Întîlnirea cu giganţii (5)

by Laszlo Alexandru

Inf_XXXI_16

«Şi eu lui: ‘De-i cu putinţă, aş vrea ca de nemăsuratul Briareu să aibă ochii mei experienţă’. La care el a răspuns: ‘Îl vei vedea pe Anteu nu departe, care vorbeşte şi e dezlegat, el ne va depune pe fundul grozăviei. Cel pe care vrei să-l vezi e mult mai încolo, legat şi priponit ca ăsta, doar că pare mai fioros la chip’» (v. 97-105). Dante ar vrea să-l vadă pe Briareu, dar Virgiliu îi promite doar întîlnirea cu Anteu, întrucît celălalt, mai fioros, stă înţepenit departe de ei. “Lui Briareu, definit ‘imens’ de către Staţiu (Tebaida II, v. 596), tradiţia i-a atribuit o sută de mîini şi cincizeci de capete. Virgiliu, descriindu-l pe monstru (Eneida X, v. 565-568), ‘îl precedă de un dicunt, se spune; iar Dante confirmă această rezervă’ (Mattalia). Sapegno subliniază că ‘reducîndu-l pe Briareu la o figură umană normală, chiar dacă gigantică’, Dante ne oferă exemplul ‘unei mentalităţi raţionale, tipic medievale, care adera la detaliile mai verosimile ale întîmplării legendare, în loc s-o refuze în ansamblul său’” (E.A. Panaitescu). “Anteu, fiul lui Poseidon şi al Geei, nu apare încătuşat ca şi ceilalţi giganţi, fiindcă n-a participat la lupta împotriva zeilor. Trăia, din cîte povesteşte Lucan (Farsalia IV, v. 590 sqq.), într-o peşteră din Libia, hrănindu-se cu lei. A fost ucis de Hercule după o luptă grea şi lungă. Gigantul de fapt îşi recăpăta puterile de fiecare dată cînd atingea pămîntul. Eroul grec l-a ucis ţinîndu-l mult timp în aer” (E.A. Panaitescu).

Inf_XXXI_17

«N-a fost vreodată aşa cutremur cumplit, să zgîlţîie un turn cu atîta forţă, cum Fialte s-a pornit să se frămînte» (v. 106-108). Fialte, în preajma căruia stăteau cei doi vorbind despre Briareu, îşi manifestă puternic indignarea. “Agitaţia violentă a lui Fialte, provocată fie pentru că a auzit că Briareu îl întrece în aspectul fioros, fie pentru că a fost văzut şi recunoscut în acea condiţie de neputinţă umilitoare, este semnul evident că giganţii nu sînt nişte coloşi idioţi: au capacitate de reacţie, o viaţă afectivă şi intelectuală, sînt la fel ca toţi damnaţii nişte creaturi degradate, dar cu o componentă, fie şi limitată, de umanitate” (T. Di Salvo).

Inf_XXXI_18

«Atunci m-am speriat ca nicicînd de moarte şi singură spaima m-ar fi răpus, de nu-i vedeam lanţurile ferecate. Am mers apoi înainte şi am ajuns la Anteu, care mai bine de cinci stînjeni, fără a-i socoti capul, ieşea din grotă» (v. 109-114). După spaima trăită în preajma lui Fialte, cei doi călători ajung în dreptul lui Anteu. “Poetul ne dă măsurile trupului lui Anteu printr-un procedeu asemănător celui folosit pentru a defini, în dimensiunile sale reale, mărimea lui Nimrod: în loc să ofere măsura ansamblului, Dante o dublează alăturînd două mărimi deja excepţionale: efectul reprezintă noţiunea vizibilă a grandiosului, dar (aceasta e funcţia indicaţiei numerice) inclus între anumite limite” (E.A. Panaitescu).

giganti

Advertisements