A revedea stelele (2)

by Laszlo Alexandru

Inf_XXXIV_4

«Cum am devenit atunci îngheţat şi vlăguit, n-o întreba, cititorule, şi eu n-o scriu, fiindcă orice vorbă ar fi săracă. Eu n-am murit şi n-am rămas viu: gîndeşte-te de-acuma singur, de ai pic de iscusinţă, cum m-am făcut, fără de una şi de alta» (v. 22-27). La vederea lui Lucifer, călătorul Dante se simte copleşit, părăsit de puteri, la jumătatea distanţei dintre viaţă şi moarte. “La o asemenea mărturisire, de personală neputinţă expresivă şi de inadecvare a mijloacelor verbale de care dispune, Dante recurge rareori în prima cantică. Procedeul va deveni obişnuit şi frecvent în a treia cantică. În această dominare a fiinţei umane, depăşite de limitele şi posibilităţile sale, Lucifer şi Dumnezeu se întîlnesc: sînt două forţe antitetice, deşi numai Dumnezeu este Absolutul, dar se află mult dincolo de posibilităţile de închipuire şi de expresie ce stau la îndemîna omului” (T. Di Salvo). Traducere acestor două terţine de la sfîrşitul Infernului reprezintă culmea genială a întregii versiuni poetice realizate de G. Coşbuc: “De-a mea şi mută şi-ngheţată stare / să nu mă-ntrebi acum şi nici n-o scriu, / căci nu-i cuvînt să poată spune-atare. / Eu n-am murit, dar n-am rămas nici viu; / socoţi, de ai vrun strop de duh în tine, / ce-am fost cînd fui cum n-aş mai vrea să fiu”.

Inf_XXXIV_5

«Împăratul ţinutului dureros de la jumătatea pieptului ieşea din gheaţă; şi mai curînd eu seamăn cu un gigant, decît giganţii cu braţele sale: vezi de-acuma cît trebuie să fie acel întreg, ce la asemenea parte se potriveşte» (v. 28-33). Diavolul stătea înfipt în gheaţă pînă la jumătatea pieptului. Poetul încearcă o descriere a dimensiunilor monstrului: el însuşi, Dante, este mai aproape ca mărime de un uriaş, decît un uriaş de dimensiunea unui braţ al lui Lucifer. Iar restul trupului său era proporţional cu braţele. “Prezentarea lui Lucifer din versurile 28-29 este grandioasă, dar nu sugerează ideea unei forţe comprimate, cum se întîmpla cu Farinata (de la brîu în sus îl vei vedea tot) sau chiar cu giganţii (se înălţau, cu jumătatea lor de trup). Lucifer apare ca o masă inertă, blocată în faţa oricărei evoluţii în sens spiritual şi dramatic, care impresionează o clipă imaginaţia, dar căreia intelectul nu întîrzie să-i dezvăluie, printr-un proces de evaluare, pura exterioritate” (E.A. Panaitescu). “O reproducem ca pe o ciudăţenie (avertizînd însă că măsurile oferite de Dante sînt pur hiperbolice, chiar dacă am vrea să le raportăm la date reale): potrivit lui Antonelli, care a efectuat măsurători complicate, braţul lui Lucifer ar fi de 810 metri, iar trupul lui este de 1230 metri” (T. Di Salvo).

Inf_XXXIV_6

«De-a fost aşa frumos pe cît e acuma de hidos, şi împotriva creatorului său a înălţat privirile, e de înţeles cum toate relele provin de la el» (v. 34-36). Demonul a devenit excesiv de hidos, pe cît fusese de frumos înainte de-a se răzvrăti împotriva lui Dumnezeu. “Printre numeroasele mărturii ale cărţilor sacre şi ale teologilor care au exaltat frumuseţea lui Lucifer, pe vremea cînd era înger în Paradis, o amintim pe cea a Sfîntului Bonaventura, care afirma că a fost numit Lucifer pentru că era mai luminos decît toţi ceilalţi îngeri, iar înalta şi orgolioasa părere pe care şi-a făcut-o despre frumuseţea sa l-a orbit şi l-a împins la dezastru. Pe proporţia ‘pe cît de frumos – pe atît de urît’, Evul Mediu insista mereu şi o plasa ca un criteriu atît în viaţa morală şi în codul penal, cît şi în cadrul familiei şi în raporturile sociale, precum şi în relaţiile dintre creatură şi creator. În acest mod totul era adus la un parametru unitar, care avea cel mai înalt punct de referinţă în valorile stabilite de divinitate şi prin aceasta devenite unităţi de măsură şi evaluare” (T. Di Salvo).

lucifero1

Advertisements