O chelfăneală (4)

by Laszlo Alexandru

Inf_XXX_10

«De-aş fi măcar oleacă mai uşor, încît să pot face-un pas într-un veac, aş fi pornit deja la drum, căutîndu-l prin lumea asta pocită, cu toate că se-nfăşoară pe unsprezece mile şi aproape jumătate de-a latul» (v. 82-87). Păcătosul este complet imobilizat de hidropizie, nu se poate clinti din locul unde s-a nimerit, pentru a pleca să-i caute prin bolgie pe cei care l-au angajat să falsifice banii. “Nemişcarea aşa-zicînd spaţială se împleteşte cu cea temporală. În ipoteza lui absurdă, meşterul nu-şi exprimă doar ura împotriva instigatorilor săi, ci şi disperarea că nu-şi poate schimba măcar cu un milimetru situaţia: aş spune că mai ales această dorinţă de schimbare, imposibilă, la fel ca dorinţa complementară de odihnă a păcătoşilor carnali, care îl domină pe damnat, e intensificată de dorinţa de răzbunare… Eternitatea în ură este adevărata sa condamnare” (U. Bosco).

Inf_XXX_11

«Din vina lor mă aflu în asemenea tovărăşie: ei m-au convins să bat florini cu trei carate de gunoi’. Şi eu lui: ‘Cine sînt cei doi nevolnici, ce-aburesc aici ca mîinile umede iarna, zăcînd lipiţi la marginea ta dreaptă?’» (v. 88-93). Fiii contelui Guido di Romena l-au determinat pe meşterul Adam să falsifice florinii cu trei carate de aliaj impur în compoziţie. Dante se interesează de identitatea altor doi păcătoşi, care zac în dreapta vorbăreţului. “Pare a fi redusă participarea Poetului la durerea celor doi damnaţi care stau în dreapta meşterului Adam: termenul nevolnici apare aici generic, convenţional, depăşit de cruda evidenţă a comparaţiei care le degradează suferinţa la nivelul unui fenomen natural. Pe de altă parte marginea readuce figura meşterului Adam la condiţia sa iniţială de manifestare: el apare din nou, în ochii lui Dante, ca o formă geometrică lipsită de suflet” (E.A. Panaitescu). “Aceşti damnaţi din al căror trup înfierbîntat se înalţă un nor de umezeală sînt falsificatorii de vorbe, a patra categorie de falsificatori. Nici pentru aceştia corespondenţa dintre păcat şi pedeapsă nu e limpede: poate că raportul mai precis stă în conceptul de alterare. Febra le alterează temperatura normală a trupului, ei au alterat adevărul prin vorbe” (T. Di Salvo).

Inf_XXX_12

«‘Aici i-am găsit şi nu s-au mai răsucit’, a răspuns, ‘cînd am plouat în această costişă şi nu cred că se vor clinti în eternitate. Una e falsa care l-a acuzat pe Iosif; celălalt e falsul Sinon, grecul din Troia: de la febra-ncinsă lasă putoarea asta’» (v. 94-99). De la prăbuşirea meşterului Adam în Infern, ceilalţi doi păcătoşi nu s-au mişcat din acel loc. Este vorba despre soţia faraonului, care a formulat acuzaţii neadevărate împotriva personajului biblic Iosif, precum şi despre mincinosul Sinon, care i-a înşelat pe troieni în povestea cu calul de lemn. Ambii sînt încinşi de febră şi duhnesc groaznic. “Din cîte povesteşte Geneza (39, 7-23), soţia egipteanului Putifar, întrucît n-a reuşit să-şi impună pofta asupra lui Iosif, fiul lui Iacob, l-a acuzat că a încercat s-o seducă. Sinon este grecul care i-a convins prin înşelăciune pe troieni să ducă în cetate calul de lemn născocit de Ulise (vezi cîntul al XXVI-lea, v. 59-60); cu această viclenie armata aheilor a pus stăpînire pe Troia şi a ras-o la pămînt (Eneida II, v. 13-558). După cum a notat Bigi, meşterul Adam îşi manifestă dezgustul pentru aceşti tovarăşi de suferinţă ‘pe un ton de complice şi triumfătoare răutate’, dar tocmai prin denunţul său crud – cu care încearcă să-şi încheie victorios tentativa de-a ieşi în evidenţă din degradanta condiţie a damnatului – îşi scoate la iveală propria abjecţie morală, profundă şi iremediabilă” (E.A. Panaitescu).

maestro_adamo2

Advertisements