Carnavalul cruzimii (1)

by Laszlo Alexandru

Cercul al optulea, a cincea bolgie. Arsenalele veneţienilor. Corupţii din Lucca. Confruntarea lui Virgiliu cu dracii. Armata eroicomică şi finalul burlesc.

Inf_XXI_1

«Astfel din punte în punte, vorbind de altceva ce comedia mea nu se îngrijeşte să cînte, am înaintat; şi ne găseam în vîrf, cînd ne-am oprit să vedem cealaltă crăpătură făcută de Malebolge şi celelalte plînsete deşarte; şi am văzut-o uimitor de întunecată» (v. 1-6). Dante îşi continuă drumul, alături de Virgiliu, prin cercul al optulea, denumit Malebolge. De la înălţime îşi aruncă privirile în adîncul gropii păcătoase, care este întunecată şi plină de suflete care îşi ispăşesc greşelile. “Prin termenul de comedie, deja folosit la sfîrşitul cîntului al XVI-lea (v. 128), Dante desemnează în general propriul său poem; îl numeşte comedie fiindcă, după cum se spune în De vulgari eloquentia şi în scrisoarea adresată de Poet lui Cangrande della Scala, e scris într-un stil care nu e tragic, propriu compunerilor medievale numite ‘canţone’ şi pentru că întîmplarea povestită acolo are un sfîrşit fericit. Stilul tragic, din cîte afirmă Dante, se bazează pe o alegere riguroasă a subiectelor şi a cuvintelor: este un stil aristocratic; tragedia, în această accepţiune medievală, poate trata numai despre subiecte elevate şi trebuie să le dezvolte într-un limbaj îngrijit. Comedia în schimb nu are limite, în privinţa subiectelor ori a limbajului. În poemul lui Dante subiectele cele mai umile sînt tratate cu seriozitatea rezervată subiectelor sublime. S-a vorbit de aceea, în mod foarte oportun, în legătură cu Dante, despre ‘plurilingvism’ sau ‘poliglotism… al genurilor literare’ (Contini), sau despre ‘amestec de stiluri’ (Auerbach). În acest sens trebuie observat că tocmai din cîntul XXI se deschide, în sumbra atmosferă infernală, un intermezzo în general definit ca fiind comic, bazat pe un puternic realism. Limbajul stilizat, care l-a caracterizat pe tînărul Dante, aici este complet uitat. În locul atmosferei rafinate din Dolce Stil Novo, ce va reapărea aprofundată în unele pasaje din Purgatoriu şi Paradis, în cînturile XXI şi XXII din Infern găsim o lipsă de prejudecăţi în tratarea propriei materii, care îl apropie pe Dante de poeţii ludici şi realişti ai vremii sale, ca de pildă un Cecco Angiolieri” (E.A. Panaitescu).

Inf_XXI_2

«Aşa cum în arsenalele veneţienilor fierbe iarna smoala groasă, pentru ca ei să-şi repare corăbiile stricate, fiindcă nu pot naviga; astfel că unul construieşte barcă nouă şi altul astupă coastele celei ce-a făcut multe călătorii» (v. 7-12). Pentru a descrie smoala fierbinte, în care se tăvălesc corupţii din bolgia a cincea, poetul reaminteşte imaginea unui şantier naval veneţian, unde marinarii stau iarna să-şi repare navele. “Comparaţia dintre bolgia uimitor de întunecată – mai întunecată decît altele, datorită smoalei de-acolo – şi arsenalele veneţienilor, inclusă în versurile 7-9, se dilată apoi într-un tablou care este ‘un fel de preludiu ce anunţă şi oarecum anticipează vasta comedie care e pe punctul de-a începe’ (Sapegno). Pentru Croce, comparaţiile lui Dante au uneori o viaţă autonomă, independent de funcţia care le este atribuită de contextul în care sînt incluse, şi care e aceea de-a clarifica sau a face mai evident obiectul comparat. Adică sînt ‘mici bucăţi lirice’, poezii autonome. ‘Şi la fel se prezintă aceasta cu arsenalul, faimosul arsenal al veneţienilor, frămîntat de sentimentul muncii care fierbe, al pregătirii pentru expediţiile din viitor. Este iarna, navigaţia e întreruptă sau mai puţin activă, se cîştigă timp prin repararea navelor stricate şi prin construirea altora noi; diversele activităţi sînt schiţate, una după alta, rapid, obţinîndu-se efectul de prezentare a muncii într-un ritm accelerat, variat şi coordonat, obositor şi vesel, care prefigurează viziunea fericită a următoarei aventuri pe mare, în căutarea bogăţiilor’” (E.A. Panaitescu).

Inf_XXI_3

«unul ciocăneşte la proră şi altul la pupă; unul face vîsle şi altul împleteşte odgoane; altul peticeşte vela mică şi vela mare; astfel, nu de la foc, ci prin lucrarea divină fierbea acolo jos o păcură groasă, care se lipea de toate părţile rîpei» (v. 13-18). Aşa cum e încinsă smoala de meşterii marinari, care se zoresc în diverse activităţi să-şi repare navele la Veneţia, la fel în adîncul bolgiei infernale smoala bolborosea, înfierbîntată de voinţa divină, şi se încleia groasă de marginile gropii. “Comparaţia este, în mod esenţial, între smoala care fierbe în diverse recipiente din arsenalul veneţian şi smoala încinsă care, din străfundul bolgiei, se umflă şi se lipeşte de pereţi. (…) Dar există o disproporţie între cei doi termeni ai comparaţiei şi cititorii au observat-o mereu, dar i-au dat şi interpretări diverse. Două sînt mai importante: prima e cea formulată de Croce, care a vorbit de un mic fragment liric autonom, suficient sieşi; cealaltă i-o putem atribui lui Sapegno, care nu se opreşte să noteze doar legăturile dintre cele două grămezi de smoală încinsă, ci îşi extinde privirea asupra întregului tablou care urmează şi care ni se oferă ca o aventură tumultuoasă, vie şi foarte agitată; sceneta veneţiană, scrie Sapegno, ‘anticipează vasta comedie pe cale să înceapă, articulată şi împletită într-o serie complexă de episoade şi cu intervenţia a numeroase personaje, bogată în răsturnări de situaţie şi surprize, în incidente şi improvizaţii, dar toată însufleţită de o muză sarcastică şi violentă’. Oricare ar fi interpretarea pe care o acceptăm, rămîne faptul că aceste versuri, dedicate reprezentării diferitelor activităţi agitate ce caracterizează muncile de iarnă din arsenalul veneţian (şi nu trebuie să credem că Dante descrie aici lucruri pe care le-a văzut) sînt printre cele mai bogate în mişcare şi fervoare din tot poemul, cu totul coerente cu sensul de vitalitate imediată şi autoritară, care se desprinde cu forţă din diavolii ce apar îndată şi trec în centrul acţiunii care, după cum am spus, are caracterul unei reprezentări dramatic-populare” (T. Di Salvo).

diavoli

Advertisements