Oameni spintecaţi (2)

by Laszlo Alexandru

Inf_XXVIII_4

«În veci o butie, fără fund ori fără doagă, nu crapă cum am văzut eu pe-unul, rupt de la bărbie pînă la gaura pe unde se băşeşte: printre craci îi atîrnau maţele; i se vedeau măruntaiele şi tristul sac, ce schimbă-n căcat ceea ce-nghiţim» (v. 22-27). Dante observă deodată un damnat sfîşiat mai oribil decît o butie din care se scurge tot conţinutul. De la bărbie pînă la fund, îi atîrnau toate în afară, oferind o imagine înfiorătoare despre mizeria umană. “Reprezentarea personajului din aceste terţine (vom şti îndată că este Mahomed) e subliniată de intenţia lingvistică şi figurativă, pe post de consecinţă a condamnării morale a păcătosului degradat pînă la greaţă: pe de o parte este o figură secţionată anatomic, obligată să ofere spectacolul respingător al viscerelor sale, pe de altă parte seamănă cu un animal murdar” (T. Di Salvo). “Momigliano subliniază cu acuitate că figura damnatului, aşa cum e descrisă în aceste două terţine, ‘pare mai mult decît a unui mare mutilat dintr-una din bătăliile indicate la început, o dezgustătoare bucată anatomică’, pe cînd Sanguineti, în ce-l priveşte, observă că ‘explorarea anatomică, pe motivul sîngelui şi al rănilor, al membrelor rănite şi ciuntite… ajunge la această secţionare crudă şi expertă, care se complace în detaliul dur şi crud, prezentat cu asprime, avînd toată minuţia unei anchete insistente: în acest sentiment de analiză penetrantă stă toată greutatea etică a cîntului, care devine cuvînt tehnic şi tăios’” (E.A. Panaitescu).

Inf_XXVIII_5

«Pe cînd îl privesc ţintă, la mine s-a uitat şi cu mîinile şi-a căscat pieptul zicînd: ‘Acuma vezi cum mă sfîşii! vezi ce schilod e Mahomed! În faţa mea umblă plîngînd Ali, cu capul crăpat de la bărbie-n creştet» (v. 28-33). Păcătosul examinat de Dante este chiar fondatorul islamismului. Cu un gest de disperare, acela îşi sfîşie pieptul pentru a-şi sublinia în faţa privitorului suferinţa extremă. Totodată îi împărtăşeşte soarta ginerelui său, Ali, ce umblă prin adîncul gropii cu ţeasta crăpată. “Mahomed (560-633 d.Cr.), întemeietorul religiei islamice, este pus în bolgia unde sînt pedepsiţi cei care au răspîndit scandalul şi schisma pentru că a provocat diviziunea religioasă între popoare. O credinţă răspîndită în Evul Mediu vedea în el un creştin care a abjurat, ba chiar un cardinal care a vrut să devină papă. Ali Ebn Ali Talid (597-660 d.Cr.), vărul şi ginerele lui Mahomed, a introdus, în cadrul religiei islamice, germenii sciziunii, întemeind o sectă care s-a depărtat de la ortodoxia musulmană. Faţă de Ali, care are doar chipul despicat în două, sfîşierea lui Mahomed este mai atroce, fiindcă a fost mai gravă discordia pe care a produs-o pe lume” (E.A. Panaitescu). “Figura lui Ali este schiţată în trăsături sobre şi realiste, care nu se datorează nici invenţiei, nici vreunui capriciu al poetului florentin. Mahomed îi spune lui Dante: în faţa mea umblă plîngînd Ali, cu capul crăpat de la bărbie-n creştet. Această reprezentare este conformă cu adevărul istoric: toţi cronicarii musulmani, începînd de la contemporanii lui Ali, cad de acord în descrierea asasinării celui de-al patrulea calif folosind aceleaşi imagini: ucigaşul său, Ibn Mulgam, l-a atacat pe neaşteptate, pe cînd ieşea din casă pentru a merge la moschee, la rugăciunea din noaptea de vineri, în ziua a şaptesprezecea a lunii Ramadan a anului 40 de la Hegira, şi cu o singură lovitură i-a despicat craniul cu spada, sau, cum arată alţi istorici, l-a ucis tăindu-l cu sabia de la frunte în jos, cu o lovitură care i-a crăpat partea superioară a capului şi i-a pătruns în masa encefalică. Tragica scenă probabil că i-a impresionat pe primii musulmani într-un mod aşa de intens încît foarte repede s-au creat legendele, în care se punea pe buzele lui Mahomed sau chiar ale lui Ali lugubra profeţie a tristului sfîrşit ce-l aştepta. În asemenea legende era descrisă figura lui Ali muribund, cu următoarele trăsături, identice acelora danteşti: ‘Ucigaşul tău – îi spunea Mahomed – îţi va da o lovitură aici – şi îi atingea capul – şi sîngele din rană ţi se va aduna aici – şi îi atingea barba’” (Miguel Asín Palacios). “Ali completează în trupul său (de la bărbie în sus) ceea ce-i lipseşte despicăturii lui Mahomed (de la bărbie în jos), poate pentru a indica faptul că el a fost capul, sau mintea, lucrării de separare, potrivit unor păreri. Sau poate ca semn al ulterioarei împărţiri realizate de el în cadrul Islamului, de care Dante pare să aibă cunoştinţă” (Chiavacci Leonardi).

Inf_XXVIII_6

«Şi toţi ceilalţi, pe care îi vezi aici, au răspîndit scandalul şi schisma-n viaţă, de aceea sînt aşa despicaţi. Un diavol stă, în urmă, care ne poceşte aşa crud, cu o tăietură de spadă refăcînd la loc pe fiecare din tagmă, după ce-am ocolit drumul durerii, fiindcă rănile se închid înainte ca prin faţa lui să trecem» (v. 34-42). Toţi păcătoşii din această bolgie au provocat despărţiri civile sau religioase, între parteneri ce n-ar fi trebuit să aibă motive de ceartă. Ca pedeapsă ei sînt aşteptaţi de un diavol înarmat cu spadă, la capătul bolgiei. Acesta îi taie nemilos cu lama şi le reface rana mereu. Ei îşi continuă drumul, clamîndu-şi suferinţa; rănile se cicatrizează; diavolul îi aşteaptă din nou pentru a-şi relua pedeapsa. “Dintr-un punct de vedere ideologic nu se poate spune că Dante a fost foarte respectuos cu întemeietorul islamismului. În faptul că i-a făcut o figură aşa oribilă şi sfîşiată, probabil că a avut o importanţă atît ameninţarea puterii islamiste, sub care Occidentul a trăit timp de secole, cît şi spiritul milităros şi revendicativ al Cruciadelor. Că Dante l-a plasat printre provocatorii de schismă pe Mahomed, care schismatic fireşte că n-a fost, se explică prin faptul că în Evul Mediu Mahomed era considerat un creştin deturnat, care fusese cardinal şi aspirase să devină Papă; decepţionat, se depărtase de credinţa creştină şi de trupul unit al Bisericii, luîndu-i cu sine pe o parte dintre creştini (de aici schisma)” (T. Di Salvo). “Scandalul şi schisma: cei doi termeni indică diviziuni, dar primul se referă la discordii şi confruntări civile, al doilea la sciziuni în sînul Bisericii, din motive doctrinare. (…) Locuitorii acestei bolgii au aşadar în comun vina că au despărţit, cu rea-intenţie, comunităţi sau persoane mai înainte aflate în raporturi de armonie” (Chiavacci Leonardi).

mahomed

Advertisements