Diavolul logician (2)

by Laszlo Alexandru

Inf_XXVII_4

«Dacă tocmai acum ai căzut, în astă lume oarbă, din dulcele ţinut latin unde eu tot păcatul mi-l port, spune-mi dacă-n Romagna e pace sau război; căci eu am fost din munţii de-acolo, dintre Urbino şi locul unde Tibrul din jug se desprinde’» (v. 25-30). Guido îl întreabă pe Dante, despre care crede că a murit de puţin timp, care e situaţia politică din Romagna. Apoi îi destăinuie că el s-a născut la Montefeltro, în munţii dintre Urbino şi izvorul Tibrului. Să se observe “demnitatea şi unitatea întregului discurs: neliniştea de-a vorbi cu noul venit, dorul după ţinuturile lui, pasiunea politică, meditaţia îndurerată la propriile păcate, totul se include într-o formă nobilă, sobră şi precisă. Întregul discurs prezintă de fapt o serie de adnotări rapide de biografie spirituală şi practică, prin care se obţin îndată respectul şi simpatia noastră pentru spiritul care vorbeşte, trasîndu-se deja în fantezia noastră imaginea unui politician şi războinic sensibil, angajat pînă la pierzanie în viaţa politico-militară din regiunea sa” (S.A. Chimenz).

Inf_XXVII_5

«Eu încă eram atent în jos şi înclinat, cînd călăuza mi-a atins coasta zicînd: ‘Vorbeşte tu; ăsta e latin’» (v. 31-33). Dante era aplecat spre fundul bolgiei, pentru a vedea şi a auzi mai bine, cînd Virgiliu îl îndeamnă să vorbească el cu păcătosul nou apărut, care era italian. “Atît de mare a fost tensiunea provocată de povestirea exaltantă şi tulburătoare a lui Ulise, încît Dante, chiar şi după ce marele erou grec a primit permisiunea lui Virgiliu de-a se îndepărta, a rămas într-o stare psihologică de atenţie şi aşteptare, concretizată în poziţia uşor aplecată, pentru a înţelege mai bine orice cuvînt. Cu un gest afectuos, dar devenit necesar pentru a-l ajuta pe discipol să vină spre o poziţie normală şi concretă, dintr-o stare mitică şi de contemplare mistică, maestrul îi atinge şoldul cu cotul, ca pentru a-i spune: acum e rîndul tău” (T. Di Salvo).

Inf_XXVII_6

«Şi eu, care aveam deja răspunsul pregătit, fără zăbavă am început să vorbesc: ‘Vai, suflete care eşti ascuns acolo jos, Romagna ta nu e şi n-a fost niciodată lipsită de război în sufletul tiranilor ei; dar într-unul deschis n-am lăsat-o acum. Ravenna stă aşa cum a stat mulţi ani: vulturul din Polenta cloceşte acolo, încît şi Cervia o acoperă cu aripile sale» (v. 34-42). Dante îi răspunde imediat lui Guido: tocmai în perioada aceea nu se ducea un război deschis în Romagna, deşi ostilitatea ascunsă, din planurile tiranilor, într-acolo pare să îndrepte lucrurile. La Ravenna domneşte familia da Polenta, care îşi întinde puterea şi asupra Cerviei. “În primăvara anului 1300, perioadă în care Dante îşi închipuie că a efectuat călătoria în lumea de dincolo, Romagna părea pacificată. La sfîrşitul anului 1299, de fapt, prin intervenţia lui Bonifaciu al VIII-lea, se pusese capăt războiului purtat de marchizul Azzo al VIII-lea d’Este împotriva Bolognei şi a seniorilor locali” (E.A. Panaitescu). “Din 1270 Ravenna era condusă de familia da Polenta, care avea ca stemă, potrivit lui Lana, ‘un vultur roşu pe cîmp galben’; în 1300 senior al Ravennei era Guido il Vecchio, tatăl Francescăi da Rimini. Dominaţia seniorilor din Ravenna se întindea şi asupra Cerviei apropiate” (E.A. Panaitescu).

guido_montefeltro_2

Advertisements