Călătoria lui Ulise (4)

by Laszlo Alexandru

Inf_XXVI_10

«‘De pot ei dinăuntrul acelor flăcări să vorbească’, am spus eu, ‘maestre, mult te rog şi iar te rog, ca rugămintea să valoreze o mie» (v. 64-66). Dante se interesează dacă cei doi păcătoşi au posibilitatea de-a le vorbi din interiorul focului. “Fubini observă că nici un episod din poem nu are, ca şi cel cu Ulise, ‘un preambul atît de amplu şi variat şi solemn’. ‘Nu-i este de-ajuns lui Dante să ne spună dorinţa sa de-a cunoaşte spiritele (sau mai curînd pe unul dintre cele două?) care se află în bolgie… nici nu-i este de-ajuns, după vorbele lui Virgiliu, de la care a aflat cine sînt păcătoşii închişi în flacăra cu două coarne, rugămintea să i se permită să se oprească alături de acei damnaţi. Cererea lui are accente cum nu mai găsim prin alte părţi: mult te rog şi iar te rog, ca rugămintea să valoreze o mie şi se consolidează cu o notă patetică: vezi că de dorinţă spre ea mă aplec!’” (E.A. Panaitescu).

Inf_XXVI_11

«să-mi îngădui aşteptarea, pînă cînd flacăra cu coarne aici vine: vezi că de dorinţă spre ea mă aplec!’ Şi el mie: ‘Rugămintea ta e demnă de multă laudă şi eu de aceea o accept; dar fă ca limba ta să se stăpînească» (v. 67-72). La dorinţa lui Dante de-a sta de vorbă cu cei doi osîndiţi, Virgiliu îl îndeamnă să rămînă tăcut, fiindcă va prelua el iniţiativa dialogului. “Legătura dintre această primă parte a cîntului şi episodul cu Ulise trebuie căutată mai ales în decorul nobil, creat şi alimentat de discursul literar îndreptat spre includerea termenilor aristocratici” (T. Di Salvo).

Inf_XXVI_12

«Lasă-mă pe mine să vorbesc, c-am priceput ce vrei; fiindcă ei s-ar eschiva poate, căci au fost greci, de vorbele tale’. După ce flacăra a venit aici, unde i s-a părut conducătorului meu timpul şi locul potrivit, în forma asta l-am auzit vorbind» (v. 73-78). Există o ierarhie de prestigiu cultural inefabil, de la greci la romani şi, ulterior, de la romani la italieni. Somităţile greceşti ar ezita, poate, să stea de vorbă cu “nepoţelul” italian, dar este de presupus că ar accepta dialogul cu “fiul” latin. “În această intervenţie a lui Virgiliu este greu să înţelegem motivaţia pe care o dă invitaţiei către discipol să nu vorbească de data asta, fiindcă au de-a face cu nişte greci. Nu convinge ipoteza că grecii aveau în Evul Mediu faima de aroganţi; motivul mai plauzibil este de natură culturală: Dante, ca şi contemporanii săi, nu citea pe greceşte şi de oamenii de cultură greci se putea apropia doar prin intermediul culturii latine; Virgiliu este, de aceea, balamaua dintre cultura greacă şi cea medievală” (T. Di Salvo).

fiamma

Advertisements