Despre Purgatoriul lui Dante (1)

by Laszlo Alexandru

Divina_commedia

Purgatoriul apare, în ideologia religioasă, odată cu Dante. Mitologiile antice împărţeau lumea în două mari categorii, binele şi răul, Hadesul şi Cîmpiile Elizee, virtuoşii şi păcătoşii. Ideea canonică de Purgatoriu a fost acceptată de Biserica Catolică abia la Conciliul de la Lyon din 1274 (iar de Biserica Ortodoxă nici măcar azi). Dacă ne gîndim că Dante s-a născut în 1265, el avea 9 ani cînd conceptul a fost preluat. Putem considera Purgatoriul contemporan cu poetul italian. Configuraţia binară, bine-rău, era lipsită de o valoare intermediară. Teologii au fost nemulţumiţi de o asemenea radicalitate. Lumea nu poate fi redusă doar la virtuoşi şi păcătoşi. Trebuie ca oamenii de rînd, îndemnaţi cu insistenţă la pocăire, să aibă o şansă, să poată spera la mîntuire. Şi-atunci a fost “inventat” acest spaţiu de mijloc, care totodată a făcut gîndirea mai complicată, a diversificat judecata teologică şi morală.

În accepţiunea creştinismului occidental există două momente de evaluare a persoanei. După moartea fiecăruia are loc o judecată individuală, iar sufletul ajunge în Infern, sau Purgatoriu, sau Paradis. A doua socoteală va avea loc la Judecata de Apoi, cea definitivă, cînd Purgatoriul va dispărea. Aşadar ţinutul la care ne referim este un spaţiu intermediar, între bine şi rău, dar totodată un loc provizoriu, de ispăşire a păcatelor pentru cei care s-au pocăit înainte de moarte.

Deşi ideea de Purgatoriu a fost acceptată, în mod canonic, abia pe vremea lui Dante, poetul italian este cel care-i întemeiază imaginea artistică cea mai complexă şi mai spectaculoasă. El ia conceptele teologice şi le aplică într-o sferă literară, prin intermediul fanteziei sale. Dante a împins la maxim conceptul, în extensia, diversitatea şi precizia sa, în interval de cîteva decenii. Situaţia este amplu prezentată în cartea lui Jacques Le Goff, un specialist care a scris despre Naşterea Purgatoriului şi a analizat toate aceste frămîntări ideologice din deceniile secolului al XIII-lea.

Prin ce este bogată abordarea lui Dante? Poetul îşi construieşte universul din Divina Comedie cu multă abilitate. După cum ştim, există cele trei cărţi, Infernul, Purgatoriul şi Paradisul, echivalente celor trei spaţii unde ajung sufletele după moarte. Personajul principal din poem este chiar Dante, întreaga acţiune evoluează la persoana întîi singular. Din dorinţa de a-şi spăla păcatele, de a căuta şi a dobîndi mîntuirea, protagonistul traversează pe rînd cele trei ţinuturi. Mai întîi coboară în Infern, apoi urcă în Purgatoriu şi pe urmă zboară în Paradis. Punctul culminant este atins în cîntul o sută, cînd Dante ajunge în faţa lui Dumnezeu. Prin ce este unică în literatura mondială această capodoperă? Prin contopirea artistică a trei discipline: mitologia, geografia şi etica. Dante imaginează continuarea poveştii din Biblie, unde apărea episodul revoltei lui Lucifer împotriva lui Dumnezeu, care îl izgoneşte din ceruri. Ce se întîmplă cu Lucifer? Diavolul cade pe pămîntul care, îngrozit de această arătare oribilă, se trage în lături, de spaimă şi de scîrbă. Se creează un puţ în formă de pîlnie. Acea peşteră e tocmai Infernul, ca o prezenţă geografică foarte concretă. Diavolul se blochează, de la brîu, în centrul Pămîntului. Dante pătrunde în spaţiul damnării şi e însoţit de Virgiliu, poetul preferat şi călăuza sa. În Infern cei doi coboară în cercuri succesive, unde este pedepsit un anumit păcat. Uneori găsim mai multe păcate într-un singur cerc. De pildă într-al optulea sînt zece bolgii, sau gropi. Pe ansamblu vedem cîteva zeci de păcate, fiecare cu tipul său de pedeapsă specifică.

Aşadar în Infern se coboară. Protagonistul ajunge pînă la centrul Pămîntului, în dreptul lui Lucifer, care e înţepenit acolo. Nu e abuziv să ni-l închipuim într-o imagine efectivă, au fost numeroase picturi celebre care s-au realizat pe baza versurilor. După cum au fost trasate scheme, cu ajutorul cărora să fie explicat textul poetic. În dreptul lui Lucifer se află şi centrul de greutate al Pămîntului. Cei doi se răsucesc şi încep să urce de-a lungul trupului monstruos. Ies în emisfera cealaltă.

Planeta noastră – conform proiecţiei danteşti – este rotundă, fiind formată din două emisfere: cea nordică, adăpostind continentele cunoscute în Evul Mediu, cu geografia specifică; şi cea sudică, acoperită de ape. În centrul emisferei meridionale s-a format muntele Purgatoriului, din pămîntul care s-a retras de groază, la apariţia lui Lucifer. Toată cantitatea de material trebuia să se regăsească undeva, iar ideea lui Dante este că pămîntul dislocat a ieşit dincolo şi a constituit un munte. Se continuă un mit al Genezei, care e imaginat geografic şi e localizat pe globul terestru. La extremitatea opusă a continentelor locuite se află aşadar Purgatoriul. Dacă între păcătoşii eterni se cobora, printre purganţi se urcă. Anumite reguli se inversează. Avem o progresie treptată, pe diverse spaţii.

A treia dimensiune a capodoperei danteşti este cea etică. Nimeni nu se află la întîmplare pe lumea cealaltă, nici în Infern, nici în Purgatoriu. În spaţiul de damnare am văzut o progresie a păcatului: cu cît se coboară, cercul e mai strîmt şi tortura e mai groaznică. Trădătorii, cei mai mari păcătoşi din vremea aceea, se află în cercul al IX-lea. După ce ajungem dincolo, în Purgatoriu, tot o ierarhie etică vedem, o evoluţie morală. Avem o plajă, unde vin morţii cu pluta, ghidaţi de un înger. E singura cale pe care se poate ajunge acolo. Întîlnim un spaţiu amplu, Antepurgatoriul, unde sufletele moarte n-au izbutit încă să se cureţe de păcate, ci aşteaptă: cu anii, cu secolele, pînă le vine rîndul să înainteze spre poartă. Aici se află excomunicaţii, leneşii, morţii de moarte violentă şi Valea Principilor. Depăşindu-se Poarta Purgatoriului, se porneşte ascensiunea pe munte. Mişcarea succesivă se produce pe nişte “cornişe” sau “balcoane”. Sînt un fel de poteci sculptate în munte, cu o lăţime de cîţiva metri. Se merge pe acele cărări, unde sînt dispuse spiritele în suferinţă. Avem cornişa primă, cu penitenţii care au greşit prin aroganţă. Pe urmă sînt invidioşii, mînioşii, accidioşii, zgîrciţii şi risipitorii, lacomii, luxurioşii, iar apoi Paradisul Pămîntesc. Aceasta este structura majoră.

E invers faţă de Infern, unde se cobora şi, spre final, păcatul era tot mai greu. Aici infracţiunile mai apăsătoare sînt la început. Pe măsură ce ticăloşia se expiază prin suferinţă, sufletul urcă. Păcătoşii, prin tortură, penitenţă, rugăciuni şi regret se purifică, devin tot mai uşori, imateriali. Paradoxul este că noi, cînd urcăm pe un munte, într-o excursie, la început ne mişcăm lejer, iar apoi, cu cît se face mai pieptiş, depunem un efort mai consistent. De la o vreme unii abandonează, fiindcă vîrful e cel mai greu de cucerit. Aici e chiar invers! Întîi se urcă foarte anevoios. Dar cu cît penitenţa se prelungeşte, sufletul se purifică şi ascensiunea devine mai uşoară. Practic avem cele şapte păcate capitale, care sînt clasificate aici. În vîrf se află Paradisul Pămîntesc, care însă nu trebuie confundat cu al treilea ţinut de după moarte. Este de fapt Edenul creat de Dumnezeu la Geneză, conform Bibliei, locul minunat unde se găseau Adam şi Eva, mărul, şarpele etc. S-a dezvoltat o întreagă mitologie legată de căutarea Paradisului Pămîntesc. Iată că Dante l-a plasat, geografic, în vîrful piramidei Purgatoriului, în locul unde sufletele ajung deja curăţate de păcat, pe măsură ce au urcat şi au ispăşit.

Purgatoriul nu-i pentru eternitate, e un loc intermediar, pe o durată clar delimitată, pînă la sfîrşitul vremurilor şi la Judecata de Apoi. Spiritele aşteaptă aici lungi perioade, în suferinţă şi penitenţă, dar au un mare avantaj în comparaţie cu Infernul, unde totul era veşnic înţepenit, aveam un spaţiu-timp blocat pentru eternitate. Dincoace există evoluţie, se avansează către Eden. Şi ce se întîmplă pe urmă? În partea a treia a Divinei Comedii, se zboară. Sufletele ajung imateriale, s-au spălat de păcate, devin de-o puritate angelică şi încep să plutească, se înscriu pe orbită. Sînt nouă ceruri care înconjoară planeta noastră. Acela e Paradisul dantesc, care însă trebuie distins de Paradisul primilor strămoşi.

Pe scurt aceasta ar fi structura lumii de dincolo şi a ţinutului ei de mijloc. O clasificare suplimentară ne-o oferă chiar unul dintre personajele principale, Virgiliu, în cîntul al XVII-lea, cînd îi explică lui Dante împărţirea Purgatoriului în trei mari zone. Călăuza se întreabă la un moment dat care-i valoarea fundamentală după care se orientează omul în viaţă şi răspunde: iubirea. Nu putem trăi fără ea. Numai că există trei mari tipuri de păcate, care se comit din cauza ei. Iubirea greşită a aproapelui, care se petrece atunci cînd, dintr-o afecţiune distorsionată, eşuăm în aroganţă, invidie sau mînie. Acestea sînt primele trei cornişe, ce sancţionează sentimentul deviat, malformat. Avem o altă categorie de păcat, iubirea domoală, insuficientă, faţă de Dumnezeu: accidia. Ea e pedepsită în a doua zonă. În sfîrşit avem iubirea exagerată a bunurilor pămînteşti. Este vorba despre zgîrcenie, sau lăcomie, sau desfrînare. Iată cele şapte păcate capitale, dispuse în trei zone. Nu este întîmplătoare această structură. Şi în Infern erau tot trei spaţii de tortură majore. Cărţile Divinei Comedii sînt în număr de trei: Infern, Purgatoriu şi Paradis. Versurile sînt grupate cîte trei şi se numesc terţine. Versificaţia are o structură originală, care se cheamă “terza rima”. Multiplul lui 3 este 9. În Infern există nouă cercuri precedate de Antiinfern. În Purgatoriu sînt 7 cornişe (cu păcatele capitale) plus 2 spaţii (Plaja şi Antepurgatoriul). Avem 9 niveluri în total. Plus Paradisul Pămîntesc. În Paradis vom avea 9 ceruri şi Empireul, unde se află Bunul Dumnezeu. Toată construcţia este de-o foarte mare simetrie şi se realizează pe acest 3 x 3 + 1. Avem 33 de cînturi în Infern, tot atîtea în Purgatoriu, tot atîtea în Paradis, plus cîntul introductiv. Ceea ce dă 100. Totul este extrem de proporţional şi limpede trasat. Există o puternică simbolistică a cifrelor, au scris despre ea unii comentatori clasici. Nimic nu este întîmplător în Divina Comedie.

Purgatorio

Advertisements