Muşcătura şarpelui (2)

by Laszlo Alexandru

Inf_XXIV_4

«La fel m-a speriat maestrul, cînd i-am văzut fruntea aşa supărată, dar boala şi-a primit iute leacul; pentru că, îndată ce-am ajuns la puntea dărîmată, călăuza spre mine s-a răsucit cu acea expresie dulce, pe care am văzut-o mai devreme la poalele muntelui. Braţele şi le-a deschis, după o hotărîre luată în sinea lui, privind bine ruina, şi m-a înşfăcat» (v. 16-24). Dante, văzîndu-l pe Virgiliu supărat de păcăleala suferită, s-a speriat ca ţăranul sărman, ce-a confundat bruma cu zăpada şi şi-a crezut compromisă activitatea. Însă cînd cei doi au ajuns la locul acoperit de ruinele punţii dărîmate, maestrul s-a întors către învăţăcel cu multă bunăvoinţă, fiind determinat să-l ajute mai departe, ceea ce îl reconfortează pe acesta. Un alt cititor interpretează diferit pasajul, punînd oscilaţia teamă-bucurie pe seama călăuzei: “Comparaţia, aşadar, se instituie între Virgiliu, care mai întîi se albeşte la chip şi e descumpănit, pentru a-şi reveni mai apoi şi a-şi relua comportamentul obişnuit de maestru afectuos şi sigur, şi ţăranul sărman, la care după o primă impresie de disperată neputinţă urmează alta, de reînflorire a speranţei şi a capacităţii de-a lua decizii. Tot restul, adică descrierea brumei care a căzut într-un anotimp neprecizat şi rapida schimbare la faţă a naturii (…) nu pare foarte pertinent, coerent în detaliile sale cu subiectul central. De aici diversitatea de opinii critice despre valoarea estetică a acestei comparaţii” (T. Di Salvo).

Inf_XXIV_5

«Şi cum cel ce acţionează şi estimează, de parcă mereu în faţă se gîndeşte, la fel, ridicîndu-mă pe vîrful unei stînci, arăta spre alt bolovan spunînd: ‘De acela să te agăţi pe urmă; dar încearcă întîi dacă te ţine’» (v. 25-30). Începe ascensiunea anevoioasă a celor doi pentru a părăsi bolgia ipocriţilor. Virgiliu îl ghidează pe Dante, evaluînd mai întîi direcţia de urmat şi efortul necesar, indicîndu-i apoi învăţăcelului ce are de făcut. “Observaţia, reflecţia, decizia: sînt cele trei momente care, potrivit lui Dante, trebuie să însoţească fapta care îşi propune să fie eficientă, care îl caracterizează pe adevăratul om de acţiune, deosebindu-l de un veleitar sau de unul prea reflexiv” (T. Di Salvo). “Cîntul (se va vedea mai bine îndată) este marcat de o serie de avertismente şi replici prin care Dante defineşte modelul său de om: reflexiv, meditativ, dotat cu forţa de a evalua, a decide şi a acţiona; între faptă şi meditaţie nu trebuie să existe motive de contrast, atît una cît şi cealaltă trebuie să se hrănească reciproc şi să dea viaţă unui om ce nu e doborît de lene şi descurajare şi nu se lasă pe seama unor decizii neaşteptate, iraţionale, nepregătite de raţiune” (T. Di Salvo).

Inf_XXIV_6

«Nu era calea pentru cei cu mantale, fiindcă noi abia, el uşor şi eu împins, puteam urca din piatră-n piatră; şi dacă, pe partea aceea, coasta n-ar fi fost mai scurtă decît pe altele, nu ştiu el, dar eu eram învins» (v. 31-36). Urcuşul era foarte abrupt, încît ipocriţii acoperiţi de mantalele de plumb n-ar fi putut ieşi pe-acolo. Din fericire peretele acela era mai scund decît pe partea cealaltă a bolgiei. “Fireşte că pe-acolo nu puteau trece damnaţii din a şasea bolgie, pare să se gîndească Dante” (Chiavacci Leonardi).

ascensione

Advertisements