Muşcătura şarpelui (8)

by Laszlo Alexandru

Inf_XXIV_22

«Apoi a zis: ‘Mai mult mă doare că m-ai prins în mizeria unde mă vezi, decît clipa cînd am fost smuls din cealaltă viaţă. Nu-ţi pot ascunde ce mă-ntrebi: aşa de jos sînt azvîrlit fiindcă am fost tîlhar de sfinte podoabe în sacristie» (v. 133-138). Umilinţa locului unde îşi ispăşeşte vina îi provoacă damnatului mai multă suferinţă decît momentul morţii sale. Totuşi el recunoaşte că a jefuit odoarele sfinte dintr-o biserică. “Vanni Fucci s-a definit ca o bestie (aceasta i-a fost porecla primită în timpul vieţii) şi cu perversă bucurie şi-a reafirmat în faţa lui Dante lipsa de omenie. Dar în roşeaţa care-i colorează chipul, atunci cînd este obligat să mărturisească faptul că, pe lîngă un om violent (motiv de fală), a fost şi hoţ, şi în declaraţia energică a amărăciunii sale (decît clipa cînd am fost smuls din cealaltă viaţă) se exprimă o durere umană şi o apreciere nepervertită a valorilor morale. Versurile 133-135 (…) dezvăluie în el prezenţa unei conştiinţe şi o suferinţă întunecată, de nevindecat. Pentru a se elibera de această durere, va încerca să facă un alt rău (profeţindu-i lui Dante înfrîngerea Albilor)” (E.A. Panaitescu).

Inf_XXIV_23

«Şi pe nedrept s-a pus în cîrca altuia. Dar ca la vederea mea să nu te bucuri, de vei ieşi vreodată de la-ntuneric, cască urechile la vestirea mea şi-ascultă: Pistoia mai întîi de Negri se goleşte; apoi Florenţa îşi schimbă lumea şi obiceiurile» (v. 139-144). Altcineva a fost pedepsit, în mod incorect, pentru jaful comis de Vanni Fucci. Însă pentru a-şi revărsa propria suferinţă asupra colocutorului, damnatul îi prezice lui Dante un viitor întunecat. Mai întîi vor fi izgoniţi guelfii negri din Pistoia, iar ulterior vor fi alungaţi guelfii albi din Florenţa. “Vanni Fucci poate să se fălească mult şi bine cu bestialitatea şi degradarea lui; dar faptul că se ruşinează şi e furios pe greşeala sa infamantă de hoţ, care îl aruncă înapoi printre concetăţenii săi, în cadrul luptelor dintre Albi şi Negri (iar cel care-i stă în faţă şi-l acuză este un Alb) şi îl împinge la expresii de furie neputincioasă, la un întunecat avertisment al propriei sale mizerii, confirmă judecata lui De Sanctis: în Vanni Fucci a rămas ceva din Adam, el e omul care se zbate dureros între exagerare, ostentaţie, suferinţă şi ruşine. Prin această ţesătură de sentimente caută să răzbată, aruncîndu-şi asupra lui Dante suferinţa şi încercînd să-l împiedice pe interlocutorul lui să se bucure de recunoaşterea păcatelor. Aici revine politicianul care, fie şi numai prin vorbe, i se opune adversarului cu implacabilă înverşunare” (T. Di Salvo). “Pistoia mai întîi îşi pierde locuitorii, se goleşte de Negri (care în mai 1301 vor fi izgoniţi de Albi), apoi Florenţa îşi schimbă populaţia şi guvernul (Albii şi printre ei Dante vor fi expulzaţi din Florenţa, iar Negrii vor triumfa cu ajutorul lui Charles de Valois). Implicit prezicerea îl afectează şi pe Dante care, la fel ca bărbaţii din partidul său, va fi exilat din Florenţa. Iar aceasta este a patra profeţie a exilului, după cea a lui Ciacco, Farinata şi Bruneto, care îl loveşte pe Dante” (T. Di Salvo).

Inf_XXIV_24

«Scoate Marte neguri din Val di Magra, înfăşurat în nori tulburi; şi cu furtună aspră şi năvalnică la Campo Picen se va lupta; dar el deodată va sfîşia ceaţa, încît orice Alb va fi rănit. Şi ţi-am zis-o ca să te roadă durerea!’» (v. 145-151). Zeul războiului, Marte, va slobozi un fulger din Lunigiana (Val di Magra), învelit în nori întunecaţi. La Campo Piceno, în Pistoia, se va duce luptă crîncenă. Albii vor fi zdrobiţi. Păcătosul a ţinut să-i prefigureze lui Dante acest dezastru, pentru a-l vedea cum suferă la auzul veştilor tragice. “În stilul obscur al profeţiilor, Vanni Fucci îi prezice lui Dante înfrîngerea Albilor din Pistoia, de către Moroello Malaspina, marchiz de Giovagallo. (…) În coerenţă cu evoluţia metaforică a acestei profeţii, bătălia dintre Negri şi Albi este văzută ca o furtună. Moroello Malaspina a condus între 1302 şi 1306 un război împotriva cetăţii Pistoia, guvernată de Albi, care a avut în cucerirea castelului Serravalle (1302) şi a Pistoiei episoadele sale cele mai cunoscute. Nu este limpede la care dintre aceste evenimente face aluzie Vanni Fucci în profeţia sa” (E.A. Panaitescu). “În cuvintele de revanşă, pronunţate cu răutate aspră, se încheie prima parte a episodului dedicat lui Vanni Fucci: unul dintre cele două exemple (celălalt este al contelui Ugolino) în care acelaşi personaj trece în cîntul următor şi îşi completează povestea, suspendînd pauza obişnuită dintre cînturi: poate pentru a semnala personalitatea viguroasă şi debordantă a damnatului, care are o obrăznicie, o agresivitate care nu se epuizează în invectiva contra adversarului politic, împotriva omului viu, ce l-a găsit în fundul infernului, ci urmăreşte pe cineva mai înalt şi mai puternic decît Dante. Adevăratul duşman al lui Vanni Fucci este Dumnezeu şi împotriva lui se năpusteşte acesta la începutul cîntului următor” (T. Di Salvo).

ladri4

Advertisements