Oameni spintecaţi (3)

by Laszlo Alexandru

Inf_XXVIII_7

«Dar tu cine eşti de te uiţi de pe punte, ca pentru a amîna drumul la pedeapsa stabilită pentru greşelile tale?’» (v. 43-45). Damnatul, după ce şi-a prezentat suferinţele, se interesează de identitatea călătorului. “Mahomed a remarcat la observator o atitudine ciudată; încă nu ştie că este viu şi nici măcar nu-şi poate închipui una ca asta” (T. Di Salvo).

Inf_XXVIII_8

«‘Nici moartea nu l-a ajuns încă, nici păcatul nu-l mînă’, a răspuns maestrul meu, ‘să-l frămînte; ci pentru a-i da lui experienţă deplină, mie, care sînt mort, îmi revine să-l conduc prin infern, aici jos, din cerc în cerc: şi ăsta-i adevărul cum îţi vorbesc’» (v. 46-51). Virgiliu preia datoria de-a răspunde la întrebarea formulată şi îi explică lui Mahomed că Dante este încă viu şi străbate locul damnării pentru a-l cunoaşte şi a-l descrie. “Nu cu toate spiritele este aşa de curtenitor Virgiliu, cu informaţii limpezi despre călătoria lui Dante şi propria sa funcţie de călăuză. Fără îndoială că Dante a vrut să înnobileze întîlnirea cu Mahomed, a vrut aproape să-l sustragă de sub impresia de hidoşenie, pe care el o produce în mod obiectiv, prin mutilările diforme. E vorba din nou despre un personaj care la poet ajungea printr-o serie de veşti şi mărturii care, pe de o parte, îl măreau şi pe de altă parte îl transformau într-o fiinţă demnă de dispreţ. Pe plan religios Mahomed e un schismatic, de aceea demn de-a fi supus torturii înjositoare a schismaticilor: dar alături de Mahomed se plasează toată ştiinţa şi cultura arabă, care ajunsese în Occident prin intermediul filosofilor şi al oamenilor de ştiinţă ca Avicenna şi Averroe, pe care Dante îi plasează în limb, printre spiritele măreţe. Din acest motiv Virgiliu, aproape regăsind în Mahomed un tovarăş din nobilul castel, îi răspunde cu precizie şi pe un ton educat şi distins, astfel deosebindu-l şi scoţîndu-l în evidenţă printre toţi cei ce pot fi marcaţi de dispreţul lui Dante, fiindcă au refuzat unitatea Bisericii” (T. Di Salvo).

Inf_XXVIII_9

«Mai bine de-o sută au fost cei ce, auzindu-l, s-au oprit în groapă să mă privească de uimire, uitîndu-şi chinul. ‘Atunci să-i spui lui fra Dolcino să se înarmeze, tu, care poate vei vedea soarele curînd, de nu vrea repede aici să mă urmeze» (v. 52-57). Mulţi păcătoşi s-au oprit din drumul lor prin fundul bolgiei, surprinşi să audă că Dante e viu. Mahomed îl îndeamnă pe poet să-l avertizeze pe Fra Dolcino, un cunoscut protestatar şi schismatic religios medieval, în legătură cu asediul militar căruia îi va cădea victimă. “Dolcino Tornielli din Novara, ţinînd de secta Fraţilor Apostolici, întemeiată de Gherardo Segarelli, după ce acesta din urmă a fost ars pe rug în 1296, a strîns un mare număr de admiratori în Trentino şi în alte regiuni din Italia de nord. Şi el, la fel ca Mahomed, se lăuda că este profet, predicînd, printre altele, abolirea ierarhiei bisericeşti şi împărţirea bunurilor şi a femeilor. Împotriva lui a fost lansată de Clement al V-lea o cruciadă, la care au participat episcopi, feudali şi diverse localităţi. Obligat să se predea din lipsă de provizii şi după o ninsoare abundentă pe muntele Zebello, unde se refugiase cu partizanii săi, a fost condamnat la moarte şi ars pe rug în 1307. Versul 60 conţine o aluzie la rezistenţa înverşunată pe care Dolcino şi oamenii săi i-au opus-o armatei de cruciaţi” (E.A. Panaitescu).

Inf_XXVIII_10

«astfel cu provizii, ca apăsarea zăpezii să nu-i aducă victoria novarezului, care altfel nu l-ar dovedi cu uşurinţă’. După ce şi-a ridicat un picior de plecare, aceste cuvinte Mahomed mi le-a spus; apoi l-a pus în pămînt spre a se duce» (v. 58-63). Personajul îşi încheie avertismentul către ereticul Dolcino, în timp ce face gestul de-a păşi. Dar mişcarea lui, împiedicată de rostirea cuvintelor, pare a se desfăşura cu încetinitorul, dîndu-i un aspect caraghios şi nefiresc. “Criticii au oferit diverse interpretări în legătură cu sfatul pe care Mahomed i-l transmite lui Dolcino. ‘Este batjocură faţă de tovarăşul aşteptat, care nu va putea rupe încercuirea duşmanilor şi a gheţii, sau o solidarizare naivă? Admiraţie pentru luptătorul viteaz, sau persiflare a eforturilor lui?’, se întreabă Zingarelli, acolo unde Vossler este convins că vederea lui Dolcino asediat şi obligat să se predea din cauza foamei îl umple de bucurie pe Mahomed. Astfel de consideraţii riscă totuşi – într-un cînt ca acesta, în care atenţia Poetului este în primul rînd atrasă de felul pedepsei, de oroare (care se exprimă în mod vizibil) (…) – să apară excesive” (E.A. Panaitescu). “Şi atitudinea lui Mahomed, care vorbeşte ţinîndu-şi un picior în aer şi îl pune jos doar după ce şi-a terminat profeţia, a fost interpretată în mod diferit. V. Rossi a definit-o ca pe o atitudine ‘de balerin’ (metaforă nu prea reuşită, de fapt, dacă ţinem seama de elementele frapante ale cîntului: oroarea, observaţia nemiloasă şi precisă a rănilor şi a mutilării), pe cînd Momigliano, pentru a-l caracteriza, recurge şi el la o imagine amuzantă, cea a ‘berzei’. Dante, potrivit acestor critici, şi-ar bate joc de damnat, descompunînd analitic, în fazele ei succesive, o mişcare pe care, în percepţia normală a lucrurilor, o percepem ca unitară. Într-adevăr în această terţină Mahomed dobîndeşte în ochii noştri aspectul unui manechin, al unei fantoşe lipsite de viaţă şi mişcate de o voinţă superioară (Fubini vorbeşte, în legătură cu aceasta şi cu alte imagini asemănătoare din poem, de ‘rigiditate de păpuşă’, fără a vedea de altfel, în cazul lui Mahomed, aspectul tragic – expresie a condiţiei sale de damnat – pe care-l dobîndeşte)” (E.A. Panaitescu).

lotta2

Advertisements