Pedeapsa pentru alchimie (4)

by Laszlo Alexandru

Inf_XXIX_10

«Nu cred că s-a văzut mai mare jale în Egina, cu tot poporul bolnav, cînd aerul s-a umplut de-aşa otravă, că animalele, pînă la cel mai mic vierme, s-au prăbuşit toate, şi-apoi vechii locuitori, după cum atestă poeţii» (v. 58-63). Poeţii relatează despre epidemia de ciumă din Egina, cînd au murit toţi oamenii şi animalele, încît insula a trebuit repopulată cu oameni născuţi din ouă de furnică. “Din cîte povesteşte Ovidiu în Metamorfoze (VII, v. 523-660), Iunona pentru a se răzbuna pe nimfa Aegina, iubită de Jupiter, a trimis pe insula unde locuia nimfa (şi care şi-a luat numele de la aceasta) o ciumă îngrozitoare, din care a scăpat doar regele Aeacus. Acesta obţine de la Jupiter favoarea ca furnicile observate de el, pe cînd stătea sub un stejar, să se transforme în oameni. Dante concentrează, în cîteva enunţuri, cunoscuta povestire a lui Ovidiu, nu fără o mică ironie pentru ilustrul model din care s-a inspirat (v. 63)” (E.A. Panaitescu).

Inf_XXIX_11

«…au renăscut din ouă de furnică; cum se vedeau prin acea vale întunecată zăcînd spiritele în mormane. Unul pe burtă, altul pe spinarea celuilalt stătea, şi altul se tîra pe brînci pe mizera potecă» (v. 64-69). N-a fost jale mai adîncă, după ciuma din Egina, decît cea care se constata printre păcătoşii care zăceau în bolgia a zecea. Dante “este interesat, ce-i drept, de reprezentarea consecinţelor acelei teribile epidemii şi de distrugerea trupurilor, dar este poate mai interesat de acea imagine de totalitate (…), de mulţime incalculabilă de indivizi, senzaţia unei mulţimi fremătătoare pe care doar furnicile o pot sugera cu eficienţa dorită de Poet (…), fiinţe umane de importanţa unor furnici sau a unor minusculi viermi, care au ajuns în această vale întunecată şi sînt destinate să formeze grămezi oribile de carne; impresia pe care o resimte mai întîi Poetul e aceasta: doar nişte biete grămezi de carne distrusă” (Mariani).

Inf_XXIX_12

«Pas cu pas înaintam fără vorbă, privind şi ascultînd bolnavii, care nu se mai puteau ridica de jos. Am văzut doi stînd sprijiniţi deolaltă, cum pui la încălzit oală lipită de oală, din cap pînă-n picioare pătaţi de lepră» (v. 70-75). Poeţii umblă printre păcătoşii care zac pe jos, neputincioşi. Doi dintre ei, acoperiţi de lepră, stăteau lipiţi între ei. Dante “se limitează să privească împrejur şi să asculte: toate simţurile lui sînt parcă adunate în privirea care este însoţită de străduinţa de-a înţelege vocile ce plîng; şi aici, ca în momentul intrării în bolgia a zecea, sufletul celor doi poeţi se adună în două senzaţii succesive: mai întîi percepţia vizuală, apoi cea auditivă” (Mariani). “În ‘viermuiala insistentă de imagini alese cu o fantezie ciudată’, ce caracterizează prezentarea celor doi păcătoşi care stau sprijiniţi deolaltă, V. Rossi a remarcat o ‘raportare glumeaţă’ a Poetului faţă de ei, Sapegno o stare sufletească ‘egal îndepărtată de dispreţ ca şi de milă’, pe cînd Grabher consideră mai degrabă că ‘în însăşi structura fonetică şi ritmică a pasajului’ se reflectă, ‘într-o climă de… halucinantă disperare’, uriaşa mîncărime fără leac ce-i frămîntă pe damnaţi” (E.A. Panaitescu).

lepra

Advertisements