Mantaua ipocriziei (2)

by Laszlo Alexandru

Inf_XXIII_5

«Tocmai acum gîndurile tale cu ale mele s-au unit, în aceeaşi substanţă şi aceeaşi înfăţişare, încît din ambele o singură învăţătură am tras. Dacă fapt e că rîpa din dreapta astfel zace, încît putem coborî în cealaltă bolgie, vom scăpa de-nchipuita hăituire» (v. 28-33). Virgiliu şi Dante se tem, amîndoi, de acelaşi lucru: să nu fie ajunşi de dracii violenţi. Însă dacă vor coborî cu bine în bolgia următoare, vor scăpa de urmăritori. “Teama, care între sentimentele umane este poate cel mai anevoie de ascuns şi în jurul căreia e mai uşor să creăm clima comediei, aici devine dramatică: Dante simte că i se zbîrleşte pielea şi, privind cu neîncredere în urmă, izbucneşte în cuvintele adresate lui Virgiliu, prin care îi mărturiseşte starea sa sufletească şi-i cere cu nelinişte ajutorul. (…) Virgiliu înţelege şi împărtăşeşte teama discipolului său şi dacă, printr-o rămăşiţă de demnitate, discursul lui păstrează un ton mai stăpînit în forma sa înţeleaptă – cuvintele lui, asemeni celor rostite de Dante, au presimţirea limpede a ceea ce li se pregăteşte” (E. Bonora).

Inf_XXIII_6

«Abia a terminat de oferit sfatul, că i-am şi văzut venind cu aripile întinse, nu foarte departe, vrînd să ne prindă» (v. 34-36). Dracii se apropie năvalnic, din spate, pentru a pune mîna pe cei doi călători. “Venirea aşteptată cu teamă este deja o realitate; versul, foarte puternic, aminteşte prima apariţie a diavolului negru din a cincea bolgie” (Chiavacci Leonardi).

Inf_XXIII_7

«Călăuza mea pe dată m-a prins, ca mama care la zgomot se trezeşte şi vede lîngă ea flăcările aprinse, îşi ia copilul şi fuge şi nu se opreşte, avînd mai grijă de acela decît de sine, încît doar o cămaşă îmbracă; şi jos, din vîrful rîpei aspre, pe spate a lunecat pe stînca înclinată, care desparte un capăt de cealaltă bolgie» (v. 37-45). Virgiliu îl înşfacă pe Dante şi, asemeni unei mame grijulii, care fuge dintr-un incendiu renunţînd la toate, doar să-şi vadă copilul teafăr şi în siguranţă, se azvîrle în jos către bolgia următoare. “Iubirea mamei care, neglijînd flăcările, se gîndeşte să-şi salveze copilul, e puternic scoasă în evidenţă de desfăşurarea rapidă a evenimentelor. Comparaţiile lui Dante au adesea valoarea unor tablouri autonome, izolîndu-se în contextul narativ. ‘Dar nu e cazul comparaţiei cu mama care, deşi dobîndeşte un relief pregnant între celelalte versuri, nu se desprinde de ele, nu întrerupe mişcarea din prima parte a cîntului. Ba chiar o accelerează şi încheie povestea fugii speriate’ (E. Bonora)” (E.A. Panaitescu).

bine-rau

Advertisements