Lacrimi pe buci (5)

by Laszlo Alexandru

Inf_XX_13

«Şi eu: ‘Maestre, vorbele tale îmi sînt aşa de sigure şi îmi cîştigă astfel credinţa, că altele mi-ar fi cărbuni stinşi. Dar spune-mi, despre lumea care umblă, dacă vezi vreunul demn de notat, fiindcă doar de asta mintea mea se frămîntă’» (v. 100-105). Dante îl asigură pe Virgiliu că vorbele lui sînt convingătoare şi credibile. Îi întoarce pe urmă atenţia la ghicitorii care li se perindă prin faţă, dornic să afle alte detalii despre identitatea lor. “Profund sugestivă este această comparaţie cu cărbunii stinşi: ceea ce e fals este inutil şi ineficient; adevărul iradiază lumină şi căldură. Prin această adeziune fără rezerve la versiunea faptelor susţinută de maestrul său, Dante îşi confirmă liric dragostea pentru adevăr, acea iubire care îl ghidează şi îl ajută în călătoria sa din lumea de dincolo, acea iubire în numele căreia nu ezită să-i condamne pe oamenii mari de pe pămînt” (E.A. Panaitescu).

Inf_XX_14

«Atunci mi-a spus: ‘Cel ce de pe-obraz îşi întinde barba pe umerii măslinii a fost, cînd Grecia a fost de bărbaţi aşa lipsită, că de-abia au rămas cîţiva în leagăn, un ghicitor, şi-a arătat cu Calcas în Aulida momentul propice pentru a ridica prima ancoră. Euripil a avut numele şi astfel îl cîntă înalta mea tragedie într-un punct: o ştii tu bine, care o ştii toată» (v. 106-114). Personajul căruia barba i se revarsă direct pe umeri, din cauza poziţiei răsucite, este Euripil, vrăjitorul care a încurajat alături de Calcas plecarea corăbiilor greceşti în războiul din Troia. “Euripil este ghicitorul care, împreună cu Calcas, i-a consultat pe zei pentru a şti cînd anume flota grecilor, oprită în Aulida din cauza vînturilor nefavorabile, va putea să-şi înceapă navigarea spre Troia. Expediţia militară a grecilor dobîndeşte proporţii gigantice, prin detaliul aşa simplu şi modest al copiilor rămaşi în leagăn” (E.A. Panaitescu).

Inf_XX_15

«Celălalt mai slab în şolduri a fost Michele Scotto, care într-adevăr a cunoscut jocul vrăjilor magice. Vezi-l pe Guido Bonatti; vezi-l pe Asdente, care acum ar vrea să fi rămas la piele şi sfoară, dar tîrziu se căieşte. Vezi nenorocitele care au părăsit acul, suveica şi fusul şi au devenit ghicitoare; au făcut farmece cu ierburi şi imagini» (v. 115-123). Urmează în şirul indicat de călăuză vrăjitorul Michele Scotto, astrologul Guido Bonatti şi ghicitorul Asdente, alte vrăjitoare care şi-au lepădat muncile casnice pentru a practica magia cu ierburi şi păpuşi din ceară. “Michele Scotto a fost un filosof scoţian, astrolog la curtea lui Frederic al II-lea şi ‘foarte iscusit în tainele vrăjitoriei’ (Boccaccio, Decameron, VIII, 9): a avut într-adevăr faimă de vrăjitor (se spune că pregătea ospeţe cu mîncăruri aduse de spiritele chemate de el) şi ghicitor (a prezis soarta multor cetăţi italiene)” (E.A. Panaitescu). “Guido Bonatti a fost un astrolog în slujba multor oameni puternici, ca Frederic al II-lea, Guido Novello da Polenta, Ezzelino da Romano, Guido da Montefeltro. A scris un tratat despre astre, care a cunoscut o largă difuzare. Asdente era un pantofar din Parma, care a fost considerat ghicitor celebru. Fra’ Salimbene în cronica sa îl pomeneşte ca pe un om ‘cu mintea foarte luminată în a interpreta scrierile celor care au prezis viitorul’” (E.A. Panaitescu). “Cu ierburile, vrăjitoarele pregăteau filtre şi băuturi magice; cu imaginile din ceară sau din alt material, ce reprezentau oameni, asupra cărora trebuia să cadă vraja lor, făceau exorcizări, aruncau blesteme, care apoi trebuiau să influenţeze oamenii în viaţa adevărată” (T. Di Salvo).

Inf_XX_16

«Dar vino acum; fiindcă deja ocupă graniţa dintre cele două emisfere şi stă să apună, lîngă Sevilia, Cain cu spinii; şi deja ieri noapte a fost lună plină: trebuie să ţii minte limpede, fiindcă ţi-a fost de ajutor data trecută prin pădurea întunecoasă’. Aşa mi-a vorbit pe cînd mergeam înainte» (v. 124-130). Luna se află deja la întîlnirea dintre cele două emisfere (sînt zorii zilei următoare), cei doi poeţi trebuie să-şi continue călătoria. “Cîntul despre magie şi superstiţie se încheie cu evocarea lunii. Potrivit unei vechi credinţe populare, pe suprafaţa lunară e vizibilă imaginea lui Cain, încercuită de un mănunchi de spini. Momigliano notează că această imagine ‘creează o impresie misterioasă în fundul unei bolgii şi stă într-o secretă armonie cu activitatea misterioasă a artei vrăjitorilor. În nici un alt cînt, acest cer cu luna plină, umbrită pe fundalul unei păduri întunecate n-ar fi făcut asemenea impresie, ca în această bolgie a magilor… Dante, care îi judecă pe acei păcătoşi, şi Virgiliu, care îi reneagă, sfîrşesc prin a umbla într-un decor magic’” (E.A. Panaitescu). “Dacă luna astronomică apune la Sevilia, în Spania, adică la orizontul Ierusalimului, aceasta înseamnă că e ora şase dimineaţa. Emisferele, la limita cărora apune luna, sînt cea boreală (emisfera locuită de oameni) şi cea australă (ocupată de apele oceanului)” (T. Di Salvo).

indovini3

Advertisements