Bălăceală în smoală (6)

by Laszlo Alexandru

Inf_XXII_16

«Dar să stea diavolii Malebranche mai încolo, ca ăştia să nu se teamă de răzbunarea lor; şi eu, şezînd aici pe loc, de unul singur cum sînt o să vă aduc alţi şapte, cînd o să şuier, cum ni-i obiceiul cînd vreunul scoate nasul’» (v. 100-105). Demonii trebuie să se ascundă, pentru ca damnaţii să iasă pe ţărm fără teamă. Printr-un şuierat specific, prizonierul va aduce apoi şi alte victime în ghearele dracilor. “Ciampolo e hotărît să găsească un expedient pentru a scăpa de torturile pe care diavolii Malebranche se pregătesc să i le administreze. Dar el ştie să-şi ascundă cu abilitate proiectul de evadare. ‘Îndepărtarea diavolilor, adevărata ţintă a discursului său, este învelită într-o abundenţă de propuneri (vedere o udire… Toschi o Lombardi) şi atenuată în toate felurile: prin forma verbului ales (stieno i Malebranche), în locul unui imperativ sau al unei cereri directe, prin adverbul un poco, prin locuţiunea in cesso, adică ‘ascunşi din joacă’; şi pe urmă, prin toată propoziţia explicativă sì ch’ei non teman delle lor vendette; şi în sfîrşit prin alte promisiuni’ (Chiappelli)” (E.A. Panaitescu). “Şapte are valoare nedeterminată, pentru a spune o mulţime. Această folosire a lui şapte este de origine biblică (vezi Proverbele lui Solomon 24, 16 şi Evanghelia după Matei 18, 21), în schimb folosirea normală din latină este o sută sau o mie” (Chiavacci Leonardi).

Inf_XXII_17

«Cîinilă, la asemenea vorbe, şi-a ridicat botul şi dînd din cap a zis: ‘I-auzi ce ticăloșie a scornit ca să se-arunce înapoi!’. La care el, care avea vrăji destule la-ndemînă, a răspuns: ‘Chiar că-s ticălos, că le-aduc alor mei mai mare suferinţă’» (v. 106-111). Cîinilă e neîncrezător în faţa stratagemei lui Ciampolo, dar păcătosul îşi continuă jocul duplicitar pentru a putea evada. Acest diavol “are natură şi gesturi de cîine. Aproape ca un cîine de vînătoare, care după ce-a mirosit şi a intuit prezenţa unei capcane, îşi înalţă botul şi îi avertizează pe ceilalţi, le atrage atenţia. În coerenţă cu numele său, e singurul dintre aceşti draci, mai degrabă violenţi decît inteligenţi, care simte păcăleala, ticăloșia, viclenia elaborată cu grijă pentru a scăpa de pedeapsa lor” (T. Di Salvo). “Chiar că-s ticălos, formă ironică: ce ticăloșie este asta, că le provoc mai mare suferinţă tovarăşilor mei (chemîndu-i afară şi expunîndu-i astfel răzbunării voastre)! Replica nevinovată e de fapt o capodoperă de viclenie” (Chiavacci Leonardi).

Inf_XXII_18

«Aripilă nu s-a stăpînit şi, împotriva celorlalţi, i-a zis: ‘Dacă te-arunci în smoală, eu nu în galop vin peste tine, ci-n zbor. Să ne tragem de pe deal, să ne-ascundem după mal şi să vedem de eşti tu singur mai tare ca noi’» (v. 112-117). Aripilă, un diavol fanfaron, care se încrede în forţa zborului său, îl ameninţă pe damnat împotriva oricărei încercări de păcăleală. Apoi îşi îndeamnă tovarăşii să se retragă pentru a pune în scenă capturarea altor damnaţi în vederea torturării lor. “Situaţia abil construită de Ciampolo se dilată în noi efecte; dacă un drac intuieşte în cuvintele damnatului păcăleala, altul acceptă adevărul vorbelor sale, dar, stimulat de amorul propriu şi de orgoliul de temnicer bine pregătit şi gata să-i răspundă adversarului, ia totul ca pe o sfidare; ştiindu-se puternic ca torţionar şi iute de picior, se crede şi mai deştept. De-acum înfruntarea se înalţă de la animalitatea pură, de la raportul simplu şi brutal de forţe, devine o ciocnire între diverse tipuri de viclenie. Aici competiţia are loc între om şi demon: spre deosebire de obişnuitele reprezentaţii, care în Evul Mediu fac din diavol un personaj duplicitar şi viclean, în stare să depăşească strategiile defensive ale omului, în acest caz un damnat, un om, învinge ceata de diavoli, care sînt mai ales nătîngi şi uşor de păcălit. Ciampolo e dintre cei despre care, în expresia populară, se spune că sînt mai afurisiţi ca diavolul” (T. Di Salvo).

diavoli21

Advertisements