Întîlnirea cu giganţii (7)

by Laszlo Alexandru

Inf_XXXI_22

«Virgiliu, cînd s-a simţit înşfăcat, mi-a zis: ‘Vino încoace să te prind’; apoi a făcut să fim un singur mănunchi el cu mine. Aşa cum pare Garisenda, privită de jos, cînd un nor trece deasupra, spre tine înclinată» (v. 133-138). Virgiliu îl cheamă repede pe Dante alături de el, pentru a fi astfel amîndoi înhăţaţi şi transportaţi de gigant. “Se repetă oarecum situaţia coborîrii celor doi pe spinarea lui Gerion” (T. Di Salvo). “Anteu nu gîndeşte, el acţionează cu repeziciune, îndeplinind rugămintea lui Virgiliu: repede, de parcă s-ar teme să nu-i ia alţii această onoare! Mişcarea lui are doi timpi: mai întîi se apleacă pentru a-i lua în mîna sa pe cei doi poeţi, care sînt pe marginea înaltă, lîngă peretele care desparte Malebolge de cercul al nouălea, apoi se apleacă pe partea cealaltă, pe suprafaţa îngheţată a lacului Cocit, unde îi va depune pe cei doi poeţi; nu-şi dă seama că este instrumentul mecanic al voinţei divine” (T. Di Salvo).

Inf_XXXI_23

Inf_XXXI_24

«…la fel mi-a părut Anteu mie, care pîndeam să-l văd aplecat, şi tare-aş fi vrut atunci să merg pe altă cale. Dar lin în groapa ce-i devoră pe Lucifer şi Iuda ne-a depus; ci n-a zăbovit aşa înclinat şi ca un catarg de navă s-a ridicat » (v. 139-145). Văzut de jos, Anteu semăna cu Garisenda, impresionantul turn din Bologna, înclinat dintre nori spre cel care-l priveşte. Dante a fost cuprins de groază, pomenindu-se într-o asemenea situaţie. Totuşi gigantul i-a aşezat blînd pe călători în ultimul cerc al Infernului şi s-a înălţat imediat la loc impasibil. “Comparaţia cu Garisenda – în care observaţia limpede a unui fapt real se uneşte cu un sens halucinant de coşmar – propune din nou, în termeni de mişcare şi miracol, imaginea turnurilor care îi definise pînă acum static, asemeni unor conglomerate ameninţătoare dar neclintite, pe giganţi. Caracterul miraculos al coborîrii celor doi poeţi, de pe marginea cercului al optulea în străfundul celui de-al nouălea, este exprimat cu o relevanţă deosebită, printr-o adversativă şi o contrapunerea netă, de ton şi de ritm, între cele două hemistihuri ale versului 142. Supranaturalul se desfăşoară apoi grandios sub ochii noştri, în imaginea finală a cîntului, care seamănă cu cea care pune capăt coborîrii lui Gerion” (E.A. Panaitescu).

anteu2

Advertisements