Bălăceală în smoală (3)

by Laszlo Alexandru

Inf_XXII_7

«‘Hei, Roşcovane, ia pune-ţi gheara pe el să-l sfîşii!’, strigau nemernicii laolaltă. Iar eu: ‘Maestrul meu, de poţi, fă să afli cine-i nenorocitul căzut în mîinile duşmanilor săi’» (v. 40-45). Dracii se îndeamnă să-l spintece pe păcătosul capturat. Dante încearcă să afle însă, prin intermediul lui Virgiliu, despre cine e vorba. “Fiecare diavol are un nume care îi subliniază trăsăturile ticăloase, conform unui principiu medieval prin care numele sînt o consecinţă a lucrurilor, adică există un raport strîns între nume şi caracteristicile psihologice ale individului. De aceea Rubicante poate deriva de la ruber = roşu şi poate indica răutatea, agresivitatea care, în opinia comună, ţine de oamenii cu părul roşcat” (T. Di Salvo).

Inf_XXII_8

«Călăuza s-a dat mai lîngă el; l-a întrebat de unde-i, iar el a răspuns: ‘M-am născut în regatul Navarei. Mama slugă la boier m-a dat, că m-a făcut c-un derbedeu, distrugător al său şi-al lucrurilor sale» (v. 46-51). La întrebarea lui Virgiliu, damnatul îi relatează unde s-a născut şi că mama lui l-a lepădat ca slugă, după ce tatăl său, un nemernic, şi-a risipit viaţa şi bunurile. “Coruptul care, smuls din smoală şi ţinut suspendat în aer de Gheară de Cîine cu prăjina îşi declară originea şi povestea din viaţa pămîntească, e identificat aproximativ cu un Giampolo sau Ciampolo. Cuvîntul ribaldo avea în Evul Mediu o semnificaţie mai precisă decît azi. Ribaldi erau porecliţi cei care ‘trăiau fără o meserie cinstită, de pe o zi pe alta, din jocuri de noroc, jafuri sau meserii josnice şi necinstite’ (Bonci). Termenul era sinonim cu ‘om fără ocupaţie’. Observă Del Beccaro că Ciampolo, care a intuit îndată că, vorbind, va putea să întîrzie torturile pe care diavolii se pregătesc să i le aplice, ‘trage de timp cu disperare şi cu un limbaj frînt, care îi mărturiseşte disperarea, dă seama despre sine şi tovarăşii săi, dar mai ales despre sine, ca fruct al unei tulburi întîmplări vicioase, de parcă un destin irevocabil l-ar fi urmărit încă de la naştere’” (E.A. Panaitescu).

Inf_XXII_9

«Apoi am slujit în familia bunului rege Tebaldo: aici m-am dedat la pungăşeală; pentru care dau socoteală în zăduful ăsta’. Şi Porcilă, căruia din gură-i ieşea cîte-un colţ pe fiecare parte, ca la mistreţ, l-a jupuit cu unul, de probă» (v. 52-57). Intrat în slujba regelui, nenorocitul Ciampolo (sau Jean Paul) şi-a exercitat defectuos atribuţiile şi-a păcătuit prin corupţie, fapte pentru care a ajuns în această bolgie a infernului. Între timp unul dintre diavolii prezenţi, pierzîndu-şi răbdarea, îl zgîrie cu colţii. “Tebaldo al II-lea, regele Navarei între 1253 şi 1270, a avut faimă de suveran generos, drept şi milos” (E.A. Panaitescu). “De acum înainte situaţia este animată de mişcări rapide, ca într-o partidă jucată cu iuţi încrucişări de spadă şi aspre lovituri neprevăzute, cu pauze pline de ameninţări şi groaznice explozii de violenţă, unde se alternează neliniştea, viclenia şi cruzimea” (Petrucciani).

ciampolo

Advertisements