Tragedia contelui Ugolino (8)

by Laszlo Alexandru

Inf_XXXIII_22

«‘În groapa de sus’, a zis el, ‘păzită de Malebranche, unde fierbe smoala groasă, încă n-a ajuns Michele Zanche, cînd acesta şi-a lăsat un diavol la schimb, în trupul său, la fel ca şi-o rudă, ce împreună cu el trădarea a comis-o» (v. 142-147). Victima lui Branca d’Oria, anume Michele Zanche, nu-şi ocupase locul cuvenit după moarte în Infern, dar sufletul trădătorului ucigaş, împreună cu altă rudă, care l-a ajutat în comiterea nelegiuirii, era deja aici. “Socrul ucis încă n-a ajuns la locul său de pedeapsă, că sufletul criminalului şi-a părăsit deja trupul, care este ocupat la schimb de un diavol. Fraza vrea să exprime caracterul instantaneu prin care e smuls sufletul din trup, după trădare” (Chiavacci Leonardi).

Inf_XXXIII_23

«Dar întinde-ţi odată mîna încoace; deschide-mi ochii’. Şi eu nu i i-am deschis; şi-a fost o politeţe să fiu cu el bădăran. Vai, genovezi, oameni suciţi şi plini de cusururi, pînă cînd vă mai rabdă pămîntul?» (v. 148-153). Păcătosul, îndată ce-a respectat pactul, îi cere lui Dante să-l respecte la rîndul lui: să-i frîngă ţurţurii de gheaţă de la ochi. Însă protagonistul îi răspunde trădătorului cu aceeaşi monedă a trădării. Apoi se lansează într-o imprecaţie împotriva locuitorilor din Genova. “Curtenia este o trăsătură pozitivă şi care înnobilează, coincide cu politeţea, respectul, comportamentul măsurat, semn aşadar al unui fel de-a simţi în conformitate cu Dumnezeu, aflat prin urmare în contrast deschis şi hotărît cu bădărănia, cu grosolănia de comportament prin care se traduce ticăloşia gîndirii. Dacă Alberigo a fost grosolan cu oaspeţii săi şi i-a măcelărit, Dante nu putea fi curtenitor cu el, aproape eliberîndu-l de păcat şi ignorînd resortul moral al politeţii, care nu e o formă de convenienţă socială, ci o calificare interioară” (T. Di Salvo). “Invectiva contra genovezilor corespunde simetric, la sfîrşitul episodului despre fratele Alberigo, celei împotriva Pisei, prin care se încheie episodul cu Ugolino. Blestemul Poetului implică în acest cînt, ‘cu o teribilă imparţialitate cele două republici marinăreşti rivale: pe învingătorii şi pe învinşii de la Meloria’ (D’Ovidio)” (E.A. Panaitescu).

Inf_XXXIII_24

«Căci lîngă cel mai josnic duh din Romagna am găsit pe unul de-al vostru care, prin faptele lui, cu sufletul în Cocit se scaldă, şi cu corpul încă pare viu deasupra» (v. 154-157). Dante e dezamăgit şi scîrbit că, pînă şi în fundul Infernului, a găsit un demnitar de seamă din Genova. “Cîntul se încheie cu aceeaşi intonaţie severă şi profetică, acelaşi simţ de oroare împotriva păcatului, care-l străbate de la început şi domină, cu evidentă asprime, în toată această ultimă parte a Infernului” (M. Sansone).

cocit

Advertisements