Metamorfoze (5)

by Laszlo Alexandru

Inf_XXV_13

«Cum guşterul sub biciul tare al zilelor caniculare, schimbînd tufişul, pare un fulger cînd traversează drumul, aşa părea, venind spre burta celorlalţi doi un şerpişor livid de furie şi negru ca o boabă de piper» (v. 79-84). De ceilalţi doi hoţi rămaşi s-a apropiat repede un şarpe mic, negru şi furios. “Iuţeala şerpişorului (este hoţul Francesco Cavalcanti), subliniată de comparaţia din terţina 79-81, contrastează puternic cu pasul lent al monstrului dispărut din faţa Poetului, prin contopirea nenaturală a două fiinţe aparţinînd unor specii diferite. Pentru o clipă ‘vraja pare ruptă, atmosfera nemişcată şi fermecată este izgonită’ (Momigliano). De notat contrastul dintre lumina solară nemişcată (biciul tare al zilelor caniculare) şi imaginea fulgerului, de care e legată mişcarea guşterului: staza somnolentă a naturii e străbătută, printr-o cutremurare, de începutul unei activităţi, de viaţa neresemnată cu inerţia, de o fiinţă foarte rapidă, animată de o voinţă sigură” (E.A. Panaitescu).

Inf_XXV_14

«şi locul unde mai întîi primim mîncarea l-a străpuns unuia; apoi a căzut lat în faţa lui. Cel împuns l-a privit, dar n-a zis nimic; ba chiar, cu picioarele înfipte, căsca de parcă somnul ori febra îl copleşea» (v. 85-90). Şarpele l-a muşcat pe unul dintre ei de buric şi a căzut pe jos. Păcătosul a fost deodată cuprins de letargie, privindu-şi agresorul. “Din ştiinţa medicală îi venea lui Dante informaţia că muşcăturile de şarpe îl trec pe om dintr-o condiţie de uimire magică, de înţepeneală hipnotică, spre arsuri. Dar aici ‘materia moartă a bestiarelor, a enciclopediilor, a compilaţiilor medievale a devenit un tablou în care domnesc liniştea, fixitatea, o aură magică, dar iluminată şi definită de un nou sens al realităţii şi al umanităţii’ (Momigliano)” (T. Di Salvo).

Inf_XXV_15

«El pe şarpe, iar acela pe el îl privea; unul prin rană, celălalt pe gură fumegau tare, iar fumul se întîlnea. Să tacă deja Lucan, unde vorbeşte de bietul Sabellus şi de Nassidiu, şi s-audă ce-acum porneşte» (v. 91-96). Victima şi agresorul au început să degaje un fum ciudat, în timp ce se examinează fascinaţi. Scena care urmează – ne avertizează poetul – o depăşeşte în virtuozitate artistică pe cea descrisă odinioară de Lucan. “Fumul este vehiculul prin intermediul căruia se operează a doua metamorfoză din acest cînt. Momigliano subliniază că el ‘este un element comun în scenele magice: forma sa nedeterminată este ca reprezentarea concretă a sufletului misterios’. ‘Sensul de fascinaţie’ (de-a lungul reciprocei lor transformări, şarpele şi omul nu încetează să se privească în ochi) este redat muzical, în terţina 91-93, în ‘simetria versului care de trei ori îşi repetă prima parte în a doua şi ne încîntă spiritul prin monotonia somnolentă a ritmului’” (E.A. Panaitescu). Întreaga performanţă artistică a terţinei e fidel ilustrată în versiunea lui Giuseppe Cifarelli: “Privea la şarpe; şarpele-l privea; / pe rană unul, celălalt pe gură / rău fumegau şi fumul se unea”.

“În Farsalia lui Lucan (IX, v. 761-804) este descrisă moartea a doi soldaţi romani în deşertul libian: Sabellus, muşcat de şarpele ‘seps’, s-a făcut în scurtă vreme cenuşă; Nassidiu, muşcat de şarpele ‘prester’, s-a umflat pînă a explodat, transformîndu-se într-o masă informă” (E.A. Panaitescu).

metamorfoza3

Advertisements