Pedeapsa pentru alchimie (5)

by Laszlo Alexandru

Inf_XXIX_13

«şi-n veci n-am văzut ţesălînd mai iute un rîndaş aşteptat de boierul lui, ori pe cel oprit de la somn, cum fiecare îşi purta unghiile ce muşcau din sine, pentru uriaşa mîncărime fără leac; şi aşa-şi trăgeau rîia-n jos cu unghiile, cum cureţi de pe crap solzii cu cuţitul sau de pe alt peşte, de-i are şi mai laţi» (v. 76-84). Damnaţii se scărpinau cu violenţă şi se sfîşiau cu unghiile, pentru a-şi mai domoli mîncărimea de piele. “Dominantă în aceste comparaţii, unde ies în relief motive sugerate de societatea ţărănească şi cavalerească, este imaginea unghiilor ce muşcau pătrunzînd şi descărnînd cu implacabilă insistenţă şi cu violenţa celor ce folosesc cuţite, ţesale sau muşcături de animale. Acţionează şi în aceste ultime cînturi din Malebolge, în termeni deosebiţi, căutarea – inclusiv printr-o selecţie deosebită de cuvinte neobişnuite – a unei realităţi care prin aspectele ei dezagreabile şi dezgustătoare sau greţoase ne oferă o viziune tot mai precisă a procesului de degradare a damnatului, a omului care, aşa cum se sfîşie pe dinăuntru, la fel se descompune şi fizic: tot mai aproape de materia sordidă şi mizerabilă, tot mai departe de elementele în care pare să rezide fie şi parţial nobleţea omului. În cazul acestor ‘bolnavi’ închişi într-o imensă leprozerie, asprimea situaţiei coincide cu asprimea stilului, după cum o arată rimele dificile şi neobişnuite (tegghiastregghia segnorso scaglie scabbia) şi acel cuvînt-cheie, care indică pregnant starea sufletească a damnaţilor: rabbia” (T. Di Salvo). “Primul grup de falsador – aceştia sînt împărţiţi în patru categorii: falsificatori de metale sau alchimişti, de oameni, de cuvinte, de bani – pe care Dante şi Virgiliu îl întîlnesc este acela al falsificatorilor de metale. Pentru ei, conform lui Chimenz, echivalenţa ‘ar consta în faptul că, astfel cum au alterat metalele, supunîndu-le, o schijă după alta, proceselor alchimice, la fel au acum membrele alterate şi îşi scarpină cu frenezie lepra încrustată; dar conceptul general de modificare e prea generic, putînd fi aplicat multor păcate; de fapt orice păcat este o alterare a intelectului. Este probabil ca acest tip de pedeapsă să-i fi fost sugerat lui Dante de părerea, nu lipsită de temei, că alchimiştii, lucrînd cu acizi şi substanţe nocive, au contractat diverse boli; şi, prin analogie, le-a atribuit bolile drept tortură eternă’” (E.A. Panaitescu).

Inf_XXIX_14

«‘O, tu, care cu unghiile te decojeşti, a început călăuza mea spre unul dintre ei, ‘şi faci din ele nişte cleşti» (v. 85-87). Virgiliu i se adresează unuia dintre cei doi păcătoşi care se scarpină cu brutalitate. “Există o anumită ambiguitate în formula virgiliană: pe de o parte, pentru a obţine informaţia solicitată exprimă o urare pozitivă, pe de altă parte foloseşte termeni (cleşti… muncă) dînd de bănuit o ironie subtilă: în ce hal ai ajuns, după ce-ai zgîriat fierul, te zgîrii pe tine! Uneori apare la Dante, în faţa suferinţei damnaţilor, o atitudine dacă nu sarcastică, în orice caz de aprobare a modalităţii pedepsei (inevitabilă, aceasta), subliniată prin cuvinte zeflemitoare. Adesea gluma este vidă şi insistă pe cuvînt: atunci ironia e numai verbală. Nu indică o stare de complezenţă moralistă” (T. Di Salvo).

Inf_XXIX_15

«…spune-ne de-i vreun latin printre aceştia înăuntru, şi fie să-ţi ajungă etern unghia la munca ta’. ‘Latini sîntem noi, pe care ne vezi aşa sfîşiaţi, amîndoi aici’, a răspuns unul plîngînd; ‘dar tu cine eşti care de noi ai întrebat?’» (v. 88-93). Călăuza îl întreabă dacă există vreun italian în bolgia aceea şi-i urează totodată să-i fie unghia de ajutor temeinic în activitate. Păcătosul îl asigură lamentîndu-se că ei sînt italieni şi se interesează cu cine are de-a face. “Plîngînd: ‘tot Infernul e plin de acest cuvînt’, comentează Momigliano, care observă totodată varietatea extremă a tonurilor sale, în fiecare caz aparte, pentru a conchide că aici are un sens de milă” (U. Bosco).

lepra2

Advertisements