Mantaua ipocriziei (6)

by Laszlo Alexandru

Inf_XXIII_17

«Cînd m-a văzut, s-a zvîrcolit suflînd în barbă cu suspine; şi fratele Catalano, care de asta şi-a dat seama, mi-a spus: ‘Ăla înţepenit, la care te uiţi, i-a sfătuit pe farisei că era mai bine să fie făcut martir un om pentru popor» (v. 112-117). Păcătosul a început să se zbuciume, la apariţia lui Dante, suspinînd puternic. Este marele preot Caiafa, care prin făţărnicia lui a determinat condamnarea la moarte a lui Isus. “Cel răstignit este marele preot Caiafa, care în sinedriul sacerdoţilor şi al fariseilor a exprimat opinia că, pentru binele comunităţii, Isus trebuia să fie ucis. Ipocrizia lui a constat în faptul că ‘în loc să-şi exprime direct părerea, a pronunţat-o într-o formă sentenţioasă şi generică, ce permitea o interpretare nesigură, el crezînd că se sustrage astfel de la orice răspundere directă privind condamnarea lui Isus şi acoperind-o prin scuza binelui public’ (Mattalia)” (E.A. Panaitescu).

Inf_XXIII_18

«Stă de-a curmezişul, gol, pe potecă, precum vezi, şi trebuie să simtă, oricine trece, mai întîi cît cîntăreşte. Şi socrul lui aceeaşi caznă o îndură în această groapă, cu ceilalţi, părtaşi la sfatul ce-a fost sămînţă păcătoasă pentru iudei’» (v. 118-123). Marele preot Caiafa, la fel ca socrul său, Ana, şi ceilalţi membri ai sinedriului care l-a condamnat pe Isus, sînt condamnaţi să zacă răstigniţi pe jos şi să fie călcaţi în picioare de toţi ipocriţii care defilează prin dreptul lor. “Întrucît blochează trecerea cu trupul său, prin forţa lucrurilor trebuie să simtă pe el însuşi greutatea tuturor celor care, pentru a trece, trebuie să urce pe el. În acest caz ceilalţi ipocriţi sînt instrumentul justiţiei divine” (T. Di Salvo).

Inf_XXIII_19

«Atunci l-am văzut eu pe Virgiliu uimindu-se deasupra celui întins în cruce, aşa de înjositor în eterna damnare» (v. 124-126). Virgiliu s-a apropiat de Caiafa şi l-a examinat surprins. “Cei mai mulţi comentatori explică uimirea lui Virgiliu prin faptul că, în precedenta sa coborîre în Infernul de jos, care s-a întîmplat înainte de moartea lui Cristos şi despre care s-a pomenit în cîntul al IX-lea (v. 22-27), Caiafa şi ceilalţi membri ai sinedriului încă nu se găseau printre damnaţi. Pentru Momigliano, în schimb, uimirea lui Virgiliu ar fi ‘expresia unei puternice emoţii morale’” (E.A. Panaitescu).

caiafa

Advertisements