Oameni spintecaţi (1)

by Laszlo Alexandru

Cercul al optulea, a noua bolgie. Semănătorii de vrajbă. Mahomed ca o butie spintecată. Avertismentul lui Pier da Medicina. Sfatul ticălos al lui Mosca dei Lamberti. Bertran de Born: un bust cu capul în mînă.

Inf_XXVIII_1

«Cine ar izbuti oare, fie şi-n vorbe slobode, să spună despre sîngele şi rănile mulţime pe care le-am văzut, chiar repovestind? Sigur nici o limbă n-ar fi-n stare, căci graiul şi mintea noastră au mică putinţă de pricepere» (v. 1-6). Cuvintele artiştilor – fie şi în proză, neconstrînse de exigenţele poeziei – nu sînt în stare să redea cu fidelitate ororile petrecute pe diversele cîmpuri de bătălie. “Prima impresie pe care se concentrează, în deschiderea cîntului, atenţia lui Dante şi deci inclusiv a cititorilor, de el solicitaţi, este cea a viziunii unei omeniri însîngerate şi pline de răni: tot cîntul, fidel faţă de linia iniţială, devine reprezentarea unui enorm, înfiorător şi oribil abator în aer liber, un fel de imensă ‘curte a miracolelor’. Tema aceasta a trupurilor sfîşiate şi făcute bucăţi se prezintă încă de la început ca fiind greu de modelat stilistic-poetic şi îi pretinde poetului, ca atare, o deosebită disciplină literară, o înţelepciune tehnică demnă de marii maeştri. Şi nu totul din această scenă se poate transpune în poezie: chiar Dante ne va spune îndată că poezia lui nu e în stare să egaleze pe planul reprezentării infinita diversitate de hidoşenie a bolgiei. O asemenea afirmaţie de neputinţă nu e nouă, ba chiar îi aparţine literaturii epice şi se rezolvă adesea într-o formulă retorică; dar constituie totodată, în deschiderea cîntului, o invitaţie adresată cititorului, să fie atent la dubla linie, a urîţeniei impuse de materia poetică şi a străduinţei poetului de a o domina în versurile sale” (T. Di Salvo). “Începutul acestui cînt nu se concretizează, ca şi al altor cînturi din Malebolge, într-un tablou delimitat limpede, în toate detaliile sale, într-o ‘miniatură’ reală a vieţii, în dezolarea atmosferei infernale. El propune deja, într-o manieră explicită, elementele fundamentale ale cîntului, caracterizat de ‘alternarea sistematică, de la descrierea mutilărilor infernale, la evocarea bătăliilor şi măcelurilor de pe faţa pămîntului’ (Fubini)” (E.A. Panaitescu).

Inf_XXVIII_2

«De s-ar aduna iarăşi toată lumea ce odinioară, în nenorocitul ţinut din Puglia, şi-a vărsat sîngele din cauza troienilor şi pentru îndelungatul război ce-a produs aşa morman de inele, cum scrie Livius, ce nu greşeşte» (v. 7-12). Dacă s-ar pune laolaltă războinicii răniţi şi mutilaţi în sudul Italiei, din antichitate pînă în Evul Mediu, imaginea ar fi mai palidă decît cea văzută de poet în bolgia păcătoşilor ce-au semănat discordia. Titus Livius, un istoric de încredere, a relatat că în urma bătăliei de la Cannae învingătorii cartaginezi s-au ales cu o imensă pradă de inele de aur, pe care le-au smuls de pe degetele nobililor romani ucişi. “Sensul e limpede: chiar dacă, printr-o ipoteză absurdă, am putea aduna laolaltă toţi răniţii şi mutilaţii din războaiele care, de pe vremea Romei imperiale pînă azi au lovit Italia meridională, spectacolul obţinut n-ar oferi o imagine asemănătoare, ci doar palidă, a oribilei imagini pe care mi-a oferit-o vederea bolgiei” (T. Di Salvo). “Trebuie să subliniem asemănarea dintre acest debut de cînt şi versurile prin care începe ‘deplîngerea’ morţii tînărului Rege, de către trubadurul Bertran de Born (din versurile 133-135), care a scris o lirică de caracter eroic şi a celebrat gloria războinicului. ‘Dacă toate întristările, suferinţele, durerile, nefericirile şi mizeriile, care au răsunat vreodată pe acest pămînt suferind, s-ar aduna laolaltă, ar părea mărunte faţă de moartea tînărului rege englez’” (E.A. Panaitescu).

Inf_XXVIII_3

«cu cei ce-au simţit durerea loviturilor, cînd i s-au opus lui Robert Guiscard; şi ceilalţi, ale căror oseminte încă se-adună la Ceperan, unde toţi pugliezii au fost mincinoşi, şi acolo, la Tagliacozzo, unde fără arme a învins bătrînul Alard; iar unii şi-ar arăta membrele rănite, şi alţii cele ciuntite, tot nu s-ar echivala nicicum halul hidos al bolgiei a noua» (v. 13-21). Bolgia păcătoşilor era aşa plină de estropiaţi, încît depăşea cu mult în amploare numărul răniţilor din tabăra adversarilor lui Robert Guiscard, al morţilor de la Ceprano, unde baronii pugliezi au trădat în bătălie, şi de la Tagliacozzo, unde Erard de Valéry a învins cu ajutorul vicleniei. “Printre războaiele care au însîngerat Puglia (nume prin care aici este desemnat întregul regat al Neapolelui), Poetul face trimitere, în debutul cîntului, la cele împotriva samniţilor (343-294 a.Cr.); la al doilea război punic, care a culminat cu bătălia de la Cannae (216 a.Cr.), unde numărul cavalerilor şi al senatorilor romani căzuţi în luptă împotriva armatelor lui Hannibal a fost aşa de mare, din cîte povesteşte Titus Livius, încît din inelele lor s-a format o grămadă de trei baniţe; la campania condusă de Robert Guiscard, conducătorul normanzilor şi apoi duce de Puglia şi de Calabria (1059-1084), împotriva sarazinilor, care ocupau Italia meridională; la bătălia de la Benevento (1266), purtată de trupele guelfe, sub comanda lui Carol I de Anjou, împotriva armatei ghibeline a lui Manfred şi cîştigată de guelfi prin trădarea baronilor meridionali (Dante pare să dea crezare relatării), care au refuzat să apere trecătoarea Ceprano, pe malul rîului Liri; la cea de la Tagliacozzo (1268), în care trupele imperiale, conduse de ultimul împărat din casa de Suabia, Conradin, au fost învinse prin viclenie (fără arme) de către Erard de Valéry, unul dintre consilierii lui Carol I de Anjou” (E.A. Panaitescu).

macello

Advertisements