedicată zeului Bacchus) şi-a străbătut multe regiuni, înainte de-a se stabili într-o zona mlăştinoasă, unde a şi murit. Acolo s-a întemeiat de fapt oraşul Mantova, locul de naştere a lui Virgiliu. Prin urmare poetul latin doreşte să-i spună lui Dante întreaga poveste a apariţiei cetăţii. “Ca şi Tiresias, a cărui fiică a fost, Manto este un personaj din mitologia greacă. Poeţii antici povestesc că a fugit din Teba, după moartea tatălui ei şi, ajunsă în Italia, s-a oprit în locul unde mai apoi s-a întemeiat cetatea Mantova. Toate figurile de vrăjitori din această bolgie apar dominate de un destin care le izolează de legăturile cu oamenii. Ca Aruns, şi Manto a încercat să se îndepărteze de semenii ei: în povestirea despre originile Mantovei, care începe aici, domină ‘motivul singurătăţii acestei femei care n-a vrut să fie femeie’ (Caccia), iar povestea ei ‘pare să se definească în patru adjective puternice: le trecce sciolte, le terre incolte, la vergine cruda, il corpo vano. Şi aici avem o biografie poetică, prezentată în trăsăturile ei esenţiale, pînă la tragedia acelui trup neînsufleţit în cîmpia pustie’” (E.A. Panaitescu).

Inf_XX_8

«Sus în frumoasa Italie zace un lac, la picioarele Alpilor ce închid Germania, deasupra Tirolului, cu numele Benac. În peste o mie de izvoare, cred, se scaldă, între Garda şi Val Camonica şi Apeninul, cu apa care în numitul lac bălteşte. Este locul din mijloc, pe care episcopul din Trento şi cel din Brescia şi cel din Verona l-ar putea binecuvînta, de-ar străbate acel drum» (v. 61-69). În nordul Italiei se află lacul Garda (Benacus în varianta sa latină), la poalele Alpilor ce marchează graniţele Germaniei, deasupra Tirolului de Sud. Ţinutul e udat de nenumărate rîuri de munte, ce ajung toate în lacul amintit. În mijlocul său se află insula dei Frati, cu biserica Santa Margherita, unde se intersectează jurisdicţia a trei episcopi, din Trento, Brescia şi Verona. “Începe aici, prin emoţionata şi afectuoasa evocare a frumoasei Italii, o detaliată descriere geografică a regiunii în care se găseşte Mantova, un tribut de iubire a discipolului faţă de maestrul mantovan” (E.A. Panaitescu).

Inf_XX_9

«Şade Peschiera, frumoasă şi puternică, în stare să-i înfrunte pe brescieni şi bergamaşti, unde malul împrejur mai mult coboară. Acolo trebuie să se reverse toată apa ce nu încape la Benaco în poale şi se face rîu printre păşunile verzi. Îndată ce apa începe să curgă, deja nu Benaco, ci Mincio se cheamă, pînă la Governolo, unde se varsă-n Pad» (v. 70-78). Fortăreaţa Peschiera e construită acolo unde malul apei e mai coborît (adică pe latura sudică). Acolo, în locul cu malul situat mai jos, se revarsă apa lacului, formînd rîul Mincio, care străbate cîmpiile bogate, iar apoi ajunge în fluviul Pad. Expresia “‘şade Peschiera’, la începutul versului şi cu subiectul plasat după predicat îi conferă locului o deosebită importanţă emoţională. Astfel fortăreaţa Peschiera dobîndeşte o aură specială de frumuseţe şi forţă, ca orice trăsătură a acestui peisaj, povestit ca un mit” (Chiavacci Leonardi). “Fortăreaţa Peschiera făcea parte din sistemul de apărare edificat de familia Scaligeri în jurul Veronei. Dante, care a fost găzduit în timpul exilului său de Cangrande della Scala, aduce implicit un omagiu prin acest vers puterii seniorilor din Verona” (E.A. Panaitescu).

manto

Advertisements