Carnavalul cruzimii (3)

by Laszlo Alexandru

Inf_XXI_7

«Toţi oamenii sînt corupţi acolo, în afară de Bonturo; banii schimbă orice nu în da’. Jos l-a azvîrlit şi pe stînca aspră a fugit; nicicînd n-a fost dulău dezlegat, aşa iute să-l gonească pe tîlhar. Acela s-a prăbuşit şi s-a întors ghemuit; dar dracii care se ascundeau sub punte au urlat: ‘Aici nu-i arătarea la faţă» (v. 41-48). Toţi locuitorii din Lucca sînt corupţi, cu excepţia lui Bonturo – o figură ironică, prin care e desemnat chiar politicianul necinstit cel mai faimos din localitate. Cu banii poţi cumpăra orice favor public şi poţi rezolva orice ilegalitate acolo. După încheierea replicii sale, demonul cărăuş s-a întors în goana mare după alţi osîndiţi, cu asemenea ardoare cum nici un dulău n-a fugărit vreodată un bandit. Aruncat din vîrful punţii în smoala încinsă, păcătosul a ţîşnit la suprafaţă. Dar dracii gardieni s-au năpustit la el, urlîndu-i să se scufunde la loc în păcura fierbinte. “Coruptul anonim din Lucca – după unii, ar fi vorba de un oarecare Martin Bottaio, a cărui moarte a survenit tocmai în perioada cînd Dante şi-a închipuit că se află în a cincea bolgie – după ce-a fost azvîrlit în smoala fierbinte, iese la suprafaţă convolto. Acest termen e susceptibil de diverse interpretări. Dacă îl luăm în accepţia ‘uns cu smoală’, cum se întîlneşte la unii scriitori din Trecento, atunci trebuie să înţelegem că diavolii, după ce-au stabilit o legătură între chipul plin de smoală al acestui damnat şi chipul de pe un vechi crucifix de lemn negru, venerat la Lucca în Basilica di San Martino, îi strigă păcătosului: ‘aici nu obişnuim să arătăm Chipul Sfînt; nu-i cazul să-ţi scoţi mutra neagră de sub smoală’ (Barbi). Dacă însă îi dăm lui convolto sensul de ‘ghemuit’, ‘cu spinarea arcuită’, încît să amintească de un om care se roagă în genunchi, trebuie să înţelegem că diavolii îl batjocoresc pentru această atitudine. Expresia qui non ha luogo il Santo Volto ar trebui atunci să fie interpretată astfel: ‘Degeaba îngenunchezi! Aici nu sînt imagini sfinte la care să te poţi ruga!’” (E.A. Panaitescu).

Inf_XXI_8

«aici nu se înoată ca-n Serchio! Aşa că, de nu vrei să ne-ncasezi împunsăturile, să nu mai ieşi deasupra smoalei’. După ce l-au străpuns cu o sută de căngi, au zis: ‘Aici dansezi pitulat, încît, de poţi, pe-ascuns să smulgi cîte ceva’. Tot astfel bucătarii îi pun pe ucenici să scufunde carnea, în mijlocul oalei, cu furca, să nu plutească» (v. 49-57). În smoala din Infern nu se practică înotul de agrement, ca-n apele rîului Serchio, la Lucca. Străpungîndu-l cu căngile, pentru a-l obliga să se scufunde în lichidul fierbinte, diavolii îl îndeamnă sarcastic să mai fure pe-ascuns cîte ceva, pe fundul bălţii, aşa cum obişnuia în timpul vieţii. Imaginea o aminteşte pe cea a ucenicilor de bucătari, care au datoria de-a afunda bucăţile de  carne în uleiul încins din oală, ca să nu rămînă friptura necoaptă. “Corupţia, ca infracţiune, era exercitată pe ascuns. Acum diavolii îl îndeamnă pe corupt, impunîndu-i să nu iasă deasupra smoalei, să vadă de reuşeşte să pună mîna pe vreo bogăţie, pe-ascuns, adică scufundat sub smoala încinsă. Sarcasmul e subliniat de dubiul expresiei de poţi, prin care diavolii îndepărtează de la ei orice răspundere faţă de afirmaţia pe care au făcut-o: în sensul că, dacă damnatul nu va prinde nici o bogăţie pe sub smoală, va fi numai din vina lui, pentru că n-a fost în stare” (E.A. Panaitescu). “În legendele medievale, infernul era adesea descris ca o bucătărie, prin care se zoreau, cu şorţuri de bucătari, diavolii. Astfel, în De Babilonia civitate infernali, de Giacomino da Verona, bucătarul Belzebut îi serveşte la masă suveranului infernului sufletul unui păcătos, pregătit ‘ca un purceluş la cuptor’, dar această specialitate nu-i pe placul stăpînului său, fiindcă nu-i destul de prăjită. ‘Însă Dante reduce tradiţia realistă la o imagine: o imagine… care indică desprinderea Poetului de scena înfiorătoare şi, totodată, precizează limitele acelei lumi diabolice’ (Scolari)” (E.A. Panaitescu).

Inf_XXI_9

«Bunul maestru: ‘Ca să nu se vadă că eşti aici’, mi-a spus, ‘te piteşte jos după o stîncă, să ai vreun paravan; şi orice rău voi păţi, tu să nu te temi, căci ştiu cum merg lucrurile şi-am mai trecut prin încăierări din astea’» (v. 58-63). Virgiliu îl îndeamnă pe Dante să se ascundă, pînă cînd va negocia cu diavolii să li se permită trecerea teafără. Discipolul nu va trebui să se sperie de nici o agresiune pe care o va avea de înfruntat maestrul, fiindcă acesta din urmă a mai umblat prin acele părţi şi ştie ce are de făcut. “După ce s-a încheiat descrierea bolgiei, începe aici acţiunea în care intră în scenă Dante şi Virgiliu, pînă acum rămaşi spectatori” (Chiavacci Leonardi).

caraus2

Advertisements